Mă bucur că am avut posibilitatea să particip la această Conferinţă. Am aflat care sunt realizările
obţinute în domeniul HIV pe parcursul ultimilor doi ani de către autorităţi şi societatea civilă. Ceea ce am remarcat este că avem încă foarte mult de lucru. Mi-au plăcut toate prezentările, dar aş avea un comentariu pe marginea programelor educaţionale, care se predau astăzi în instituţiile de învăţământ.
Mai mulţi ani la rând mergem cu lecţii de informare prin şcoli (în baza permisului aprobat de Ministerul Educaţiei) şi descoperim o realitate alarmantă, când elevii din clasele a 9-12 nu cunosc aproape nimic despre infecţiile cu transmitere sexuală, inclusiv despre HIV/SIDA. Şi aceasta, în situaţia când potrivit curriculei şcolare, elevii beneficiază de nişte subiecte la tematica respectivă. În înţelegerea noastră (a reprezentanţilor organizaţiei neguvernamentale), se pare că o mare parte dintre profesorii care predau elevilor obiectele ce includ capitolele de sănătate pur şi simplu neglijează temele legate de transmiterea infecţiilor sexuale, metodele de protejare împotriva infecţiei HIV etc., chiar dacă statistica arată că un anumit procent de adolescenţi încep relaţiile sexuale în timpul când sunt elevi.
În anul 2014, la sugestia unei doamne învăţătoare, ne propunem să organizăm lecţii pentru elevii din clasele a IX-XII la Centrul Social din municipiul Chişinău, unde vor putea afla mai multe informaţii despre infecţiile cu transmitere sexuală şi despre problemele cu care se confruntă persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA.
Consemnare de Victoria Tataru