Prima vizită de lucru a noului Manager de portofoliu pentru granturile FG

În rezultatul acestei vizite, dna Sakanyan s-a familiarizat cu contextul local de pe ambele maluri ale Nistrului, proiectele susținute prin intermediul granturilor FG, și a cunoscut actorii antrenați în controlul TB și HIV/SIDA. Grație întâlnirilor bilaterale cu grupurile constituente, reprezentate în CNC TB/SIDA, s-a confirmat necesitatea continuării eforturilor de susținere a răspunsului național TB și HIV, inclusiv după anul 2017.

Dialogul cu partenerii bilaterali din familia ONU s-a axat pe o evaluare obiectivă a riscurilor legate de situația geopolitică din regiune și indicatorii macroeconomici din Moldova. Aceștea au reiterat  angajamentul de a acorda în continuare asistență tehnică necesară pentru consolidarea sistemului. Iar vizitele la echipele de coordonare a programelor naționale de control al TB/HIV/SIDA și comunitatea persoanelor afectate de cele doua maladii, inclusiv din regiunea transnistreana, au permis managerului de portofoliu să cunoască dificultățile și resursele disponibile republicii pentru elaborarea urmatoarelor strategii durabile de control național al TB și HIV în perioada 2016-2020, în cadrul unui dialog de țară eficient și incluziv. 

Tsovinar Sakanyan are o bogată experiență de muncă cu agenții internaționale importante – UNHCR, UMCOR, IOM, UNAIDS, etc. A început activitatea sa în cadrul FG din anul 2007. Actualmente, dna Sakanyan coordonează procesul de implementare a granturilor Fondului Global în Moldova, Georgia și Serbia.