Ședința grupului constituent al FG pentru țările din EEAC

Reprezentanții a 14 țări din regiune au discutat procesele importante desfășurate și/sau susținute curent de către FG – tranziția si sustenabilitatea programelor de control TB si HIV după încheierea granturilor FG, proiectul strategiei FG 2017-2021 și viitorul modelului de alocări a resurselor FG. Totodată, aceste procese sunt pe agenda de lucru a Comisiilor interne ale FG – 1) Comisia FG pentru Strategii, Investiții si Impact (SIIC), 2) Comisia pentru Finanțe și Performanță Operațională (FOPC), și 3) Comisia pentru Guvernare Tranzitorie. Reprezentanții GC EEAC, care sunt membri ai celor trei comisii, au informat participanții la ședință despre evenimentele desfășurate în cadrul fiecărei comisii.

Din activitatea FOPC – rezultatele implementării Noului Model de Finanțare (NFM):

  • Până în prezent, Comitetul pentru Revizuire Tehnică (TRP) al FG a recomandat pentru alocare 11,6 miliarde de dolari SUA. În același timp, guvernele aplicante au promis o suplimentare de 4,3 miliarde de dolari pentru granturile aprobate. Totodată, cererea pentru alocări suplimentare (Above alocation request) ajunsă la 4 miliarde de dolari, este de cinci ori mai mare decât fondurile disponibile; din care 803 milioane de dolari au fost deja acordați.  
  • Cele mai multe din fonduri au fost alocat țărilor din Grupul # 1. Din 187 de note conceptuale (CN) depuse, 75% au trecut la etapa de creare a granturilor, imediat după evaluarea TRP și recomandările GAC. 56 de CN au fost deja aprobate de Consiliul de Administrare, reprezentând 44% din finanțarea disponibilă, iar 31 din ele, sau 17%, s-au bucurat de primele debursări. Durata de la depunere a CN până la comunicarea rezultatelor este mai mică de 3 luni.
  • Cu toate astea, nivelul actual de cheltuieli și debursări de granturi este mai mic decât cel proiectat inițial, ca urmare a proceselor mai îndelungate de creare și aprobare a granturilor. Alți factori țin de capacitatea CCM-urilor și a PR de a dezvolta note conceptuale, sau lipsa de capacitate sau abilități foarte limitate ale implementatorilor să pună în aplicare deciziile luate, etc.
  • Fondul Global a luat măsuri ca să asigure contracte cu băncile comerciale, ceea ce va permite procesarea plăților direct în USD, EUR și moneda locală a principalilor beneficiari. Contracte au fost semnate cu băncile, ceea ce permite operațiuni ”de acoperire/asigurare” a ratelor de schimb valutare pentru a evita ”pierderile” în urma schimbului valutar.

Din activitatea SIIC:

  • În cadrul ședinței sale din 16-17 iunie curent, SIIC a discutat chestiuni legate de - Metodologia de alocare a granturilor, Strategia de formare/conturare a pieței, recomandându-se o mai buna conlucrare cu parteneri ca UNITAD și DNDi și dezvolatrea capacităților în țară pentru asigurarea sustenabilității.
  • Modelul viitor de finanțare se propune să includă un sistem din două blocuri mari  – 1) blocul "țărilor cu povara mare a maladiilor" (în care totuși încă nu este clar câte țări intră!) și 2) "portofoliul global", care include toate alte țări eligibile. Un al treilea bloc prevede fonduri pentru "inițiative strategice/regionale". Trei grupuri constituente din cadrul FG au vociferat îngrijorările lor legate de viitorul modelul de alocare: 1) criteriile de grupare a țărilor aplicante în baza indicatorilor VNB și povara maladiilor, contrazic cu prevederile Equitable Initiative Acces, 2) posibilități reduse pentru țări cu epidemii concentrate în cadrul "portofoliului global", 3) țările pot utiliza blocul strategic ca o justificare pentru a nu include KAPs în notele de concept, 4) drepturile omului și programe de reducere a noxelor riscă să rămână subfinanțate. Pentru susținerea viitorului model de alocare/finanțare este nevoie de evaluarea nevoilor detaliate, și sisteme eficiente de colectare a datelor, care să reflecte mai bine nevoilor din țările cu venituri medii și țările cu venituri medii-medii cu epidemie concentrată și finanțarea omologul ar trebui să vizeze.
  • Un alt subiect care cere clarificare și redefinire ține de Medii de operare complexe/problematice (Challenging Operating Environments/CoEs) și pașii necesari pentru a îmbunătăți impactul Fondului Global în aceste țări. Înainte de reuniunea din octombrie, Secretariatul FG va articula o viziune clară pentru angajamentul Fondului Global în CoE, definirea criteriilor de clasificare a COE și un cadru potențial de principii și flexibilități aplicabile în cazuri de CoE.

Din activitatea Comisiei pentru Guvernare Tranzitorie (TGC):

  • Două subiecte majore abordate în cadrul comisiei - Cadrul de evaluare a performanței Consiliului și a comisiilor și îmbunătățirea structurii de guvernare.
  • TGC consideră necesară evaluarea de rutină a performanțelor pentru a asigura răspundere, și că persoanele eligibile dispun de un set de calificare necesare pentru a servi în cadrul Consiliului și comisiile sale. TGC a elaborat un proiect de evaluare periodică a cadrului de performanță a consiliului de administrație și comisiile permanente.

Participanții la ședința GC EEAC au abordat și aspecte continui legate de activitatea grupului constituent:

  • Actualizarea documentației de activitate – ToR și Regulamentul GC EEAC, pentru reglementarea clară a statutelor de membru al grupului, membru al Consiliului de Administrare și membru alternant.
  • Îmbunătățirea mecanismelor de comunicare în cadrul grupului – lucru în patru subgrupuri axate pe comisiile FG, sustenabilitate și tranziție, și portofoliul epidemiologic regional.
  • Îmbunătățirea cadrului de raportare și informare în interiorul și în afara grupului.
  • Formarea membrilor GC EEAC în politica și procedurile FG privind managementul riscurilor.