2025

Selectarea unei echipe de experți pentru analiza cadrului legal și transpunerea Spațiului European al Datelor de Sănătate (EHDS) și integrarea dosarului electronic de sănătate (DES) și a datelor secundare

31 Oct

Instituția Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS), în calitate de instituție implementatoare a proiectelor finanțate din surse externe, anunță selectarea unei echipe de experți pentru realizarea unei analize juridice și de interoperabilitate privind transpunerea Spațiului European al Datelor de Sănătate (EHDS) în Republica Moldova și integrarea acestuia cu sistemul de Dosar Electronic de Sănătate (DES).

 

Context și obiectiv

Republica Moldova se află în procesul de aliniere la standardele europene privind digitalizarea sectorului medical, interoperabilitatea și protecția datelor. În contextul Regulamentului (UE) 2025/327 privind Spațiul European al Datelor de Sănătate (EHDS), este necesară o evaluare detaliată a cadrului legal și instituțional național, pentru a asigura compatibilitatea cu cerințele europene referitoare la guvernanța datelor, accesul primar și secundar la datele de sănătate și protecția drepturilor pacienților.

Echipa de experți va analiza cadrul normativ național (Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor, Legea nr. 411/1995 privind ocrotirea sănătății, Legea nr. 71/2007 privind registrele de stat etc.) și va formula recomandări legislative, instituționale și tehnice pentru transpunerea principiilor EHDS și alinierea etapizată la standardele Uniunii Europene, inclusiv eIDAS și GDPR.

Totodată, experții vor elabora foaia de parcurs pentru implementarea EHDS în Republica Moldova pentru perioada 2026 – 2030, cu stabilirea etapelor, responsabilităților și indicatorilor de progres.

Cerințe față de experți

Echipa va fi formată din cel puțin doi specialiști, care să întrunească următoarele cerințe:

Jurist

  • Minimum 5 ani experiență profesională în domeniul elaborării și dezvoltării cadrului normativ privind digitalizarea serviciilor publice, guvernanța datelor sau e-sănătatea;
  • Cunoștințe aprofundate privind GDPR, Regulamentul (UE) 2025/327 (EHDS), eIDAS și legislația națională conexă;
  • Abilități dovedite de elaborare a recomandărilor legislative și instituționale;
  • Experiență în proiecte internaționale de e-sănătate sau e-guvernare constituie un avantaj. 

Expert în interoperabilitate IT

  • Minimum 3 ani de experiență în proiectarea, evaluarea sau implementarea sistemelor informaționale din domeniul sănătății publice sau e-guvernării;
  • Cunoștințe aplicate privind standardele internaționale HL7 FHIR, SNOMED CT, ICD-11, IHE;
  • Experiență în analiza infrastructurii tehnice naționale (MCloud, MConnect, MPass, MLog etc.);
  • Capacitatea de a formula recomandări pentru alinierea arhitecturilor naționale la cerințele EHDS.

Durata serviciilor
Perioada estimată pentru realizarea analizei și elaborarea livrabilelor este de 1 lună calendaristică, sub coordonarea Ministerului Sănătății și IP UCIMP DS.

Documente de aplicare
Experții interesați sunt invitați să transmită:

  • CV actualizat;
  • Scrisoare de intenție;
  • Descrierea experienței demonstrate în proiecte similare (e-sănătate, e-guvernare, protecția datelor, interoperabilitate).

Documentele vor fi expediate la adresa de e-mail: ucimp@ucimp.md, cu mențiunea: „Aplicație – Echipa de experți EHDS și integrare DES”.

Termen-limită de aplicare:
Dosarele pot fi transmise în termen de 14 zile calendaristice din data publicării prezentului anunț, adică până la 14 noiembrie 2025 ora 14:00 (inclusiv)

 

Secretariatul CNC TB/SIDA a organizat două vizite de supervizare în teren la proiectele finanțate de Fondul Global

27 Oct

În data de 24 octombrie 2025, Secretariatul Consiliului Național de Coordonare (CNC) pentru programele TB și HIV/SIDA a organizat două vizite de supervizare în teren, cu scopul de a evalua, la fața locului, implementarea proiectelor finanțate din sursele grantului Fondului Global în domeniul prevenirii și controlului tuberculozei și HIV/SIDA.

 

gadrsh
gafsr
ggsf
dfdgsf
hdfsr
haczf
dfagla
dar

În data de 24 octombrie 2025, Secretariatul Consiliului Național de Coordonare (CNC) pentru programele TB și HIV/SIDA a organizat două vizite de supervizare în teren, cu scopul de a evalua, la fața locului, implementarea proiectelor finanțate din sursele grantului Fondului Global în domeniul prevenirii și controlului tuberculozei și HIV/SIDA.

Vizitele au avut loc la Asociația Obștească „Pentru Prezent și Viitor” și Asociația Obștească „AFI”, organizații care implementează proiecte destinate populațiilor vulnerabile din Republica Moldova. Activitățile proiectelor vizează reducerea riscurilor asociate consumului de substanțe psihoactive, prevenirea transmiterii HIV, ITS și tuberculozei, precum și oferirea de suport psiho-social pacienților cu TB pentru creșterea aderenței la tratament.

În cadrul vizitelor, reprezentanții organizațiilor gazdă au prezentat rezultatele activităților desfășurate, indicatorii atinși și impactul asupra grupurilor-țintă, urmate de discuții și clarificări.

La Asociația Obștească „Pentru Prezent și Viitor”, echipa a împărtășit rezultatele proiectului implementat în anul 2025, care oferă servicii de prevenire, testare și sprijin pentru persoanele din grupurile cu risc sporit de infectare. Până la 1 octombrie 2025, proiectul a reușit să ajungă la 1209 utilizatori de droguri injectabili, depășind obiectivul planificat. Dintre aceștia, peste 83% au fost testați la HIV, 66% la hepatita virală C și 61% la hepatita virală B, iar jumătate dintre beneficiari au beneficiat și de screening pentru tuberculoză.

În rândul beneficiarilor non-injectabili, 84% din cei planificați au fost testați la HIV și aproape 50% la hepatitele B și C. De asemenea, grupul persoanelor LGBTQ a fost bine acoperit cu servicii, dintre care peste 70% au fost testați la HIV și peste 60% la hepatita B. În primele nouă luni ale anului, au fost depistate 7 cazuri noi de infecție HIV.

Vizita la Asociația Obștească „AFI” a permis evaluarea implementării proiectului de depistare țintă a TB și de suport psiho-social pentru pacienți. În primele nouă luni ale anului 2025, AO AFI a efectuat 4403 examinări pentru tuberculoză, reprezentând 87,2% din totalul contractat, cu o rată de detecție a cazurilor TB de 1,6 la 100 examinări. Au fost discutate, de asemenea, abordări noi în screeningul tuberculozei, inclusiv utilizarea echipamentelor radiologice ultraportabile și a tehnologiei CAD pentru detectare, precum și programele de aderare la tratament în sectoarele civile și penitenciare, care au înregistrat creșteri ale suportului psiho-social și ale tratamentelor finalizate cu succes.

La evenimentele menționate au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, CNAM, Programelor Naționale TB și HIV/SIDA/ITS, UCIMP și ONG-urilor implicate în răspunsul la HIV și TB. Dialogul deschis a facilitat schimbul de bune practici și identificarea soluțiilor pentru creșterea eficienței proiectelor și a acoperirii beneficiarilor vulnerabili.

Constatările și recomandările acestor vizite vor fi prezentate la ședința Comisiei Naționale de Experți din 30 octombrie 2025.

Consultant local operațional pentru implementarea Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”

24 Oct

Instituția Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS), în calitate de instituție implementatoare a Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027 (Grow Plan), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2025, anunță selectarea unui consultant local operațional care va contribui la implementarea Reformei 4.6.17–18, dedicată modernizării și creșterii calității serviciilor spitalicești la nivel național.

 

SDR

Instituția Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS), în calitate de instituție implementatoare a Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027 (Grow Plan), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2025, anunță selectarea unui consultant local operațional care va contribui la implementarea Reformei 4.6.17–18, dedicată modernizării și creșterii calității serviciilor spitalicești la nivel național.

Scopul misiunii

Consultantul local operațional va asigura coordonarea eficientă a activităților, suportul administrativ și logistic al procesului de implementare, precum și comunicarea operațională între Ministerul Sănătății, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), echipa de experți și IP UCIMP DS. Misiunea se desfășoară în contextul Agendei de reforme 2025–2027 și contribuie la dezvoltarea Planului-cadru pentru serviciile spitalicești 2026–2030.

Termeni de referință

Consultantul va:

  • coordona procesele logistice și administrative aferente implementării reformei;
  • monitoriza calendarul și planul de activități;
  • asigura comunicarea și documentarea deciziilor tehnice;
  • sprijini elaborarea rapoartelor lunare și sintezelor de progres;
  • participa la organizarea ședințelor, atelierelor și misiunilor de evaluare.

Durata estimată a misiunii: 20 zile în perioada noiembrie – decembrie 2025

În cazul realizării satisfăcătoare a prevederilor contractuale, va fi analizată posibilitatea extinderii mandatului pentru activitățile tehnice planificate în anul 2026.

Cerințe 

  • Studii universitare în domeniul administrației publice, sănătății publice, dreptului sau științelor sociale;
  • Experiență profesională de minimum 5 ani în domeniul sănătății publice sau managementului proiectelor finanțate internațional;
  • Cunoștințe solide de organizare și coordonare interinstituțională;
  • Competențe digitale (Word, Excel, PowerPoint);
  • Fluență în limbile română și engleză;
  • Disponibilitate imediată.

Documente necesare pentru aplicare

Candidații interesați sunt invitați să transmită:

  1. CV-ul actualizat (în limba română sau engleză);
  2. Scrisoarea de motivare, care să reflecte interesul pentru misiune și experiența relevantă.

Documentele vor fi expediate prin e-mail la adresa: ucimp@ucimp.md

Termen-limită de depunere: 06/11/2025 ora 14:00

Consultant local tematic pentru implementarea Reformei 4.6.17–18 „Îmbunătățirea calității prestării serviciilor de sănătate la nivel național”

24 Oct

Instituția Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS), în calitate de instituție implementatoare a Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027 (Grow Plan), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2025, anunță selectarea unui consultant local tematic care va sprijini implementarea Reformei 4.6.17–18, orientată spre modernizarea rețelei spitalicești și creșterea calității serviciilor de sănătate.

FDRSG

Instituția Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS), în calitate de instituție implementatoare a Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027 (Grow Plan), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2025, anunță selectarea unui consultant local tematic care va sprijini implementarea Reformei 4.6.17–18, orientată spre modernizarea rețelei spitalicești și creșterea calității serviciilor de sănătate.

Scopul misiunii

Consultantul local tematic va contribui la definirea cadrului strategic și metodologic pentru dezvoltarea ulterioară a Master Planului spitalicesc național 2026–2030, prin analiză tehnică și metodologică, colectarea și validarea datelor, precum și facilitarea dialogului tehnic între Ministerul Sănătății, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), consultantul internațional și IP UCIMP DS. Această activitate face parte din procesul de implementare a Agendei de reforme 2025–2027, având scopul de a sprijini reorganizarea sistemului spitalicesc într-un model modern, echitabil și eficient.

Termeni de referință

Consultantul va:

  • analiza documente strategice, legislația și studiile privind rețeaua spitalicească;
  • contribui la adaptarea metodologiilor OMS la contextul național;
  • colecta, verifica și analiza date privind infrastructura, resursele umane și financiare;
  • participa la elaborarea hărților și analizelor privind distribuția spitalelor și performanța instituțiilor medicale;
  • sprijini redactarea notelor tehnice, rapoartelor analitice și a recomandărilor strategice;
  • asigura comunicarea tehnică între consultantul internațional, Ministerul Sănătății și partenerii de dezvoltare.

Durata estimată a misiunii: 20 zile în perioada noiembrie – decembrie 2025

În cazul realizării satisfăcătoare a prevederilor contractuale, va fi analizată posibilitatea extinderii mandatului pentru activitățile tehnice planificate în anul 2026.

Cerințe principale

  • Studii universitare în sănătate publică, management sanitar, economie a sănătății sau domenii conexe;
  • Studii postuniversitare (master/doctorat) constituie un avantaj;
  • Minimum 5 ani de experiență în domeniul sănătății, preferabil în planificare spitalicească, politici de sănătate sau management instituțional;
  • Experiență dovedită în analiza datelor privind serviciile medicale;
  • Experiență în colaborare cu organizații internaționale (OMS, BM, UE etc.);
  • Cunoașterea aprofundată a sistemului de sănătate din Republica Moldova;
  • Fluență în limbile română și engleză;
  • Disponibilitate imediată.

Documente necesare pentru aplicare

Candidații interesați sunt invitați să transmită:

  1. CV-ul actualizat (în limba română sau engleză);
  2. Scrisoarea de motivare, care să evidențieze interesul pentru misiune și experiența relevantă.

Documentele vor fi expediate prin e-mail la adresa: ucimp@ucimp.md

Termen-limită de depunere: 06/11/2025 ora 14:00

Concurs pentru selectarea prestatorilor de servicii mobile de prevenire HIV în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare

23 Oct

Instituția Publica Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății (IP UCIMP DS), Recipientul Principal al Grantului Fondului Global pentru Lupta Împotriva SIDA, Tuberculozei  și Malariei (FG) – oferit Republicii Moldova pentru susținerea răspunsului național în controlul HIV/SIDA/ITS în anii 2024-2026, anunță Concurs pentru selectarea organizațiilor societății civile (OSC), care să presteze servicii mobile de prevenire și testare la infecția HIV în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare (GRSI).

gsdsdcd

Instituția Publica Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății (IP UCIMP DS), Recipientul Principal al Grantului Fondului Global pentru Lupta Împotriva SIDA, Tuberculozei  și Malariei (FG) – oferit Republicii Moldova pentru susținerea răspunsului național în controlul HIV/SIDA/ITS în anii 2024-2026, anunță Concurs pentru selectarea organizațiilor societății civile (OSC), care să presteze servicii mobile de prevenire și testare la infecția HIV în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare (GRSI).

Activitatea în cauză vine să susțină realizarea obiectivului de Creștere a accesului la servicii de prevenire HIV”, inclusiv screening, diagnostic și tratament HIV/HV/ITS.

Serviciile mobile vor fi prestate pe parcursul anului 2026, prin intermediul a trei (3) echipe mobile, dotate cu echipamentul si specialiștii necesari pentru realizarea serviciilor de testare/screening, reducerea riscurilor și tratament HIV/HV și ITS (doua pe malul drept al Nistrului și una in regiunea de est a Moldovei). Vehiculele utilizate pe malul drept vor fi date în comodat de către IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Toma Ciorbă” organizațiilor selectate pentru prestarea serviciilor respective. În regiunea de Est, automobilul IMSP SC Tiraspol Dispensarului HIV va asigura asistarea echipelor OSC-urilor active în prevenirea HIV în rândul GRSI pe malul stâng al Nistrului. 

Termenul limită pentru depunerea pachetului de documente pentru participarea la concurs este 25 noiembrie 2025. Evaluarea și selectarea cererilor de finanțare va fi realizată de către Comisia multisectorială de evaluare, instituită de către Ministerul Sănătății (MS).

Eligibile pentru a participa în cadrul acestui concurs sunt organizațiile apolitice, nonprofit, legal constituite în Republica Moldova, care sunt active și au experiență în controlul HIV/SIDA, inclusiv reducerea riscurilor.

Condițiile de participare sunt expuse în Termenii de referință și formularele propunerii de proiect, inclusiv cel pentru buget.

Dosarul complet va fi remis în format electronic, la adresa de email: raportare@ucimp.md cu titlul/subiect Servicii mobile de prevenire și screening HIV”.

Dosarele incomplete sau depuse după data limită nu vor fi luate în considerare.

Detalii suplimentare pot fi solicitate de la Svetlana Popovici, coordonatorul Programului HIV, prin intermediul poștei electronice (spopovici@ucimp.md) sau la telefon: +373 69 357748.

 

CONCURS DE PROIECTE PENTRU ORGANIZAȚIILE ACTIVE ÎN CONTROLUL TUBERCULOZEI

17 Oct

Instituția Publica Unitatea de Coordonare, Implementare si Monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății (IP UCIMP DS), Recipientul Principal al Grantului Fondului Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei  și Malariei (FG) – anunță Concurs de proiecte pentru finanțarea activităților de screening a tuberculozei și de realizare a activităților de informare, educare și suport psiho-social pentru creșterea aderenței la tratamentul antituberculos și a altor activități în susținerea răspunsului național în controlul TB în grupurile cu risc sporit, prin intermediul organizațiilor neguvernamentale.

 

dfgtxzz

Instituția Publica Unitatea de Coordonare, Implementare si Monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății (IP UCIMP DS), Recipientul Principal al Grantului Fondului Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei  și Malariei (FG) – anunță Concurs de proiecte pentru finanțarea activităților de screening a tuberculozei și de realizare a activităților de informare, educare și suport psiho-social pentru creșterea aderenței la tratamentul antituberculos și a altor activități în susținerea răspunsului național în controlul TB în grupurile cu risc sporit, prin intermediul organizațiilor neguvernamentale. 

Proiectele vor fi susținute în cadrul grantului Fondului Global, oferit Republicii Moldova pentru susținerea răspunsului național HIV/SIDA/ITS și TB în anii 2024-2026. 

Proiectele vor fi implementate pe parcursul anului 2026. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este - 15 noiembrie 2025. Evaluarea și selectarea proiectelor va fi realizată de către Comisia multisectorială de evaluare, instituită de către Ministerul Sănătății.

Condițiile de solicitare a finanțării sunt disponibile pe pagina electronică a IP UCIMP DS și expuse în Termenii de referință și formularele propunerii de proiect, inclusiv cel pentru bugetLista teritoriilor planificate pentru activitățile de screening TB pentru 2026

Dosarul complet va fi remis în format electronic, la adresa de email: raportare@ucimp.md sau vzorila@ucimp.md, cu titlul/subiect „Propunere de proiect componenta TB 2026”, nu mai târziu de 15 noiembrie 2025. La necesitate, depunătorul propunerii de proiect poate fi rugat să prezinte documente în original.

Dosarele incomplete sau depuse după data limită, nu vor fi calificate pentru participare la concurs.

Detalii suplimentare pot fi solicitate de la Veronica Zorila, coordonator ONG, prin intermediul poștei electronice (vzorila@ucimp.md) sau la numărul de telefon: 0 22 233568.

CONCURS DE PROIECTE PENTRU SUSȚINEREA SERVICIILOR DE CONTROL HIV/SIDA

17 Oct

Instituția Publică Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății (IP UCIMP DS), Recipientul Principal (RP) al Grantului Fondului Global pentru Lupta Împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG) – anunță Concurs de proiecte pentru finanțarea serviciilor de prevenire HIV/HV/ITS și aderență la tratament în rândul grupurilor cheie afectate (GCA) și persoanele care trăiesc cu HIV.

gdrfs

Instituția Publică „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății” (IP UCIMP DS), Recipientul Principal (RP) al Grantului Fondului Global pentru Lupta Împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG) – anunță Concurs de proiecte pentru finanțarea serviciilor de prevenire HIV/HV/ITS și aderență la tratament în rândul grupurilor cheie afectate (GCA) și persoanele care trăiesc cu HIV.

Proiectele vor fi susținute în cadrul grantului Fondului Global, oferit Republicii Moldova pentru susținerea răspunsului național HIV/SIDA/ITS și TB în anii 2024-2026. Menirea proiectelor este de a extinde gama serviciilor de prevenire a infecției și reducerea riscurilor (RR), inclusiv prin tratament de farmacoterapie cu opioide sau metadonă (TFM/TSO) și susținere a aderenței la tratamentul antiretroviral (TARV).

Proiectele vor fi implementate pe parcursul anului 2026. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie 2025.

Evaluarea și selectarea proiectelor va fi realizată de către Comisia multisectorială de evaluare, instituită de către Ministerul Sănătății.

Condițiile de solicitare a finanțării sunt disponibile pe pagina electronică a IP UCIMP DS și expuse în Termenii de referință și formularele propunerii de proiect, inclusiv cel pentru buget.

Dosarul complet va fi remis în format electronic, la adresa de email: raportare@ucimp.md și vzorila@ucimp.md, cu titlul/subiect „Propunere de proiect componenta HIV 2026”, nu mai târziu de 15 noiembrie 2025. La necesitate, depunătorul propunerii de proiect poate fi rugat să prezinte documente în original.

Dosarele incomplete sau depuse după data limită, nu vor fi calificate pentru participare la concurs.

Detalii suplimentare pot fi solicitate de la Veronica Zorila, coordonator ONG, prin intermediul poștei electronice (vzorila@ucimp.md) sau la numărul de telefon: 0 22 233568.

Webinar global OMS–TBEC despre aplicarea Cadrului Multisectorial de Responsabilizare pentru Eliminarea Tuberculozei (MAF-TB)

07 Oct

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în colaborare cu Coaliția Europeană pentru Combaterea Tuberculozei (TBEC), organizează un webinar global dedicat operaționalizării Cadrului Multisectorial de Responsabilizare al OMS pentru Eliminarea Tuberculozei (MAF-TB).

 

gdrta

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în colaborare cu Coaliția Europeană pentru Combaterea Tuberculozei (TBEC), organizează un webinar global dedicat operaționalizării Cadrului Multisectorial de Responsabilizare al OMS pentru Eliminarea Tuberculozei (MAF-TB).

În cadrul webinarului vor fi prezentate exemple despre modul în care țările și partenerii transformă MAF-TB în acțiuni concrete, transpunând angajamentele în măsuri practice pentru a consolida responsabilitatea și a accelera progresele în direcția eradicării tuberculozei. 

Evenimentul va avea un format interactiv, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a oferi feedback și de a împărtăși experiențele proprii privind aplicarea MAF-TB în țările lor. Acesta este primul webinar dintr-o serie globală de trei evenimente dedicate MAF-TB.

Printre vorbitorii principali se regăsesc reprezentanți ai OMS, ai ministerelor sănătății, ai programelor naționale de combatere a tuberculozei, ai donatorilor, ai organizațiilor societății civile și ai comunităților afectate de tuberculoză. Experiența Republicii Moldova va fi prezentată de coordonatorul PNRT, doamna Valentina Vilc.

Consultați aici AGENDA.

Evenimentul este deschis tuturor părților interesate care sunt angajate în lupta împotriva tuberculozei și în atingerea obiectivului „Sănătate pentru Toți”.

Data: Joi, 9 octombrie, între orele 12:00 și 15:00 (ora Europei Centrale – CET)
Limbi: engleză / franceză / rusă (interpretare simultană)

Pentru participare este necesară înregistrarea anticipată pe link: https://us06web.zoom.us/meeting/register/PNaerD3ZQquqx1-47qzgIg#/registration

Invitation to Quote (ITQ) - Shopping for Goods Procurement of Vending machine (spiral type) for dispensing of consumables

23 Sep

Date: 22 September, 2025                                                   

Exp.: 06 October, 2025, 12:00, Chisinau time

Contract Ref:  #323/GD/H

Dear Supplier,

1. You are invited to submit your price quotation(s) for the supply of the following:

Aparate Vending (tip spiralat) pentru distribuirea consumabilelor Vending machine (spiral type) for dispensing of consumables - 8 (Quantity)

2. The Government of Republic of Moldova has received grants from The Global Fund to Fight Aids, TB and Malaria (GFATM), and intends to apply the proceeds of these grants to eligible payments under the contract for which this invitation for quotation is issued.

3. You may quote for the whole Lot (that will include all items requested per lot) under this invitation. Price quotations will be evaluated per lot (the whole lot shall be evaluated and a contract awarded to the firm offering the lowest evaluated price for the lot); incomplete quotations will be rejected.

4. Proposals must be submitted only electronically on https://e-licitatie.md / or https://mtender.gov.md/tenders  within the period established by SIA RSAP/Public Procurement Agency, for ocds-b3wdp1-MD-1758527544790

Deadline for receipt of quotation is: 06 October, 2025, 12:00, Chisinau time. Deadline may be automatically extended by SIA RSAP, according to clarifications solicited on the national procurement platforms. The initial established deadline is 14 days starting from the day of publishment of this announcement.  

Public Institution “Coordination, Implementation and Monitoring Unit of the Health System Projects”

Contact person: Mrs. Cristina Chicu, Procurement Specialist

Tel: +373 22 233-568
Email: cgorincioi@ucimp.md

Republica Moldova la Întâlnirea Interregională de Coordonare MAF-TB, Mombasa, Kenya, 13–15 august 2025

20 Aug

În perioada 13 – 15 august 2025, Republica Moldova a participat la Întâlnirea Interregională de Coordonare MAF-TB, desfășurată la Mombasa, Kenya. Evenimentul a avut ca scop consolidarea colaborării și angajamentului în combaterea tuberculozei prin implementarea cadrului MAF-TB (Mecanismul Multisectorial de Responsabilizare pentru TBC).

 

hdgsf
gsraf
gara
dhafar
gofra

În perioada 13–15 august 2025, Republica Moldova a participat la Întâlnirea Interregională de Coordonare MAF-TB, desfășurată la Mombasa, Kenya. Evenimentul a avut ca scop consolidarea colaborării și angajamentului în combaterea tuberculozei prin implementarea cadrului MAF-TB (Mecanismul Multisectorial de Responsabilizare pentru TBC).

Echipa de țară a fost formată din reprezentanți ai Consiliului Național de Coordonare a Programelor Naționale HIV și TB, Programului Național de Răspuns la Tuberculoză și ai Asociației Obștești SMIT. Agenda întâlnirii a inclus mai multe subiecte, printre care: discutarea celor 10 pași pentru implementarea națională MAF-TB, prezentarea exemplelor practice din șase țări, definirea mecanismelor de coordonare multisectorială, stabilirea rolurilor și indicatorilor de responsabilizare, precum și elaborarea algoritmului național de implementare. Principalul obiectiv al acestor activități este implicarea tuturor sectoarelor, schimbul de bune practici și menținerea tuberculozei ca prioritate națională.

Totodată, a fost lansat proiectul COMBAT DR-TB, finanțat de UNITAID, care sprijină eforturile comunitare în combaterea tuberculozei cu rezistență medicală (DR-TB) prin abordări inovatoare, adaptate nevoilor populației. Proiectul se implementează în șase țări - Kenya, Nigeria, Zimbabwe, Moldova, Ucraina și Tadjikistan, iar intervențiile sunt coordonate de un consorțiu internațional de organizații.

În Republica Moldova, activitățile proiectului COMBAT DR-TB sunt concentrate pe patru direcții strategice:

  1. Crearea și consolidarea unui cadru politic favorabil accesului la diagnostic și tratament pentru TB-MDR;
  2. Consolidarea activismului comunitar și a capacității de advocacy;
  3. Implementarea mecanismelor de responsabilizare (MAF-TB);
  4. Extinderea abordărilor conduse de comunități în lupta împotriva tuberculozei.

Importanța interacțiunii multisectoriale în combaterea tuberculozei a fost subliniată încă de la Adunarea la nivel înalt a ONU din 2018, dedicată tuberculozei. În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a dezvoltat MAF-TB, un mecanism care stabilește sarcini clare și repere pentru accelerarea progresului în controlul bolii până în 2030.

La întâlnirea de la Mombasa, organizată de Coaliția Europeană pentru Combaterea TBC în parteneriat cu OMS, echipa Moldovei a prezentat experiența națională și pașii întreprinși pentru asigurarea unui răspuns multisectorial la tuberculoză. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mecanismelor naționale de coordonare (CCM-uri), programelor naționale TB și ai societății civile din cele șase țări, facilitând schimbul de experiență, bune practici și planificarea unor acțiuni suplimentare pentru consolidarea cooperării multisectoriale.

Material realizat de Adelina Sochircă, consultantă în comunicare, Secretariatul CCM