2009

ONG, impotriva modificarii programului scolar

05 Oct
Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET) intenţionează să facă schimbări în planul de învăţământ, şi anume să înlocuiască disciplina "Educaţia moral-spirituală" cu alta – "Educaţia moral-civică", atenţionează Asociaţia ştiinţifico-culturală "Educaţia moral-spirituală".
Guvernul nu poate modifica ceea ce a fost aprobat de Parlament încă în anul 2000, se spune într-un comunicat de presă emis de acest ONG.
"Disciplina "Educaţia moral-civică" ar fi mult mai aproape de "Ora de dirijinţie" care-i bazată pe conţinuturi similare. În majoritatea ţărilor europene procesul educativ este întemeiat pe morala creştină, aceasta fiind considerată fundamentul educaţiei. Educaţia religioasă este parte componentă a curriculumului şcolar", a declarat pentru Info-Prim Neo Rodica Calistru, preşedintele asociaţiei "Educaţia moral-spirituală".
Ea a mai spus că s-a adr esat în repetate rânduri către ministrul educaţiei, Larisa Şavga, însă fără rezultat. "Galina Bulat (viceministrul educaţiei – n. r.) a precizat că modificarea e impusă de către Victor Stepaniuc (viceprim-ministrul R. Moldova). Consider că aceste schimbări au legătură cu acţiunile violente din aprilie", a menţionat Rodica Calistru.
Asociaţia "Educaţia moral-spirituală" face apel către cetăţeni şi parlamentari să intervină în acest caz. Planul de învăţământ este deja editat, iar în zilele următoare inspectorii din republică vor veni la MET după informaţii pentru conferinţele din august ale pedagogilor.
"Trebuie de intervenit până când pedagogii vor face cunoştinţă cu programul de învăţământ. Corectările făcute ulterior nu vor fi luate în calcul de către toţi pedagogii", a mai spus Rodica Calistru.
Sursa: Info Prim Neo

La penitenciarul Pruncul isi deschide usile "Casa mamei si copilului"

05 Oct
La 5 august 2009, în incinta Instituţiei Penitenciare N9 Pruncul, îşi va deschide larg uşile un nou edificiu - "Casa mamei şi copilului".
Blocul este destinat pentru mamele încarcerate şi copiii acestora cu vârsta de până la trei ani (precum şi deţinutele însărcinate) şi are o capacitate de 10 persoane.

"Casa mamei şi copilului" are 5 dormitoare (fiecare având câte 2 locuri), echipate cu unităţi sanitare şi o bucătărie comună, ce oferă condiţii pentru pregătirea bucatelor pentru copii. Dormitoarele se află la etajul doi al edificiului, la etajul întâi aflându-se facilităţi de uz general cum ar fi: cabinetul medical, camera de joc pentru copii, depozitul.

Proiectul "Construirea blocului pentru mame şi copii" a fost implementat de Asociaţia Obştească "Calux"/Programul TB/HIV în penitenciare pe parcursul anilor 2007-2009. Obiectivul proiectului a fost de a crea condiţii adecvate de trai pentru mamele cu copii din sistemul penitenciar, asigurarea dreptului la condiţii sănătoase de detenţie.

Proiectul a fost susţinut financiar de mai mulţi parteneri, implicarea şi angajamentul cărora a ajutat la transformarea ideii într-o poveste de succes: Fundaţia Leopold Bachmann-Stiftung, Servicii  de Dezvoltare din Lihtenstein, Fundaţia Caritas Elveţia, Fundaţia Caritas Luxembourg, UNICEF-Moldova, Ambasada Republicii Federale din Germania, Agenţia Suedeză de Dezvoltare Internaţională, ADRA Moldova. Investiţiile financiare pentru reconstrucţia "Casei mamei şi copilului"sunt estimate la aproximativ 170 mii Euro.

La evenimentul de inaugurare a edificiului vor participa oficialităţi din cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor, care au contribuit la realizarea proiectului, precum şi jurnalişti.

Informaţie preluată de pe http://prisontb.ong.md

A fost lansata pagina web a UNICEF Moldova

05 Oct
La 1 septembrie curent, Reprezentanţa Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Moldova şi-a lansat pagina web http://www.unicef.org/moldova/ro/ sau www.unicef.md.

Pagina UNICEF Moldova oferă diversă informaţie utilă la tema copiilor şi drepturile acestora, precum şi comunicate de presă, istorii de viaţă, galerii foto. O rubrică separată este consacrată şi tematicii HIV/SIDA (HIV/SIDA şi adolescenţii vulnerabili - http://www.unicef.org/moldova/ro/11937.html). De aici aflăm că, potrivit unui studiu realizat de UNICEF în rândul tinerilor, jumătate dintre persoanele  infectate cu HIV în Moldova au vârsta între 20 şi 29 ani şi doar 1 dintre 8 tineri ştie care sunt căile de transmitere ale infecţiei HIV, precum şi metodele de protecţie ale acesteia. Conţinutul site-ului va fi completat şi reactualizat cu cele mai relevante informaţii, publicaţii, studii şi cercetări din domeniile de activitate ale UNICEF (protecţia copilului, problemele adolescenţilor, accesul copiilor la educaţie şi serviciile de sănătate, violenţa şi abuzul împotriva copiilor, justiţia juvenilă, impactul migraţiei, politici sociale pentru copii) ş.a.

Secretariatul CNC TB/SIDA

Campanie de informare privind consumul drogurilor

05 Oct
Incepind cu 1 octombrie 2009 Asociatia Obsteasca "Uniunea pentru prevenirea HIV si Reducerea Noxelor din Moldova" a lansat campania informationala de prevenire a consumului de droguri in mediul adolescentilor si tinerilor din mun. Balti si orasul Tiraspol.

Campania informationala este organizata in perioada octombrie-decembrie 2009 in cadrul proiectului "Prevenirea consumului experimental de droguri in mediul adolescentilor si tinerilor din Balti si Tiraspol" implementat in parteneriat cu Asociatia "Tinerii pentru Dreptul la Viata", Balti, Asociatia obsteasca "Viitorul Sanatos", Tiraspol, Primariile Balti si Tiraspol cu suportul financiar al "The Black See Trust for Regional Cooperation, a Project of the German Marshall Fund".

In procesul desfasurarii acestei campanii sunt organizate sesiuni de informare pentru elevii tuturor scolilor si liceelor din Balti si Tiraspol, difuzate spoturi audio si TV la posturile locale, plasate 2 banere de strada, distribuite materialele informationale create in cadrul proiectului.

In perioada lunii noiembrie 2009 in Balti urmeaza a fi organizata  o sesiune de formare cu privire la metode eficiente de prevenire a consumului de droguri in mediul adolescentilor adresata directorilor adjuncti pentru educatie  din scolile si liceele mun. Balti. Sesiunea va fi promovata cu participarea unui formator din Romania, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere antidrog, Iasi.

La mijlocul lunii octombrie 2009, Uniunea pentru prevenirea HIV si Reducerea Noxelor din Moldova urmeaza sa lanseze site-ul www.drognet.md primul site din Moldova adresat tinerilor, parintilor si profesorilor ce abordeaza problema dependentei de droguri.

Pentru mai multe detalii nu ezitati sa ne contactati.

Ala Iatco

Uniunea pentru Prevenirea HIV si Reducerea Noxelor din Moldova