Lady Gaga: Nu faceţi sex neprotejat!


Potrivit sursei citate, renumita cântăreaţă a participat la o campanie de strângere de fonduri pentru bolnavii de SIDA.

Ea şi-a făcut apariţia în public îmbrăcată cu un costum mulat, din dantelă, purtând pe cap o pălărie neagră imensă şi o mască cu care şi-a acoperit ochii şi jumătate din faţă.

Renumita cântăreaţă şi-a avertizat fanii cu privire la practicarea sexului neprotejat şi i-a îndemnat pe aceştia să folosească prezervativul.

Lady Gaga le-a vorbit fanilor şi despre viaţa sa personală: "Eu sunt singură şi nefericită, dar îmi place să fiu singură", a glumit Lady Gaga.

"Am avut relaţii în trecut, dar pentru că sunt mereu pe drumuri şi am atât de multe concete este imposibil să păstreze o relaţie", a adăugat ea.

Lady Gaga şi-a lansat albumul de debut, intitulat "The Fame", în 2008, însă nu a avut un mare impact asupra pieţei muzicale internaţionale. Dar primele două discuri single - "Just Dance" şi "Poker Face" - au obţinut poziţii fruntaşe în clasamente.

Ea şi-a lansat cel de-al doilea album, "The Fame Monster", în noiembrie 2009. Până în prezent, ea a vândut peste 20 de milioane de single-uri în format digital şi peste patru milioane de albume în întreaga lume. Lady Gaga a primit o nominalizare la cea mai recentă ediţie a premiilor Grammy, la categoria "cea mai bună înregistrare dance" şi a câştigat trei Brit Awards. Lady Gaga îşi găseşte inspiraţia în rockul glam şi în artişti precum David Bowie şi Queen, precum şi în cântăreţi pop ca Michael Jackson şi Madonna.

http://www.jurnal.md/