Moldova are 50.000 de alcoolici

Medicii spun că cei mai mulţi ajung în spital în delir alcoolic. Mai puţin de 10 la sută dintre ei urmează tratamentul complet. Ceilalţi ajung în spital aproape în fiecare an.
În Dispensarul de narcologie din Capitală sunt internaţi 321 de pacienţi. Cei mai mulţi sunt aduşi aici în delir alcoolic.

"Aceşti bolnavi neagă că ar avea o problemă. Toţi spun că au consumat doar un pic de alcool. Sunt pacienţi care ajung aici şi a cincea şi a şaptea oară", menţionează Sergiu Brânzei, medic.

Timp de o lună de zile, pacienţii sunt trataţi în spital, iar la externare, doritorilor li se propune o procedură care i-ar ajuta să nu mai consume alcool niciodată.

Aceasta prevede implantarea unui dispozitiv special sau codarea prin diverse metode.Astfel, prin metode psihoterapeutice, în subconştietul pacientului se crează o repulsie faţă de alcool.

Cei mai mulţi pacienţi refuză aceste metode şi se reîntorc peste câteva luni în spital. Ministerul Sănătăţii elaborează acum un Program Naţional cu privire la reducerea consumului de alcool pentru anii 2012-2020.

"Întâi de toate, evidenţa alcoololui produs în Moldova illicit. Măsuri care ar preveni, micşora întrebuinţarea alcoolului de către grupurile de risc. Interzicerea publicităţii la produsele din alcool de orice formă", a precizat Mihai Magdei, viceministru al Sănătăţii.

Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că anual, moldovenii consumă înmedie 18 litri de alcool pur pe cap de locuitor.

http://www.publika.md