Atelier de lucru pentru îmbunătăţirea Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA şi ITS pentru anii 2011-2015

Scopul atelierului a fost îmbunătăţirea şi eficientizarea Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA  şi ITS pentru anii 2011-2015, pentru ca acesta să răspundă mai bine necesităţilor de tratare si combatere a HIV/SIDA/ITS in R. Moldova şi să servească drept bază temeinică pentru elaborarea şi remiterea către Fondul Global a aplicaţiei de finanţare a activităţilor din cadrul PNPC.

Atelierul a întrunit parteneri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Justiţiei şi structurile abilitate ale acestora, ONG-urilor active în domeniu de pe ambele maluri ale Nistrului şi ai organizaţiilor internaţionale: UNAIDS, OMS, OMS, UNODC, UNFPA.

Agenda de lucru a atelierului a prevăzut/inclus prezentarea unui set de concluzii a doi experţi internaţionali, Roger Drew şi James Cercone, sosiţi in R. Moldova în perioada 1-9 septembrie curent, la  invitaţia CNC TB/SIDA, pentru a susţine eforturile ţării noastre de îmbunătăţire a PNPC, şi elaborarea unor recomandări de ajustare a variantei actuale a PNPC. Participanţii au lucrat în trei grupuri, abordând conţinutul Programului pe trei aspecte generale/componente primordiale: tratamentul HIV/SIDA/ITS, obiectivele de prevenire şi mamagementul cadrului de implementare a programului.

În baza amendamentelor propuse, până la data de 26 septembrie 2011, urmează a fi propusă guvernului spre examinare varianta îmbunătăţită a  PNPC.