Mă bucur că am avut posibilitatea să particip la această Conferinţă. Am aflat care sunt realizările obţinute în domeniul HIV pe parcursul ultimilor doi ani de către autorităţi şi societatea civilă. Ceea ce am remarcat este că avem încă foarte mult de lucru. Mi-au plăcut toate prezentările, dar aş avea un comentariu pe marginea programelor educaţionale, care se predau astăzi în instituţiile de învăţământ. 

Mai mulţi ani la rând mergem cu lecţii de informare prin şcoli (în baza permisului aprobat de Ministerul Educaţiei) şi descoperim o realitate alarmantă, când elevii din clasele a 9-12 nu cunosc aproape nimic despre infecţiile cu transmitere sexuală, inclusiv despre HIV/SIDA. Şi aceasta, în situaţia când potrivit curriculei şcolare, elevii beneficiază de nişte subiecte la tematica respectivă. În înţelegerea noastră (a reprezentanţilor organizaţiei neguvernamentale), se pare că o mare parte dintre  profesorii care predau elevilor obiectele ce includ capitolele de sănătate pur şi simplu neglijează temele legate de transmiterea infecţiilor sexuale, metodele de protejare împotriva infecţiei HIV etc., chiar dacă statistica arată că un anumit procent de adolescenţi încep relaţiile sexuale în timpul când sunt elevi.

Lecţiile de informare le desfăşurăm în perioada noiembrie-decembrie şi sunt dedicate Zilei Internaţionale de combatere a SIDA (1 decembrie). Deşi suntem puţine persoane, ne străduim să acoperim în fiecare an un anumit număr de instituţii educaţionale din municipiul Chişinău (sectoarele Buiucani, Ciocana, Râşcani, Botanica, Centru). În cadrul sesiunilor de informare le propunem elevilor să completeze un chestionar, în care trebuie să răspundă la câteva întrebări legate de HIV/SIDA. Rămânem surprinşi că doar câţiva elevi din clasă au anumite cunoştinţe despre această infecţie. Ceilalţi nu dispun nici de cele mai elementare informaţii referitor la comportamentul de risc. Nu conştientizează însemnătatea păstrării sănătăţii şi protejării de anumite infecţii, care sunt deosebit de grave pentru sănătate.  Posibil, pedagogii în şcoală nu îşi permit să pronunţe cuvântul prezervativ, le este incomod să le vorbească copiilor cum să se protejeze de infecţiile sexuale şi de sarcinile nedorite. Dar faptul că în clasa a 7-a o mare parte dintre fete deja au început viaţa sexuală – se acceptă şi se consideră normal.

În anul 2014, la sugestia unei doamne învăţătoare, ne propunem să organizăm lecţii pentru elevii din clasele 9-12 la Centrul Social din municipiul Chişinău, unde elevii ar putea să afle mai multe informaţii despre infecţiile cu transmitere sexuală şi despre problemele cu care se confruntă persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA.

 

Mă bucură faptul că pe parcursul Conferinţei au fost abordate subiecte deosebit de actuale. Posibil, nu întotdeauna ceea ce a răsunat de la tribune a fost plăcut şi însufleţitor, dar însăşi faptul că această Conferinţă a oferit platformă pentru discuţii deschise cu toţi partenerii din domeniu este un lucru de apreciat.

Mi-amintesc o frază a dlui Michel Kazatchkine, reprezentantul special al Secretarului General ONU pentru HIV/SIDA în Europa de Est și Asia Centrală, rostită în mesajul de deschidere a Conferinţei: „Ne aflăm în aşa o perioadă, când recunoaştem că epidemia nu este la început şi noi suntem în acest domeniu de mult timp”. Dl Kazatchkine mai spunea că se simte un fel de oboseală a celor care activează în domeniu, explicată de faptul că până în prezent au fost investite multe eforturi, multe resurse de orice fel, mult timp şi această oboseală se face resimţită pe toate segmentele domeniului HIV/SIDA. Ceea ce trebuie să înţelegem este că această oboseală nu va dispărea de la sine. Dacă nu vom depune silinţă să obţinem mai multe rezultate bune astăzi, mâine această oboseală va fi şi mai multă.

Mi-a plăcut că în cadrul Conferinţei am avut curajul să recunoaştem că avem anumite dificultăţi, că pe anumite segmente nu am progresat deloc. Şi chiar dacă la prima vedere acesta nu este un rezultat prea mare, totuşi, este primul pas în contextul oricăror schimbări, pe care ni le dorim cu toţii.

În cadrul Conferinţei am încercat să abordăm anumite dificultăţi/bariere care există. Nu pot afirma că am găsit contact în sensul de a ne auzi unii pe alţii, dar am înţeles că înainte ne aşteaptă discuţii sincere, fără de care nu ne vom putea mişca nicăieri înainte. Am înţeles şi responsabilitatea pe care o avem cu toţii pentru ca schimbările aşteptate să se producă cu adevărat. Ceea ce încerc să conştientizez acum pentru mine şi pentru organizaţia pe care o reprezint este că trebuie să ne focusăm pe un singur scop – oprirea epidemiei. Dacă nu vom avea un singur scop major, putem aluneca uşor în procesele de dezvoltare a programelor, altor iniţiative, care ne vor lua mult timp şi ne vor abate de la scopul propus. Avem nevoie de o ţintă clară, spre care să mergem foarte siguri şi motivaţi. Aceasta ne va determina să monitorizăm şi să evaluăm tot ce am realizat, pentru a cunoaşte dacă ne apropiem de scopul propus sau nu. Dacă nu ne apropiem – va trebui să schimbăm direcţia, acţiunile, strategiile. Scopul final ne va fi unul foarte clar: stoparea epidemiei HIV în Republica Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este prima Conferinţă Naţională HIV/SIDA la care particip în Republica Moldova şi sunt foarte impresionat de dedicaţia persoanelor care activează în acest domeniu. Apreciez foarte mult faptul că reprezentanţii ministerelor (structurilor guvernamentale) au participat la această platformă de discuţii cu societatea civilă. M-a impresionat şi felul în care reprezentanţii ONG-urilor conştientizează problemele existente şi se implică în rezolvarea lor. Pe de altă parte, am observat şi barierele care există,  în special cele financiare. Recunosc o situaţie similară din România. Ministerul Sănătăţii este obligat să prioritizeze şi să distribuie banii nu doar pentru HIV, dar şi pentru celelalte maladii, pentru că are responsabilitate pentru întreaga populaţie din Moldova. La fel, cum şi Ministerul Sănătăţii din România are aceeaşi responsabilitate în faţa cetăţenilor. Totuşi, fondurile financiare necesare pentru gestionarea crizei infecţiei HIV şi tuberculozei sunt insuficiente şi este necesar să fie crescute pe viitor, deoarece vorbim despre o problemă de sănătate publică. Diferenţa între sănătatea publică şi alte maladii este că infecţia HIV (asemeni tuberculozei, hepatitei C) nu afectează doar nişte grupuri vulnerabile, ci au potenţialul de a afecta întreaga societate. Din această cauză, pe termen lung, este obligatoriu ca autorităţile să gândească strategic şi să ţină cont de colaborarea cu organizaţiile societăţii civile şi de susţinerea lor. Până în prezent ONG-urile au reuşit să atragă fonduri internaţionale pentru soluţionarea problemelor, dar aceasta nu va mai fi atât de uşor în viitor.

 

Mă voi referi doar la Programele schimbului de seringi, care începând cu anul 2000 până în prezent au fost finanţate exclusiv de fondurile internaţionale. Mă refer la Fondul Global, cu susţinerea căruia am reuşit să extindem serviciile şi să acoperim în anul 2009 circa 9000 de beneficiari, consumatori de droguri injectabile (UDI), cu distribuirea aproximativ a 1,7 milioane de seringi. Din vara anului 2010 situaţia s-a schimbat dramatic: Fondul Global şi-a încheiat finanţarea în România, în plus, ne-am confruntat cu problema comercializării legale a substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive, care au schimbat profilul consumatorului de droguri injectabile (de la consumul heroinei la stimulentele sintetice). Ca urmare, a crescut numărul de injectări pe zi per persoană şi, în contextul scăderii accesului la echipamentul steril de injectare, a crescut numărul persoanelor infectate cu HIV. Pentru exemplificare: dacă între 2007 şi 2010 au fost înregristrate 28 cazuri noi de HIV în rândul UDI, din 2011 până în prezent au fost înregistrate peste 500 cazuri şi până la sfârşitul anului curent această cifră ar putea ajunge la 600 cazuri. Volumul serviciilor oferite s-a redus foarte mult în ultimii trei ani. Dacă în 2009 acopeream 9000 persoane, acum acoperim în jur de 5000 persoane cu un număr mai mic de seringi. Consider că am atins un punct critic al epidemiei şi din acest considerent este necesară aplicarea unor măsuri urgente.  Dacă nu acţionăm acum, s-ar putea să avem probleme grave pe viitor, care vor creşte atât costurile de vieţi umane, cât şi costurile în bani. Alte probleme vor putea apărea şi pe segmentul coinfecţiilor (TB/HIV), cazul prezentat de Republica Moldova.

 

În 2010, când Fondul Global s-a retras din România, am avut o mică susţinere din partea agenţiilor ONU, în special, a Biroului ONU pentru droguri şi criminalitate, iar din 2011 – de programele fondurilor structurale europene, în cadrul cărora una dintre organizaţiile Reţelei a reuşit să obţină finanţare pentru programele de reducere a riscurilor.

 

La acest moment, programele schimb de seringi nu beneficiază de nici o finanţare, se menţin pe bază de voluntariat şi din rezervele/economiile organizaţiilor. Sperăm că în anul viitor vom reuşi să accesăm o finanţare din partea mecanismului de colaborare al ţărilor din spaţiul economic european şi astfel să reuşim să dezvoltăm serviciile de prevenire a infecţiei HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile pentru a asigura un control eficient al infecţiei HIV în această categorie a populaţiei.

 

Pentru viitor ne propunem să determinăm introducerea costurilor acestor servicii în bugetele naţionale. Ca stat membru al UE nu mai putem spune că nu avem capacitate. Acesta a fost motivul pentru care am intrat în UE – demonstrând că suntem o ţară matură, care ştie să-şi gestioneze singură problemele, care are la dispoziţie nişte mecanisme financiare foarte eficiente din partea Comisiei UE. Tot ce trebuie să facem acum este să creştem dialogul între sectorul guvernamental şi sectorul neguvernamental, să planificăm acţiuni concrete şi să le implementăm.

 

 

 

 

În opinia mea, Conferinţa Naţională HIV/SIDA din acest an este un bun punct intermediar de analiză a ceea ce ne-am propus să realizăm şi a ceea ce n-am reuşit în implementarea activităţilor Programului Naţional de prevenire şi control HIV/SIDA, în contextul unui Program Naţional subfinanţat şi a constrângerilor existente din partea Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

Concluzia principală pe care am făcut-o în cadrul conferinţei este că trebuie să accelerăm activităţile pe toate direcţiile, în special cele care ţin de procurarea medicamentelor, procurarea serviciilor inclusiv de la ONG-uri. Este necesar să regândim şi să dezvoltăm acele servicii, care sunt cele mai eficiente. Altfel zis, să investim bani puţini, dar să obţinem un impact maxim posibil. 

Credeţi că avem asemenea capacităţi?

Consider că avem, dar în acelaşi timp trebuie să avem sinceritate şi onestitate personală pentru a aprecia corect ce activităţi merită a fi continuate şi în care activităţi merită să investim pentru a obţine un control mai bun al infecţiei HIV în Moldova. Cu regret, constat că pe lângă capacităţi avem un deficit de timp. Or, în situaţia în care Fondul Global nu va mai putea acoperi finanţarea activităţilor aşa precum a făcut-o înainte, se impune să dezvoltăm un plan de acţiune şi intervenţii urgente. 

Din prezentările colegilor din România şi Ucraina, am observat că ţările vecine au trecut prin aceleaşi dificultăţi, în final, reuşind să găsească soluţii la nivel local pentru menţinerea activităţilor. Credeţi că Republica Moldova ar putea ocoli dificultăţile cu care s-au confruntat aceste două ţări?

Într-adevăr, a fost prezentată experienţa României şi Ucrainei şi în ambele ţări am observat situaţii în care: epidemia HIV a fost scăpată de sub control în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare în momentul în care Fondul Global s-a retras din România (statul neavând capacităţi să asigure servicii de profilaxie calitative, axate pe necesităţile grupurilor cu risc sporit de infectare); şi limitarea accesului la tratamentul antiretroviral a mai multor persoane în Ucraina din cauza preţurilor exorbitante a medicamentelor, care au fost procurate din bugetul de stat. Doar câţiva ani mai târziu această problemă a fost soluţionată, reuşind ca din aceleaşi surse financiare să fie trataţi mult mai mulţi pacienţi datorită diminuării preţului la medicamentele antiretrovirale.

Sper că Moldova va ocoli aceste dificultăţi. Avem un Minister al Sănătăţii cu experienţă bună în domeniul procurărilor de medicamente, gestionării Programelor Naţionale din resurse proprii. Mai complicat va fi cu identificarea resurselor financiare şi a mecanismului de contractare a ONG-urilor care să presteze servicii de reducere a riscurilor, îngrijire şi suport pentru persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA. Sunt o fire optimistă şi cred că împreună, cu forţele tuturor partenerilor din domeniu, vom reuşi să găsim cele mai bune soluţii la problemele existente.

 

 

La eveniment au participat circa 180 persoane, care, in baza evaluarii rezultatelor inregistrate de catre partenerii activi in raspunsul national HIV/SIDA in perioada 2012-2013, cat si a provocarilor care se mentin, la finele Conferintei au adoptat o Declaratie comuna, prin care sunt recunoscute rezultatele obtinute pina acum, dar in plus confirma actualitatea angajamentelor trasate de catre Rezolutia Conferintei Nationale HIV/SIDA din anul 2011.

Consider Conferinţa Naţională HIV/SIDA cea mai importantă reuniune a celor care activează în domeniul prevenirii şi controlului HIV/SIDA în Republica Moldova (a factorilor de decizie, persoanelor care trăiesc cu HIV, organizaţiilor şi persoanelor individuale implicate în oprirea epidemiei). Ajunsă la cea de-a cincea sa ediție, Conferinţa oferă o posibilitate unică de a evalua situaţia în care ne aflăm, de a trece în revistă progresele înregistrate, de a identifica lacunele și de a stabili în comun foaia de parcurs pentru  perioada următoare. 

Programul Conferinței 2013 a fost destul de divers şi a inclus sesiuni plenare tematice, platforme de discuţii paralele focusate pe prevenire, diagnosticare, tratament, îngrijire şi suport  în domeniul HIV, coinfecţii, atingerea celor trei de “zero”, precum şi sesiuni de master class, moderate de experţi de valoare. Este îmbucurător faptul că evenimentul s-a desfăşurat cu participarea reprezentanților ministerelor Sănătății; Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Educaţiei; Finanțelor; Ministerului Afacerilor Interne; a organizaţiilor societăţii civile şi a comunităţii persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA, care au manifestat interes pentru toate subiectele abordate, venind cu anumite întrebări şi comentarii,  pe marginea rapoartelor prezentate.  Evenimentul a servit drept platformă pentru prezentarea realizărilor, provocărilor şi perspectivelor în domeniu și a oferit oportunități pentru dialog structurat cu privire la problemele majore cu care se confruntă răspunsul naţional la HIV.

Conferința Națională HIV/SIDA și-a încheiat lucrările cu recunoaşterea faptului că în pofida eforturilor depuse și a rezultatelor obținute pe parcursul ultimilor doi ani în domeniul prevenirii şi controlului HIV/SIDA, angajamentele luate în cadrul Conferinței HIV/SIDA 2011 nu au fost realizate pe deplin și implementarea responsabilităţilor asumate anterior rămâne actuală pentru viitorul apropiat. Mă refer aici, în primul rând, la reducerea volumului de finanţare din partea Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi, respectiv, la necesitatea preluării de către stat  a finanțării serviciilor acoperite anterior, parțial sau exclusiv, din resursele donatorului extern. 

În final, aş vrea să mulţumesc tuturor pentru implicare şi participare la Conferinţa Naţională 2013 şi să le urez mult succes în activitatea de mai departe. Împreună să contribuim zi de zi la stoparea epidemiei HIV în Republica Moldova!

 

 

 Înregistrare de Victoria Tataru

 

Conferinţa Naţională HIV/SIDA urmăreşte abordarea celor mai importante probleme cu privire la mecanismele de implementare a programelor îndreptate spre realizarea dezideratului: „Zero infecții noi cu HIV, Zero stigmatizare privind HIV, Zero decese cauzate de SIDA". În opinia participanţilor, acest scop poate fi atins dacă toate eforturile depuse în domeniul HIV/SIDA de către organizaţiile guvernamentale, neguvernamentale, comunitatea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, precum şi alţi parteneri strategici - vor fi orientate spre atingerea obiectivelor comune în baza cărora se vor desfăşura activităţile de viitor. Acestea ar fi: sporirea investițiilor strategice şi de lungă durată pentru domeniul HIV/SIDA, inclusiv prin creșterea ponderii resurselor domestice în finanțarea răspunsului național la epidemia HIV/SIDA; oferirea accesului universal la servicii medicale și sociale de calitate (diaignosticare, tratament, îngrijire şi suport).

 

Agenda de lucru a Conferinței include subiecte de actualitate, prezentate în cadrul sesiunilor plenare, dar şi a sesiunilor tematice, care oferă participanţilor oportunitatea de a discuta şi a se expune liber pe marginea prezentărilor raportorilor. Propunerile şi recomandările care vor fi identificate pe durata lucrărilor Conferinţei vor incluse în textul Rezoluției Conferinței.

 

În deschiderea Conferinţei, mesaje oficiale cu ocazia evenimentului au fost adresate de către Michel Kazatchkine, reprezentantul special al Secretarului General ONU pentru HIV/SIDA în Europa de Est și Asia Centrală;  Nicola Harrington Buhay, reprezentant Permanent ONU în Republica Moldova; Andrei Usatîi, Ministrul Sănătăţii al Republicii Moldova; Ruslan Poverga, reprezentantul comunităţii persoanelor care trăiesc cu HIIV şi a grupurilor cu risc sporit de infectare.

 

În amintirea tuturor persoanelor care au decedat de SIDA în Moldova, participanţii la Conferinţă au păstrat un minut de reculegere.

 

Conferinţa Naţională HIV/SIDA 2013 este organizată de către Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA), cu suportul Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate în cadrul  programului „Reducerea impactului infecției HIV în Republica Moldova”, finanțat de Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei.

 

 

Sunt pentru prima dată în Moldova, dar am auzit foarte multe despre această ţară şi am plăcere să mă aflu aici. Ceea ce-mi doresc personal legat de participarea la acest eveniment – să existe un cadru cât mai larg de dezbateri deschise pentru toate problemele din domeniul HIV/SIDA şi să pot contribui împreună cu alţi colegi de-ai mei din partea Naţiunilor Unite la un mai mare angajament în ceea ce priveşte toleranţa, finanţarea şi elaborarea de răspunsuri sau reacţii la maladiile TB/SIDA în Moldova.

Moldova se confruntă cu dificultăţi în domeniul HIV/SIDA, asemeni altor ţări din regiunea Europei de Est, comparativ cu Europa Occidentală şi Europa Centrală. Ceea ce se poate afirma cu siguranţă este că atât fondurile, cât şi politicile, serviciile trebuie să fie direcţionate spre persoanele care sunt cele mai vulnerabile din acest punct de vedere. Ne referim aici, în primul rând, la persoanele sărace, la utilizatorii de droguri injectabile, bărbaţii care întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, lucrătorii sexului comercial. În pofida deschiderii sale, în Moldova grupurile vulnerabile sunt lipsite de suport  din partea populaţiei, dar şi al politicilor publice. Pentru schimbarea situaţiei, este necesar de sporit toleranţa, dar şi voinţa politică pentru a avea în vizor anume această categorie de persoane. Sunt optimist cu privire la Moldova, deoarece am observat o deschidere din partea tuturor partenerilor pentru abordarea problemelor HIV/SIDA; există un dialor foarte bun între societatea civilă şi factorii de decizie – ceea ce îmi dă speranţă că problemele vor fi soluţionate cu bine în această regiune.

Cunosc despre dificultăţile care există şi sper pe parcursul săptămânii curente să am posibilitatea să discut aceste chestiuni cu mai mulţi factori de decizie, care pot lua o hotărâre în privinţa soluţionării pozitive a problemelor respective. Moldova este o ţară în tranziţie, se înregistrează o creştere economică şi, în plus, este foarte important că poate beneficia de oportunitatea de a apela la asistenţa internaţională, în special, la suportul Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei. Următorii 2-5 ani pot fi critici pentru Republica  Moldova. Pentru a depăşi cu succes dificultăţile ce pot apărea, Moldova trebuie să-şi sporească considerabil investiţiile în abordarea problemelor HIV/SIDA şi tuberculozei, aşa cum există nişte costuri enorme umane în spatele acestor maladii. Este o chestiune de mare îngrijorare pentru mine şi o voi aborda pe tot parcursul aflării mele în Republica Moldova.

Cum a fost anul 2013 pentru Fondul Global? Care este evenimentul cel mai important, la care aţi dori să Vă referiţi?

Unul dintre evenimentele cele mai importante pentru Fondul Global a fost  cea de-a patra Reuniune de suplinire a fondurilor globale pentru combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei, care s-a desfăşurat chiar luna aceasta la Washington. La moment încă nu cunosc cum vor fi distribuite aceste fonduri, dar după cum am menţionat anterior, este o mare necesitate să fie făcute aceste alocaţii pentru regiunea Europei de Est şi Asia Centrală în următorii 3-5 ani. Sursele financiare acumulate pentru aşa ţări din regiune precum Moldova, Ucraina, Georgia, Belarus, altele sunt necesare anume acum şi nu peste 30 de ani pentru a contribui la soluţionarea problemelor caracteristice perioadei de tranziţie. În lipsa asistenţei din partea Fondului Global, problemele ar fi devenit cu totul critice pentru această regiune. Finanţarea din partea Fondului Global este necesară pentru a crea sustenabilitate intervenţiilor eficiente şi pentru a oferi un răspuns la toate problemele care există, în special în regiunea transnistreană, totalmente dependentă de fondurile internaţionale.

Mulţumim foarte mult Fondului Global pentru sprijinul care îl acordă Republicii Moldova şi Dvs. Vă urăm mult succes în vizita pe care o efectuaţi în ţara noastră!

 

 

Activez în afara Moldovei din martie 2006. În acest răstimp am lucrat succesiv pentru portofoliile Europei de Est, Orientului Apropiat, Africii şi Asiei. Văzută în context regional şi global, situaţia HIV/SIDA şi TB din Moldova este una cu o dinamică foarte favorabilă. Urmăresc ştirile şi dezbaterile de acasă şi cunosc reflexul nefericit de autoflagelare – sunt destui cei, care se grăbesc să recunoască cât de rău este totul la noi. Dar priviţi datele. Graficul şi tabelul elaborate de un grup de experţi independenţi de talie globală în anul 2011 indică cu certitudilne că povara TB/SIDA şi riscul corupţiei în acest domeniu este mult mai mic în Moldova, decât în ţările vecine. De fapt, comparativ cu  Moldova, scorul pentru povara morbidităţii este mai mult decât dublu ân Ukraina, Belarus, Rusia, Burkina Faso şi Congo Brazzaville. Riscul legat de fraude este de circa trei ori mai înalt în Rusia, Ukraina, Chad şi Mauritania!

într-un cuvânt, Moldova investeşte corect mijloacele proprii şi pe cele din exterior, pentru politici TB/SIDA de maximă eficienţă. Desigur, ne-am fi dorit să vedem Moldova fără aceste maladii, dar în epidemiologie, contrar intuiţiei, situaţia curentă trebuie raportată nu doar la cea dorită, dar şi la cea pe care am fi putut să o avem dacă n-am face nimic. Iar situaţia care se atestă actualmente în Moldova este o mare realizare (despre care, totuşi suntem uneori exagerat de modeşti).

 

Am avut privilegiul cu adevarat de vis să activez într-o comunitate de specialişti de o competenţă supremă: Viorel Soltan, Andrei Moşneaga, Victor Volovei, Victor Burinschi, Valeriu Crudu, Iurii Climaşevschi, Gabriela Ionaşcu. Am avut sprijinul şi sfatul unor colegi incredibili – Laurenţiu Ionesii, Nicolae Ivanov, Liliana Caraulan, Lilian Severin, Victoria Tataru, Svetlana Plămădeală, Stela Bivol, Elena Vovc, Liliana Gherman… Mă consider extrem de bogat pentru că pot găsi răspuns la aproximativ orice întrebare profesională, la depărtarea de doar un sunet de telefon.

 

Lucrez într-o instituţie cu peste 120 de etnii şi stau într-o ţară care demult şi-a aşezat societatea într-o manieră extrem de temeinică chiar dacă barierele naturale, lingvistice şi religioase păreau să facă imposibilă costruirea unui stat. Dacă am învăţat ceva în cei aproape opt ani de la plecare (?) – este respectul şi acceptarea pe care le datorăm unul altuia înainte şi mai presus de orice diferenţe.

 

În martie 2012 am preluat un portofoliu complex al unei ţări din Asia. Acum, la sfârşit de 2013, număr “bobocii” – reuşita confirmată prin cifrele performanţei. În spatele cifrelor – mii de evenimente care nu s-au produs: decese prin tuberculoză, pierderi de vieţi ale copiilor prin malarie, cazuri de HIV/SIDA ...

 

Ca cetăţean am resimtit succesul nostru comun cel mai intens, atunci când la sfârşit de an am cerut pentru familie viza americană pentru două săptămâni. După o scurtă discuţie am auzit la ghişeul Ambasadei din Berna “Visa approved”. Paşapoartele albastre au venit prin poşta cu viză pentru 10 ani!  Evident, cetăţenii Republicii Moldova nu sunt priviţi ca indezirabili!

 

Le doresc “Sănătate şi la mulţi ani”! Un an a trecut şi altul să vină ! Cu provocări şi obstacole, dar şi cu sănătate, credinţă şi curaj pentru a le înfrunta pe toate! Crăciun fericit şi un an bun!

 

 

 

Scopul acțiunii a fost de a atrage atenția opiniei publice asupra BPOC, care este o patologie pulmonară gravă, ce prezintă un obstacol pentru respirația normală. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), până în anul 2030, BPOC va fi a treia cauză de deces la nivel mondial. Factorii majori de risc pentru BPOC sunt tabagismul, poluarea atmosferică și a aerului din interiorul încăperilor, precum și expunerea la pulberi și substanțe chimice la locul de muncă.

 

Potrivit dlui Alexandru Corloteanu, conferențiar universitar (USMF), BPOC sau enfizemul pulmonar este o afecțiune subestimată atât de pacienți, cât și de medici, ceea ce face ca maladia să fie subdiagnosticată și subtratată. Manifestările principale ale acestei afecțiuni sunt: dispneea (sau senzația de insuficiență de aer), expectorațiile patologice și tusea cronică. Cu avansarea treptată în severitatea bolii, bolnavii de BPOC simt limitări în activitățile fizice cotidiene așa cum urcarea treptelor, transportarea valizei etc.

 

La pacienții cu tuberculoză BPOC este adeseori o boală asociată. Astfel, pe lângă tratamentul specific maladiei antituberculoase, pentru tratamentul BPOC este indicat un tratament bronhodilatator și antiinflamator, care este mai mult simptomatic. Confirmarea BPOC se efectuează printr-un test simplu de spirometrie, care permite înregistrarea volumului de aer pe care omul îl poate inspira și expira, la fel, a vitezei cu care aerul pătrunde și iese din căile aeriene. Deoarece BPOC evoluează lent, boala este diagnosticată la persoanele cu vârsta peste 40 ani. Tratamentul adecvat poate ameliora simptomele și calitatea vieții oamenilor suferinzi de BPOC. 

 

În trecut, BPOC era mai frecvent întâlnită printre bărbați, însă, odată cu creșterea răspândirii tabagismului printre femei și creșterea expunerii la aerul poluat din interiorul locuințelor, maladia afectează bărbații și femeile în măsură aproximativ egală. Aproape 90% din cazurile de decese prin BPOC se înregistrează în țările cu venituri mici și medii, unde nu se aplică strategii efective pentru profilaxia și combaterea acestei maladii.

 

În Republica Moldova, potrivit datelor statistice, în anul 2012 au fost înregistrați 43.730 bolnavi de bronșită și emfizem pulmonar, ceea ce constituie 154 la 10.000 populație adultă. Mortalitatea din acest grup de adulți a constituit 29,9 la 100.000 populație adultă.