2013

Atelier de lucru: “’Planificarea strategică pentru prevenirea HIV în grupurile cheie - perioada 2014-2016”

29 Jul
În jur de 30 persoane, reprezentanţi ai sectorului guvernamental, asociativ şi parteneri internaţionali, care implementează/susţin activităţi de prevenire a infecţiei HIV în grupurile vulnerabile ale populaţiei, participă în perioada 29-31 iulie curent la un atelier de lucru cu tematica: “Planificarea strategică pentru prevenirea HIV în grupurile cheie pentru anii 2014-2016”.

În cadrul atelierului se propune de a elabora o Strategie pe termen mediu (2014-2016) privind reconceptualizarea serviciilor de prevenire în grupurile cu risc sporit de infecţie, astfel încât să se asigure îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi extinderea ariei lor de acoperire pentru beneficiarii cheie. Evenimentul constituie, de asemenea, o oportunitate de a programa intervenţiile şi resursele pentru accesarea granturilor Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (Fondul Global), cât şi pentru mobilizarea resurselor domestice.
 
Agenda de lucru presupune definirea viziunii, misiunii, priorităţilor strategice  ale Strategiei pe termen mediu (I-a zi), a rezultatelor de obiectiv, intervenţiilor prioritare, bugetului (a II zi) şi a managementului, acoperii financiare, necesităţilor de asistenţa tehnică, şi dezvoltare organizaţională (a III zi).
 
Evenimentul este susţinut financiar din sursele grantului MOL-CFUND-1303 oferit pentru activitatea CNC TB/SIDA, gestionat de Secretariatul CNC TB/SIDA în colaborare cu Recipientul Principal al granturilor Fondului Global - IP UCIMP RSS.

Ministerul Sănătăţii precaută modalităţi de a ameliora mecanismele de finanţare a Serviciilor de Sănătate Prietenoase Tinerilor

29 Jul
Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Istitutului Mamei şi Copilului, Centrului Naţional de Managament în Sănătate, Campaniei Naţionale de Asigurări în Medicină, Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor ”Neovita”, ai proiectului “Extinderea serviciilor de sănătate pritenoase tinerilor -  Generaţie Sănătoasă”, UNICEF, şi  Direcţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, s-au întrunit pentru a discuta despre perfecţionarea mecanismelor de finanţare a Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor (CSPT), în baza studiului de analiză economică a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor (SSPT), efectuat în 2012-2013, în cadrul Proiectului ”Generaţie Sănătoasă”.
 
În procesul de extindere a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, care are loc în prezent în Republecă Moldova, sunt create Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor (CSPT) în toate raioanele și municipiile țării. Primele Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor şi-au început activitatea în 2001-2003. În perioada 2005-2006 a fost creată o rețea ce a inclus 12 CSPT. Rezultatele pozitive ale activității centrelor au argumentat nesesitatea extinderii acestor servicii la nivel național. Aceste centre oferă adolescenţilor și tinerilor servicii complexe de informare, consiliere, servicii medicale etc. În cadrul centrelor sunt efectuate o serie de activități de instruire și educare, atît pentru tineri, cît și pentru alți membri ai comunității, cum ar fi profesorii, părinții, autoritățile publice locale etc., referitor la problemele prioritare de sănătate și dezvoltare a acestora, în special ce ține de sănătate sexual-reproductivă, sănătate mentală și bunăstarea socială. Totodată, acesta fiind un serviciu relativ nou pentru sistemul de sănătate, necesită argumente bazate pe evidențe pentru a utiliza mecanisme adecvate de finanțare, care să asigure calitatea și eficiența serviciilor prestate. Acestei cereri a raspuns studiu de analiză economică a SSPT.
 
Ședința de prezentare și discutare a raportului final al studiului a fost deschisă de dl Viceministru Octavian Grama, care a vorbit despre importanța implementării intervențiilor efective pentru ameliorarea sănătății și dezvoltării tinerilor în Republica Moldova.  Dna Tatiana Zatîc, șefa Direcției Medicină Primară a prezentat procesul de extindere a SSPT în Republica Moldova și necesitatea efectuării un astfel de studiu.
 
Galina LEŞCO, şefa CSPT Neovita, colaborator ştiinţific IMC, coordonator naţional al proiectului “Generaţie Sănătoasă” , a prezentat rezultatele cheie a studiului de analiză economică a SSPT în RM și a menţionat că ”evaluarea dată denotă, că costurile totale de implementare a SSPT de bună calitate, în cadrul tuturor CSPT din Republica Moldova, ar fi de 12,1 mln. lei anual, cea ce  este acoperit, în acest moment, în proporție de mai puțin de 50%, de către CNAM. Totodată, activitățile realizate de către aceste centre pentru a preveni minim 30 cazuri noi de HIV, nemaivorbind de alte probleme de sănătate, ar recupera toti bani investiți în finanțarea acestora. Sistemul actual de monitorizare a CSPT ne oferă date, conform cărora putem concluziona că prin activitatea lor centrele chiar ar depăși cifrele menţionate, fiind potenţial cost-eficiente.” Recomandările din cadrul studiului au accentuat necesitatea perfecționării mecanismelor de monitorizare a SSPT, pentru a putea asigura implentarea unor mecanime mai eficiente de finanțare și în baza perfomaței. La fel, utilizarea estimărilor bugetare obținute de studiu pot servi ca punct de pornire în ameliorarea finanțării  CSPT.
 
Participanţii au venit cu propuneri pentru eficientizarea activităţii CSPT, şi anume: Dna Doina ROTARU, şef-adjunct Direţie, CNAM, a propus diversificarea surselor statale de finanţare, utilizând fondul de bază, dar şi cel de prevenţie, deoarece CSPT au ca scop, în special, prevenţia. Dna Tatiana ZATÎC, şef direcţie medicină primară, Ministerul Sănătăţii (MS) a afirmat că o soluţie eficientă ar fi şi referirea CSPT la serviciile comunitare. Astfel, acestea vor avea o linie aparte de bugetare. Dna Lilia Gantea, direcţia financiară MS, a menţionat că datele prezentate pot argumenta introdcerea acestor propuneri de finanţare în Legea fondurilor pentru anul viitor. Aceste propuneri au fost susţinute de toţi participanţii la şedinţă.
 
De asemenea, Victoria Ciubotaru, cercetător ştiinţific IMC, a prezentat un cadru de monitorizare a activităţii CSPT, elaborat de către experții naționali, în baza rezultelor obținute în cadrul evaluării economice a SSPT.  Aplicarea acestui cadru de monitorizare, în baza indicatorilor de calitate, ar facilita respectarea standardelor de calitate a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor în practica curentă şi utilizarea raţională a fondurilor. Unii indicatori cheie  pot  servi ca bază pentru introducerea finanţării în funcţie de performanţe a CSPT, pe lângă finanţarea de bază.
 
Participanții la ședință au apreciat înalt nivelul profesional a cadrului de monitorizare prezentat și au propus ca acesta să fie aprobat de către Ministerul Sănătății. Dna Tatiana Zatîc a propus ca fie acceptat raportul final al evaluarii economice a SSPT și propunerile venite în cadrul prezentărilor și discuțiilor, primind acordul tuturor participanților.
 
Viceministrul Sănătăţii, Octavian GRAMA, a apreciat înalt atât rezultatele studiului, cât şi indicatorii de calitate şi a solicitat specialiştilor identificarea cât mai urgentă a unei soluţii optime pentru buna finanţare şi activitate a CSPT. “Tinerii se confruntă în prezent cu multe riscuri pentru sănătatea și dezvoltarea lor, iar aceste centre răspund nevoilor specifice vârstei adolescenţilor. Ne dorim centre similare în toate regiunile ţării pentru ca toţi adolescenţii să aibă acces la servicii de sănătate prietenoase tinerilor. Fiind în concordanță cu Strategia națională privind sănătatea reproducerii, proiectul „Generaţie sănătoasă” contribuie la extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, în conformitate cu prevederile Planului naţional elaborat de Ministerul Sănătăţii al RM. Am făcut un pas important, iar Ministerul Sănătăţii va acorda tot suportul necesar în ceea ce priveşte extinderea reţelei CSPT şi implementarea mecanismelor optime de finanţare”.
 
Studiul de analiză economică a CSPT a fost realizat în cadrul proiectului “Generaţie Sănătoasă”, în baza activităţii a 4 centre cu performanţă sporită, extrapolând rezultatele pentru întreaga reţea.
 
Contacte:
Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău, Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, tel./fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md, www.neovita.md
Foto preluate de pe internet

Membrii CNC TB/SIDA din RM au aprobat planul de dezvoltare a unei noi solicitări de finanţare către Fondul Global

19 Jul
Membrii Consiliului Naţional de Coordonare TB/SIDA împreună cu partenerii de implementare a activităţilor din cadrul programelor naţionale de prevenire şi control al tuberculozei şi HIV/SIDA/ITS au aprobat la şediţa de astăzi, 19 iulie, planul de dezvoltare a unei solicitări de finanţare către Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (Fondul Global). De asemenea, în cadrul şedinţei, a fost acceptată invitaţia de a participa la un proiect-pilot, care prevede implicarea cât mai activă a societăţii civile în organizarea şi desfăşurarea consultărilor largi cu reprezentanţii comunităţilor interesate pentru dezvoltarea respectivei aplicaţii de finanţare.
 
Potrivit noului mecanism de finanţare al Fondului Global, lansat la începutul anului curent, Republica Moldova va participa în calitate de aplicant-interim, accentul urmând să fie pus pe extinderea activităţilor esenţiale, care sunt în riscul de a fi întrerupte din cauza deficitului financiar.
 
În urma prioritizării necesităţilor şi identificării prealabile a activităţilor cheie necesare a fi acoperite financiar de către Fondul Global,  noua solicitare de finanţare din partea ţării urmează să fie focusată pe intervenţiile de prevenire HIV în grupurile vulnerabile (UDI, LSC, BSB, deţinuţi, migranţi, tineri),  asigurarea tratamentului antiretroviral persoanelor care trăiesc cu HIV şi susţinerea intervenţiilor de îngrijire şi suport pentru persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA din Republica Moldova.
 
Recomandările Fondului Global la această etapă ţin de asigurarea unei contribuţii minime de 20% din partea Guvernului în susţinerea activităţilor ce urmează a fi implementate în următorii trei ani pentru atingerea indicatorilor stabiliţi în cadrul programului naţional de prevenire şi control HIV/SIDA (60% acoperire a UDI, 60% a LSC şi 40% BSB); asigurarea durabilităţii intervenţiilor critice şi a serviciilor instituite de Fondul Global (preluarea finanţării acestora din bugetul naţional).
 
Planul de dezvoltare a aplicaţiei de finanţare prevede:
 
1. Începutul dialogului formalizat al părţilor implicate - aprobarea la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare TB/SIDA (CNC) procedura de aplicare a solicitării de finanţare către Fondul Global (membrii Consiliului şi non-membrii CNC, implicaţi în domeniu HIV – iulie 2013.
 
2. Dezvoltarea proiectului aplicaţiei printr-o consultare largă cu implicarea sectorului guvernamental, nonguvernamental, internaţional; grupurilor tehnice de lucru ale CNC TB/SIDA (country dialog) cu accent pe societate civilă  – perioada iulie-septembrie 2013.
 
3. Consultarea propunerii de proiect/aplicaţie integre într-o şedintă comună cu participarea reprezentanţilor tuturor structurilor/sectoarelor implicate şi pregătirea documentelor propunerii finale – septembrie 2013.
 
4. Elaborarea documentelor finale pentru aplicaţie - septembrie-octombrie 2013.
 
5. Consultarea finală a draftului aplicaţiei cu stakeholderii/membrii CNC şi societatea civilă. Inserarea recomandărilor partenerilor naţionali pentru definitivarea propunerii - octombrie 2013.
 
6. Prezentarea aplicaţiei finale în cadrul şedinţei CNC TB/SIDA şi semnarea acesteia pentru a fi expediată în atenţia Fondului Global - inceputul lunii noiembrie 2013.
 
7. Remiterea propunerii către Fondul Global - sfârşitul lunii noiembrie 2013.
 
Consiliul Naţional de Coordonare TB/SIDA prin rolul său de coordonator şi supervizor al Programelor naţionale de prevenire şi control al tuberculozei şi HIV/SIDA/ITS, care sunt implementate, în special, cu suportul Fondului Global, urmează:
  1. Să coordoneze procesul de elaborare a aplicaţiei de finanţare într-un mod transparent şi documentat (cu implicarea stakeholderilor şi populaţiilor cheie, inclusiv grupurile vulnerabile, printr-un dialog de ţară);
  2. Să asigure că Recipienţii Principali corespund cerinţelor Fondului Global;
  3. Să recunoască importanţa supravegherii granturilor, să posede un plan detaliat în care să descrie cum vor fi implicaţi stakeholderii în activităţile de supraveghere programatică;
  4. Să prezinte dovada implicării persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA, precum şi grupurilor vulnerabile la procesul consultărilor pentru dezvoltarea solicitării de finanţare (documentarea tuturor şedintelor, reprezentarea constituenţilor);
  5. Toţi membrii CNC, care reprezintă sectorul non-guvernamental, să fie aleşi de constituienţi printr-un proces documentat şi transparent;
  6. Să asigure managementul adecvat al conflictelor de interese.
 
Noul model de finanţare al Fondului Global oferă posibilitate Republicii Moldova de a înainta, în calitate de aplicant-interim pentru grantul HIV, o solicitare de finanţare în valoare de până la 8 mln dolari SUA pentru următorii trei ani (2014-2016). Suma suplimentară oferită pentru organizarea proceselor de consultare şi implicare a societăţii civile în dialogul de ţară este de 26 mii dolari SUA.

 

Moldova - exemplu de bune practici privind implementarea activităţilor de reducere a riscurilor în penitenciare

17 Jul
În cadrul celei de-a 23-a Conferinţe internaţionale privind reducerea riscurilor de la Vilnius (Lituania), care s-a desfăşurat în perioada 9-12 iunie 2013, Svetlana Doltu, şef al Direcţiei Medicale, Departamentul Instituţii Penitenciare, Ministerul Justiţiei, Republica Moldova, a avut o prezentare cu tematica: “Realizarea pachetului comprehensiv de servicii pentru utulizatorii de droguri în sistemul penitenciar al Republicii Moldova. Programul schimb de seringi: rezultate şi perspective”.

Pentru un răspuns eficient epidemiei HIV, concentrată în anumite subpopulații (cum este cazul  Republicii Moldova), UNAIDS și OMS recomandă implementarea unui pachet comprehensiv de intervenții și activități, care au drept scop protejarea și reducerea riscului de infectare cu HIV, hepatitele virale și infecțiile cu transmitere sexuală.
 
Potrivit Svetlanei Doltu, şef al Direcţiei Medicale, Departamentul Instituții Penitenciare (Ministerul Justiției  al RM), în cadrul sistemului penitenciar din Republica Moldova, actualmente se implementează 12 servicii de reducere a riscurilor, ţara noastră fiind considerată un exemplu de bune practici în aplicarea recomandărilor internaţionale. Pachetul de intervenţii în baza recomandărilor internaţionale include: schimbul de ace și seringi; terapia de substituție cu metadonă; consiliere și testare voluntară; terapia antiretrovirală (ARV); prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS); distribuirea prezervativelor; activități de informare, educare, comunicare; diagnosticul hepatitelor; diagnosticul şi tratamentul tuberculozei; prevenirea transmiterii HIV de la mamă la făt; intervenţii bazate pe educaţia „de la egal la egal”.
 
Programul schimbului de ace şi seringi este un element cheie al răspunsului la HIV în mai mult de 80 de ţări ale lumii. În Republica Moldova, primele două proiecte pilot de acest fel au fost introduse în anii 1997-1999  (unul în sectorul civil în oraşul Soroca şi unul la penitenciarul nr.18 de la Brăneşti). Acestea aveau drept activităţi de bază schimbul de seringi, distribuirea de prezervative şi materiale informaţionale. Rezultatele proiectelor date au fost utilizate pentru ajustarea activităţilor şi extinderea geografică a acestora. Cel de-al doilea proiect de schimb al acelor şi seringilor în sistemul penitenciar a fost introdus în anul 2002 în Penitenciarul nr.4 din orăşelul Cricova. Actualmente, programele de reducere a riscurilor (schimbul de ace şi seringi) se implementează în 9 instituţii ale sistemului penitenciar (din 17 existente în ţară), în total fiind deschise 24 de puncte de schimb, de serviciile cărora beneficiază circa 5000 de deţinuţi.
 
Consumatorii de droguri injectabile din sistemul penitenciar pot beneficia de terapia de substituţie cu metadonă (TSM), Moldova fiind una dintre primele țări din regiune, care a introdus (TSM) în instituțiile penitenciare (la începutul anului 2005). Primele încercări de a iniția TSM în Republica Moldova au avut loc în 2003, iar primul lot de metadonă a fost procurat în 2004. Dezvoltarea programelor de substituție cu metadonă este reglementată prin Legea Nr. 23 din  16.02.2007 cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA. În anul 2008, Ministerul Sănătății a aprobat protocolul cu privire la TSM, care a ajustat principiile naționale la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În prezent, TSM se implementează în 7 penitenciare din Republica Moldova. Potrivit surselor DIP al MJ, la sfârşitul anului 2012, în programele de substituţie cu metadonă se aflau 53 persoane (din 411 consumatori de droguri injectabile).
 
Prin implementarea Strategiei de Reducere a Riscurilor, Republica Moldova este recunoscută drept un exemplu de bună practică atât la nivel de calitate a serviciilor, cât şi de acoperire cu acestea. Totuşi, întrucât resursele Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei constituie sursa principală de finanţare a acestor activităţi, identificarea mecanismelor de suport financiar din partea statului şi a surselor financiare de alternativă este o necesitate care se impune stringent pentru extinderea acestor programe la nivel de ţară şi, implicit, în instituţiile penitenciare în scopul asistenţei persoanelor din grupurile vulnerabile (UDI, LSC, BSB, deţinuţi) şi reducerea posibilelor riscuri de infectare cu HIV, hepatitele virale şi alte maladii hemotransmisibile.
 
P. S. În cadrul conferinţei a fost prezentat şi un filmuleţ despre tratamentul de substituţie cu metadonă în penitenciarele din Moldova: www.youtube.com/user/ThePompidouGroup?feature=watch          
Informaţii suplimentare la linkul: http://www.ihra.net/ru/conference

Vizită de supervizare a granturilor Fondului Global la Bălţi

16 Jul
La 21 iunie curent, Secretariatul Consiuliului Naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control TB/SIDA (CNC TB/SIDA) a organizat prima vizită de supervizare a granturilor Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (Fondul Global) pentru semestrul I al anului 2013 la Bălţi.
 
Pentru vizita de supervizare a granturilor FG au fost propuse următoarele trei locaţii:
  1. Programele de reducere a riscurilor pentru utilizatorii de droguri injectabile (UDI), lucrătoarele sexului comercial (LSC) și bărbații care fax sex cu bărbați (BSB). Vizitarea punctului nr. 1 de consultare și schimb al seringilor.
  2. Proiectul de identificare timpurie a tuberculozei, referire către serviciile de diagnostic și tratament al utilizatorilor de droguri injectabile (UDI), implementat de ONG “Tinerii pentru Dreptul la Viață” (Bălți).
  3. Cabinetul de tratament antiretroviral (ARV) și tratamentul de substituție cu metadonă/opioide (TSO) din Bălți. IMSP Spitalul Clinic Municipal.
În cadrul vizitei, Ala Iaţco, preşedintele Asociaţiei ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (Bălţi), organizaţie implementatoare a programelor de reducere a riscurilor pentru utilizatorii de droguri injectabile (UDI), lucrătoarele sexului comercial (LSC) şi, mai nou, a unui proiect de identificare timpurie a cazurilor de TB în rândul UDI, a informat participanţii despre rolul şi impactul activităţilor realizate la nivelul raionului Bălţi, reiterând că există un progres al acestora în ceea ce priveşte prevenirea infecţiei HIV în rândul grupurilor vulnerabile; acordarea suportului psiho-social persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA şi a celor dependente de droguri; promovarea şi ocrotirea drepturilor tinerilor, inclusiv a celor aflaţi în situaţii de risc. Astfel, potrivit rezultatelor IBSS 2013, răspândirea HIV în mediul UDI a fost stabilizată, a fost redus numărului UDI în structura cazurilor noi cu HIV; s-a constatat un nivel destul de bun de cunoştinţe despre HIV/SIDA/ITS referitor la metodele de prevenire şi modalităţile de transmitere a infecţiei, de asemenea, s-a redus nivelul de utilizare directă în comun a seringilor. Un lucru pozitiv este şi faptul că în incinta Centrului Medicilor de Familie Nr. 6, unde se află actualmente sediul Asociației „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă” și al Centrului „ATIS”, a fost deschis un Cabinet de consiliere și testare voluntară la HIV, ceea ce permite creşterea numărului de persoane care beneficiază de serviciile de consiliere și testare la HIV.
 
Activităţile realizate în cadrul celui de-al doilea proiect (“Identificarea timpurie a cazurilor de TB în rândul UDI. Referirea către diagnostic şi tratament”) vizează fortificarea şi dezvoltarea mecanismului de cooperare între ONG-uri, Dispensarul Ftiziopulmonologic şi alte instituţii active în domeniul tuberculozei. Printre activități se numără referirea de către lucrătorii outreach, asistenții punctelor de schimb al seringilor, personalul centrului comunitar de asistenţă a persoanelor dependente de substanţe psihoactive “Puls”, consultanţii de la egal la egal (angajaţi în cadrul proiectului) a persoanelor suspecte la tuberculoză la servicii de diagnosticare. Astfel, pe parcursul anului 2012-2013, au fost investigaţi la TB 168 utilizatori de droguri injectabile (2013 – 108 investigaţii din 241 referiri); dintre aceştia – au fost identificate 22 cazuri noi TB (2013 – 10 cazuri); 17 persoane cu TB au fost reincluse în tratament; 12 persoane cu TB au fost asistate de DOTS suporter.
 
Printre provocările întâlnite pe parcursul implementării proiectului sunt: însoțirea persoanei suspecte la TB de către lucrătorul outreach pentru efectuarea anumitor investigații, diagnosticarea TB, menţinerea în tratament antituberculos al bolnavilor, siguranţa şi protecţia personalului care lucrează cu grupurile cu risc sporit de infectare. Una dintre provocările mai noi este permiterea ONG-urilor de a efectua testări rapide la HIV beneficiarilor organizației, întrucât mulți dintre ei nu doresc să se adreseze în instituțiile medicale specializate pentru a face acest test.
 
Participanții la vizita de supervizare au avut posibilitatea să viziteze şi punctele de schimb al seringilor (Nr. 1 și un punct mobil) şi să discute, în cadrul unei şedinţe neformale, cu lucrătoarele sexului comercial, care beneficiază de serviciile de reducere a riscurilor, prestate de către Asociaţia „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”.
 
Punctul de schimb al seringilor Nr. 1 activează din anul 2001 şi este primul punct de schimb al seringilor, care a fost deschis la Bălți în cadrul Programelor de reducere a riscurilor. Zilnic, la acest punct se adresează în mediu 10-20 beneficiari, care primesc seringi sterile și alte materiale de care au nevoie (dezinfectante, materiale informative etc.) în schimbul seringilor utilizate. Programul de lucru este ajustat necesităților beneficiarilor (5 zile pe săptămână, de la 8.00-12.00), în incinta locaţiei existând și o minibibliotecă, în care se găsesc cărţi şi diferite materiale informative, care se distribuie gratuit.
 
În cadrul întâlnirii cu LSC, acestea au ținut să precizeze că sunt mulțumite de serviciile psihosociale oferite. Ele participă regulat la sesiunile de informare, utilizează prezervativele și efectuează regulat controale medicale. Printre nemulțumirile expuse de acestea au fost calitatea prezervativelor, efectuarea analizelor medicale cu plată, solicitarea de a fi incluse şi alte produse, despre care doamna Iațco a menționat că acestea nu țin nemijlocit de reducerea riscurilor și nu pot fi incluse în pachet.
 
O altă destinaţie a vizitei de supervizare a fost Spitalul Municipal din Bălți, unde activează Serviciul Narcologic; Serviciul de consultare, evidenţă şi tratament HIV/SIDA şi un Cabinet de consiliere şi testare voluntară la HIV. Domnul Eduard Nenescu, medic psihiatru-narcolog (Spitalul Raional Bălți) a informat că la moment, în Cabinetul Narcologic, primesc tratament de substituție cu metdonă în jur de 68 pacienți.
 
În scopul extinderii serviciilor de tratament cu metadonă, urmare a dispoziţiei medicului-şef al Spitalului, dlui Postolache, în ultimele 2 luni, aici au fost eliberate câteva cabinete, care vor fi puse la dispoziţie Serviciului Narcologic. Dl Nenescu a prezentat viitoarea locație a serviciului narcologic, unde la moment au  loc lucrări de reparație și unde va fi alocat spațiu și pentru reprezentanții Asociației Obștești „Puls”, către care sunt referiți pacienții după ce trec cursul de tratament. Aceasta va permite o conlucrare fructuoasă și va permite pacienților să treacă un curs complex de tratament și reabilitare. O reparaţie capitală necesită şi salonul pentru copiii HIV-pozitivi, iar începutul lucrărilor se așteaptă în perioada august-septembrie curent. Cabinetul de tratament ARV din municipiul Bălţi deservește pacienții atât din Bălți, cât și din 11 raioane din nordul țării. O doleanţă a lucrătorilor medicali de la Spitalul Raional Bălți, susţinută şi de participanții la vizita de supervizare, este de a deschide în cadrul Spitalului/a cabinetului ARV, o poziţie pentru asistentul social de la egal la egal. La moment, asistentul social se află doar la Centrul Social, ceea ce este incomod pentru pacienți, deoarece se află la o distanță destul de mare.
 
La vizita de supervizare a activităţilor implementate cu susţinerea Fondului Global au participat 20 de reprezentanţi ai Consiliului Naţional de Coordonare TB/SIDA sau delegaţii acestora, membri ai Comisiei Naţionale de Experţi şi ai Grupurilor tehnice de lucru ale Consiliului.
 
Vizitele de supervizare se desfăşoară în conformitate cu prevederile Manualului Operaţional al CNC TB/SIDA privind obligaţiunile membrilor Consiliului referitor la supervizarea granturilor Fondului Global, implementate în Republica Moldova de către Recipienţii Priincipali (IP UCIMP RSS şi Centrul PAS) şi subrecipienţii acestora.

National Public Radio, SUA: Feţele tuberculozei multidrog rezistente: material realizat în Moldova de jurnalişti americani

16 Jul
“Formele de tuberculoză care se dezvoltă în prezent sunt complexe, atrag după sine foarte multe cheltuieli şi uneori sunt imposibil de tratat. Această nouă ameninţare la adresa întregii lumi este numită Tuberculoză Multi-Drog Rezistentă şi afectează organismul atunci când bacteria care provoacă boala nu mai reacţionează la medicamentele obişnuite anti-TBC.

Medicii sunt nevoiţi să trateze noile forme de TBC cu medicamente folosite pe vremuri. Acestea însă provoacă o serie de efecte adverse cum ar fi pierderea auzului, orbire, dureri sau depresie severă”, scrie National Public Radio, o platformă naţională de peste 900 de radiouri publice din Statele Unite.
 
Maria Smolnițcaia, 52 de ani, Bălți, Republica Moldova: Femeia spune că medicamentele îi provoacă o stare de amețeală, discomfort și îi afectează auzul. Să tratezi Tuberculoza Multi-Drog Rezistentă durează între 18 și 24 de luni. Mulți pacienți se izolează de comunitate în această perioadă lungă de timp. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Igor Tian, de 28 de ani, tot din Bălți. Atunci când a descoperit că este bolnav de TBC a fost părăsit de majoritatea prietenilor, dar și de membrii familiei. A găsit susținere într-un grup de suport format din pacienți cu această boală, organizat de ONG-ul “Speranţa Terrei”. „Am fost părăsit de toată lumea. Dacă nu aș fi avut-o alături pe mama, cred că aș fi murit.”
 
Mai există și o etichetă asociată cu boala, susține Snejana Negrescu, o mămică de 27 de ani din Bălți, care a încheiat  tratamentul anti-TBC anul trecut. „Te duci undeva, chiar și la Primărie, la toată lumea îi este frică de tine. Te tratează ca pe un monstru, nu ca și o persoană bolnavă.”
 
Tuberculoza Multi-Drog Rezistentă se întâlnește în întrega lume, însă cele mai multe cazuri sunt în țările din fosta Uniune Sovietică. Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că  Republica Moldova este una dintre țările cu cea mai înaltă rată de Tuberculoză Multi-Drog Rezistentă.  Aproximativ 18% din cazurile de TBC nu răspund la medicamentele conventionale, iar 65% dintre pacienții tratați anterior de TBC acum au Tuberculoză Multi-Drog Rezistentă. Aceste tipuri noi de boală apar atunci când medicamentele sunt prescrise sau sunt administrate incorect. Este și cazul lui Nikolae Popa, un moldovean de 47 de ani, care a contactat boala la muncă în Ucraina. Acesta a abandonat tratamentul după 2 săptămâni pe motiv că se simțea mai bine.
 
Tuberculoza este o problemă majoră și în penitenciarele din Moldova. Suprapopularea lor le-a transformat în adevărate focare de TBC, scriu jurnaliștii americani. În anii 90 a existat un mare deficit de medicamente în țările din Estul Europei, care a dus la creșterea rezistenței acestei boli.
Sărăcia este însă cel mai important motiv care duce la creșterea numărului pacienților cu tuberculoză rezistentă la medicamente. Țara cu aproximativ 3,5 milioane de persoane are cele mai mici venituri pe cap de locuitor de pe continentul european. Economia stagnează, iar aproximativ o treime din populație caută un loc de muncă temporar în Rusia sau Uniunea Europeană.
 
Costurile pentru tratarea unui pacient cu Tuberculoză Multi-Drog Rezistentă în Statele Unite se ridică la câteva sute de mii de dolari, în mare parte pentru că pacienții sunt izolați și primesc îngrijiri speciale. În Republica Moldova costurile pentru tratarea unui astfel de pacient se ridică la 5.000 de dolari, potrivit Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate din Chișinău.
 
Situația din Republica Moldova atrage după sine o îngrijorare la nivel global scriu, în încheiere, jurnaliștii de la National Public Radio. Dacă numărul cazurilor de tuberculoză rezistentă la medicamente crește în Moldova, atunci acestea cu ușurință pot trece de hotarele țării și se pot răspândi pe întreg continentul odată cu moldovenii plecați la muncă peste hotare.
 
http://www.e-sanatate.md

În Elveţia există trei opţiuni de realizare a tratamentului împotriva tuberculozei

16 Jul
Puncte de vedere: Jean-Pierre Zellwegere (Centrul de Performanţă TB, Elveţia)
 
În Elveţia, ţară în care activez la moment, succesul tratamentului tuberculozei rezistente (TB MDR) este de 76%. Acest rezultat este efortul medicilor şi al surorilor medicale (nurces), care investesc foarte mult ca să-i informeze pe pacienţi, să discute cu ei şi să le explice tot ce este important să cunoască despre tratamentul tuberculozei.
 
Bolnavii de tuberculoză în Elveţia sunt internaţi în spital o perioadă foarte scurtă de timp (de la 2-3 săptămâni până la 2-3 luni sau mai mult în cazul migranţilor/persoanelor care nu au o locuinţă stabilă şi care nu sunt disciplinaţi din punct de vedere al respectării regimului de tratament). Pacienţii care respectă cu stricteţe regimul medicamentos, acceptă să ia zilnic pastilele sub controlul şi supravegherea lucrătorului medical, nu prezintă pericol de a transmite infecţia persoanelor cu imunitatea slabă sau copiilor, li se permite să se trateze în condiţii de ambulator. Aflându-se la domiciliu, bolnavul va respecta totuşi un regim de izolare în sensul că nu va merge la petreceri, nu va interacţiona cu multe persoane, în special cu copiii.
 
În Elveţia există trei opţiuni  de realizare a tratamentului tuberculozei – vizita la oficiul medical,  eliberarea medicamentelor prin intermediul farmaciilor şi vizitele la domiciliu din partea surorilor medicale.
 
De regulă, pacienţii acceptă să meargă singuri la spital sau la oficiul medicilor pentru a primi pastilele. Acest lucru e simplu. Pacienţii pot utiliza transportul public, iar dacă nu au bani (în cazul migranţilor), primesc tichete pentru a se deplasa gratuit. A doua opţiune  sunt farmaciile.  Bolnavilor li se recomandă să meargă în fiecare zi la farmacia din apropiere, cu care există încheiat deja un acord de a elibera pe numele pacienţilor respectivi medicamentele pe care le necesită pentru tratamentul TB MDR. Dacă pacienţii nu se prezintă până la ora 12.00 (ziua) – responsabilul de la farmacie sună la instituţia medicală vizată şi informează că pacientul respectiv nu s-a prezentat după pastile. În acest caz, sora medicală de la oficiul medical este abilitată să îl găsească pe pacient (să îl viziteze la domiciliu) şi să îi dea pastilele. A treia opţiune vizează, în special, persoanele în etate sau cele care sunt mai puţin bine integrate social. În cazul lor, surorile medicale sunt cele care îi viziteată la domiciliu, eliberându-le pastilele pentru tratament.
 
În Elveţia spitalizarea este foarte costisitoare. Pentru exemplificare – o zi de spitalizare a unui bolnav de tuberculoză este mai costisitoare decât 1 – 2 săptămâni de vizite a surorii medicale acasă la pacient. Este mai eficient să fie angajate surori medicale care să viziteze pacienţii la domiciliu, decât să fie menţinuţi bolnavii în staţionar. Medicamentele pentru tratamentul tuberculozei sunt gratuite, fiind achitate de Companiile de asigurare medicală.
 
Consemnare de Victoria Tataru

ONG “Pentru prezent şi viitor”: Tuberculoza este o afecţiune vindecabilă!

16 Jul
“Dacă eşti bolnav de TB, poţi transmite bacilul tuberculozei dacă nu te tratezi!. Nu întrerupe niciodată tratamentul din propria iniţiativă – consecinţele pot fi grave! Scopurile tratamentului sunt: vindecarea pacienţilor, reducerea riscului de recidive, prevenirea deceselor, prevenirea chimiorezistenţei M. tuberculosis, prevenirea complicaţiilor, limitarea răspândirii infecţiei!” – acestea au fost mesajele transmise  pe durata sesiunii informative, organizată de către reprezentanţii Asociaţiei Obşteşti “Pentru prezent şi viitor” la Centrul de Sănătate Bobuieci.

Activitatea s-a desfăşurat la 28 iunie curent în cadrul proiectului “Sporirea rolului pacientului și comunității în controlul tuberculozei”. Obiectivul principal - asigurarea continuității tratamentului pentru toate categoriile de pacienți TB și planificarea unui șir de activităti de informare și educare în  rândurile pacienților cu TB, care se află în tratament ambulator, precum şi pentru membrii familiilor acestora, cărora le revine un rol important în monitorizarea administrării tratamentului medicamentos.
 
În acest scop, au fost selectate localitățile cu o incidență înaltă a tuberculozei, în care sunt înregistrate întreruperi de tratament în rândul pacienţilor. Pe parcursul activitătii de informare, la care au participat  15 persoane aflate în tratament şi 7 membri ai  familiilor acestora, au fost puse în discuție mai multe aspecte ce influențează rezultatele tratamentului, în special, reacțiile adverse ale preparatelor medicamentoase, lipsa unei alimentații adecvate, incapacitatea de muncă pe perioada tratamentului, care duce la lipsuri în familie etc. Informarea și educarea populaţiei cu privire la tuberculoză sunt primordiale în atingerea obiectivului propus.

Cristina Moraru
ONG "Pentru prezent şi viitor"

Общественная Ассоциация "Biaz Gul" (Комрат): Ни одно благое дело не должно остаться без внимания

16 Jul
За последние несколько месяцев члены волонтерского клуба «От сердца к сердцу» совершили немало благих дел для сообщества людей, живущих с ВИЧ. По этой причине Общественная Ассоциация "Biaz Gul" из города Комрат организовала для своих добровольцев День посвящения в волонтеры.

На официальной части мероприятия, 23 июня, руководство общественной организации и волонтерского клуба высказали благодарственные слова каждому из активистов.

«Мы - капля в море, но вместе мы - море, которое помогает менять мир к лучшему и которое меняет мировоззрение толпы. Мы движемся против течения ради жизни людей, которые не могут защитить себя сами»,- с этими словами работники организации вручили волонтерам плакат, где было изображено море и падающие в него капли с фотографиями каждого активиста.
 
Для ребят была выстлана настоящая красная дорожка, в конце которой им вручили волонтерские билеты и сертификаты о прохождении подготовительного курса на тему: «ВИЧ - инфекция/СПИД и рисковое поведение среди молодежи». Событие проходило особо торжественно: и организаторы и волонтеры выглядели очень красиво и соответственно проводимой церемонии.
 
Благодаря Ассоциации «Iniţiativa Pozitivă» состоялась и неофициальная часть радостного события - поездка в Кишинев. Ребята смело сменили торжественные наряды на экипировку волонтера и в отличном настроении отправились в столицу на рок-фестиваль «Музыка - мой наркотик». Молодые парни и девушки были несказанно рады за возможность присутствовать на концерте и встретиться с таким большим количеством интересных личностей.
 
В завершение вечера волонтеры выпустили в небо большой китайский фонарик в форме сердца, на котором каждый из членов команды оставил свой автограф и написал сопутствующие слова волонтерскому клубу, в надежде на то, что все пожелания сбудутся.
 
Общественная Ассоциация "Biaz Gul" выражает особую благодарность содружественной организации «Initiaţiva Pozitivă» за возможность присутствовать на рок-фестивале «Музыка - мой наркотик».
 

A fost creată Platforma Naţională a OSC-urilor active în controlul tuberculozei în RM

16 Jul
În Republica Moldova a fost creată Platforma Naţională a organizaţiilor societății civile în controlul tuberculozei în Republica Moldova. Aceasta este reprezentată de un grup de 7 organizaţii neguvernamentale, care activează în domeniul controlului şi profilaxiei tuberculozei: AO ”Pentru Prezent şi Viitor” din Chişinău, ANBT ”SMIT” din Bălţi, ONG ”Casa Speranţelor” din Soroca, ONG ”CAIC” din Teleneşti, Asociaţia Psihologilor Tighina din Căuşeni, AO ”Programe Medico-Sociale” din Bender şi Centrul de Dezvoltare în Sănătate ”AFI” din Chişnău.

Misiunea platformei este de a opri tuberculoza în Republica Moldova prin consolidarea eforturilor societății civile pentru responsabilizarea comunității și a sectorului guvernamental, dezvoltarea serviciilor centrate pe beneficiar și desfășurarea activităților de pledoarie.

În următorii patru ani, Platforma va întreprinde acţiuni pentru atingerea următoarelor obiective: 
- Sporirea accesului la diagnostic și tratament al persoanelor cu TB, în special, a celor din grupurile vulnerabile (persoanele fără adăpost, utilizatorii de droguri, foștii deținuți, consumatorii de alcool, persoanele aflate sub pragul sărăciei);
- Reducerea stigmei și discriminării persoanelor infectate/afectate de TB;
- Sporirea nivelului de informare a persoanelor cu TB şi comunităţii;
- Creşterea vizibilităţii şi consolidarea imaginii şi capacităţilor Platformei. 
 
Organizaţiile active din țară, care activează în domeniul profilaxiei și controlului tuberculozei și doresc să pledeze pentru drepturile și interesele persoanelor afectate de această maladie, se pot alătura Platformei prin exprimarea interesului / scrierea unei cereri în adresa Secretariatului Platformei Naționale a OSC-urilor active în controlul tuberculozei în Republica Moldova, prin care să îşi exprime dorința de asociere.

Date de contact: 022 600 489, 022 600 490, fax: 022 600 466, str., Varşovia, nr. 7, of.2, Chişinău, MD 2060, RM, e-mail: afi@afi.md.
 

După www.afi.md

Foto logo TB preluat de pe web