Factori de decizie, specialiști și comunități au alergat împreună pentru a susține răspunsul la tuberculoză în Republica Moldova

Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei, marcată anual la 24 martie, la Chișinău a avut loc un marș de solidaritate dedicat creșterii gradului de conștientizare privind provocările persoanelor afectate de tuberculoză. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Valea Trandafirilor și a reunit zeci de participanți, de la alergători amatori și profesioniști, până la reprezentanți ai instituțiilor publice, parteneri de dezvoltare, societatea civilă și specialiști din domeniul sănătății.

Acțiunea face parte din proiectul „Activități de informare și conștientizare în răspunsul la tuberculoză”, implementat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, în parteneriat cu Departamentul de coordonare a Programului Național de Răspuns la Tuberculoză din cadrul Institutului de Pneumologie „Chiril Draganiuc”, cu sprijinul financiar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, din fondul măsurilor de profilaxie.

Evenimentul a avut drept scop nu doar sensibilizarea opiniei publice, ci și reafirmarea importanței unui răspuns coordonat, multisectorial, în care instituțiile statului, comunitățile și partenerii să acționeze împreună. Tuberculoza rămâne o problemă de sănătate publică relevantă, inclusiv prin povara formelor rezistente la tratament, iar combaterea acesteia necesită intervenții susținute, bazate pe dovezi și pe implicare comunitară.

Datele recente arată progrese semnificative în Republica Moldova. Numărul cazurilor de tuberculoză este în scădere comparativ cu anii precedenți, inclusiv în rândul copiilor, iar accesul la diagnostic rapid și tratamente moderne a contribuit la îmbunătățirea ratelor de succes terapeutic. Totodată, investițiile în servicii ambulatorii și comunitare au permis apropierea serviciilor de beneficiari și creșterea aderenței la tratament.

În același timp, autoritățile și partenerii subliniază că aceste rezultate trebuie consolidate prin menținerea angajamentului politic, creșterea finanțării interne și extinderea intervențiilor de prevenire și informare. Tuberculoza nu este doar o problemă medicală, ci și una socială, care necesită soluții integrate și echitabile.

Evenimentul din acest an se înscrie în eforturile de promovare a mesajului global din 2026: „Da! Putem învinge tuberculoza: conduși de țări, susținuți de oameni!”. Prin acest îndemn, Organizația Mondială a Sănătății face un apel la acțiune și un mesaj de speranță într-un context global provocator. Astfel OMS, scoate în evidență că învingerea tuberculozei poate fi obținută numai prin implicarea elitelor țărilor, investiții crescute, implementarea rapidă a recomandărilor și inovațiilor OMS și colaborare multisectorială.

gdfsr