Instituția Publica Unitatea de Coordonare, Implementare si Monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății (IP UCIMP DS), Recipientul Principal al Grantului Fondului Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG) – anunță Concurs de proiecte pentru finanțarea activităților de screening a tuberculozei și de realizare a activităților de informare, educare și suport psiho-social pentru creșterea aderenței la tratamentul antituberculos și a altor activități în susținerea răspunsului național în controlul TB în grupurile cu risc sporit, prin intermediul organizațiilor neguvernamentale.
Proiectele vor fi susținute în cadrul grantului FG, oferit R. Moldova pentru susținerea răspunsului național HIV/SIDA/ITS și TB în anii 2024-2026.
Proiectele vor fi implementate pe parcursul anului 2025. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 25 noiembrie 2024. Evaluarea și selectarea proiectelor va fi realizată de către Comisia multisectorială de evaluare, instituită de către Ministerul Sănătății (MS).
Condițiile de solicitare a finanțării sunt disponibile pe pagina electronică a IP UCIMP DS și expuse în Termenii de referință, formularele propunerii de proiect, inclusiv cel pentru buget și Anexa 1_Teritorii prioritare.
Dosarul complet va fi remis în format electronic, la adresa de email: raportare@ucimp.md , cu titlul/subiectul: ”Servicii de control TB 2025”, nu mai târziu de 25 noiembrie 2024. La necesitate, depunătorul propunerii de proiect poate fi rugat să prezinte documente în original.
Dosarele incomplete sau depuse după data limită, nu vor fi calificate pentru participare la concurs.
Detalii suplimentare pot fi solicitate de la Veronica Zorila, coordonator ONG, prin intermediul poștei electronice (vzorila@ucimp.md) sau la telefon: 0 22 233 568