2011

Parteneriat moldo-suedez în domeniul dezvoltării sectorului spitalicesc

24 Nov
La 22 noiembrie curent, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova a lansat discuţii, cu reprezentanţii Grupului GETINGE (Suedia), privind stabilirea unui parteneriat moldo-suedez pentru fortificarea sistemului spitalicesc din Republica Moldova.

Întrevederea oficialilor moldoveni cu oaspeţii din Suedia a avut loc drept urmare a vizitei prim-ministrului Republicii Moldova, domnul Vlad Filat, în ţările nordice, în luna septembrie curent. La întrevedere au participat specialişti ai Ministerului Sănătăţii, Cancelariei de Stat, Ministerului Finanţelor şi reprezentanţi ai organizaţiilor financiare de stat suedeze.

Ministrul Sănătăţii, domnul Andrei Usatâi, a subliniat, în cadrul întâlnirii din 22 noiembrie, că atragerea investiţiilor străine şi dezvoltarea parteneriatului public privat este una din condiţiile ce va asigura succesul reformelor iniţiate pentru dezvoltarea şi fortificarea sistemului de sănătate.  

Reprezentanţii Grupului GETINGE s-au arătat disponibili de a furniza echipament pentru sălile de operaţii, pentru dotarea instituţiilor medicale din Republica Moldova. Totodată, partenerii suedezi au prezentat şi unele posibilităţi de contractare a unui credit în vederea procurării echipamentului medical.

GETINGE este un grup de companii ce activează în domeniul tehnologiilor medicale moderne, fiind producător şi furnizor de echipament medical pentru chirurgie, terapie intensivă, controlul infecţiilor nosocomiale şi îngrijirilor de durată. GETINGE are o reţea de distribuţie în peste 100 de ţări, produsele companiei fiind fabricate în Suedia, Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA şi Australia.   

Sursa: Serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii  

Advocacy, comunicare şi mobilizare socială în controlul tuberculozei: culegere de practici bune din diferite ţări

24 Nov

Publicaţia “Advocacy, comunicare şi mobilizare socială în controlul tuberculozei: culegere de practici bune din diferite țări” a apărut sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Parteneriatului “Stop TB”. 

Publicația cuprinde practicile bune de control al tutunului în domeniul advocacy, comunicare și mobilizare socială (AKSM) din 16 țări, printre care și Republica Moldova. 

Experiența bună din țara noastră se referă la “Metode eficiente de planificare și implementare a campaniilor de informare în domeniul tuberculozei”, material elaborat și prezentat autorilor culegerii de către Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS).

Componentul AKSM este unul relativ nou pentru strategia “Stop TB”, dar care cunoaște o utilizare tot mai largă în ultimul timp.  Principiile AKSM sunt aplicate, în special, în activitățile de implicare a comunității și bolnavilor de tuberculoză cu scopul acoperirii unui număr tot mai mare de populație cu programe inovative și eficiente de combatere a acestei maladii infecțioase.

Publicația este adresată persoanelor responsabile de elaborarea strategiilor și desfășurarea acțiunilor în domeniul AKSM, integrarea acestora în programele de control al tuberculozei, precum și pentru toți cei care pot oferi suport politic, financiar la nivel national, regional, international.

Sursa: Centrul PAS

Şedinţa CNC TB/SIDA

09 Nov

Secretariatul CNC TB/SIDA informează că la 11 noiembrie 2011, orele 16.00, în incinta Ministerului Sănătăţii (sala de şedinţe), va avea loc şedinţa CNC TB/SIDA.

Agenda întrunirii include următoarele chestiuni:

  • Realocarea surselor bugetare pentru renovarea infrastructurii în cadrul grantului TB consolidat R8-9. (Raportor: Centrul PAS)                
  • Rezultatele evaluării programatice ale PNCP HIV si PNCP TB pentru perioada ianuarie – iunie 2011 (Raportor: Comisia Naţională de Experţi pentru supraveghere programatică (CNE))

Şedinţa este deschisă pentru participare publică.

„ODM – 6” în viziunea Forumului internațional al statelor din Europa de Est și Asia Centrală

01 Nov

“Unirea eforturilor tuturor partenerilor din sectorul public, privat și societatea civilă este esenţială în stoparea și combaterea epidemiei HIV/SIDA” – aceasta este o concluzie a Forumului internaţional „Obiectivul numărul 6 al Declaraţiei Mileniului (ODM-6) în statele din Europa de Est și Asia Centrală”, ce s-a desfășurat în cea de-a doua decadă a lunii octombrie la Moscova (Rusia).  

Potrivit Lilianei Caraulan, coordonator de programe la Centrul PAS, agenda Forumului a încercat să răspundă la mai multe întrebări esențiale, precum: Cine este responsabil de realizarea ODM-6 la nivel național, regional, comunitar? Cum de realizat, cu resurse mici, mai multe scopuri majore? Care ar fi acțiunile pentru creșterea eficacității eforturilor în combaterea maladiilor? Cum să dezvoltăm parteneriate durabile dintre sectorul public și cel privat?”.

Evenimentul a scos în evidență dificultățile care există în realizarea obiectivului 6 al Declarației Mileniului în diferite țări din Europa de Est și Asia Centrală și a oferit spațiu pentru discuții libere și deschise tuturor participanților.  

Obiectivul numărul 6 al Declarației Mileniului  cunoscut drept „Combaterea HIV/SIDA, malariei și altor boli” este unul din cele opt obiective ale Declarației de Dezvoltare a Mileniului (ODM), adoptata în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului de către 191 țări, printre care și Republica Moldova.

Prin semnarea respectivei Declarații, Guvernele acestor state și-au luat angajamentul de a atinge unele ținte fixe în domeniul dezvoltării până în anul 2015. Organizatorii Forumului și-au propus să revină la obiectivul nr. 6 al Declarației și să impulsioneze activismul, să aprobe strategii și măsuri practice, care ar asigura progresul acțiunilor depuse în lupta cu maladiile.

Printre participanții Forumului de la Moscova au fost:  Jorge Fernando Branco de Sampaio, expreședinte al Portugaliei, reprezentant special al Secretarului General ONU în parteneriatul “Stop TB”, reprezentantul ONU în “Alliance of Civilization”; Andrei Denisov, viceministru de interne (Rusia); Elena Mendes, prim-vicepreședinte al Guvernului (Spania), Ministrul Economiei și Finanțelor; Julio Frenk, decanul Școlii de Sănătate Publică Harvard (HSPH) SUA, exministru al sănătății din Mexico; Michel Sidibe, director executiv, UNAIDS; Zsuzsanna Jakab, director regional al OMS pentru Europa; Andrei Jack, corespondent la “The Financial Times” (Marea Britanie); Philippe Le Houerou, vicepreședinte pentru regiunea Europei și Asia Centrală, Banca Mondială (SUA); Andrei Bokarev, director, Departamentul Afaceri Internaționale Financiare, Ministerul Finanțelor, Sous-sherpa pentru G8 și G20 (Rusia); Gabriela Ramos, Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (Franța); Michel Kazatchkine, director executiv, Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei; John Dalli, Comisarul European pentru sănătate și politica consumatorului, Comisia Europeană (Belgia); Tamar Manuelyan Atinc, vicepreședinte, Rețeaua de Dezvoltare Umană, Banca Mondială (SUA);  Ghenadii Onișcenko, președinte, Serviciul Federal pentru Protecția Drepturilor Consumatorului și a bunăstării umane (Rusia); Lucica Ditiu, secretar executiv, Parteneriatul Stop TB, OMS (Elveția) și mulți alții.

Sursa: Centrul PAS

 

Moldova – un exemplu in profilaxia HIV/SIDA pentru ţările din Sud – Estul Europei.

01 Nov

În perioada 24–25 octombrie 2011, la Skopje, R. Macedonia, a avut loc  Conferinţa Internaţională cu genericul ”Drogurile în penitenciarele ţărilor din Sud – Estul Europei”. Evenimentul a fost organizat de către Grupa Pompidu din cadrul Consiliului Europei.

La această conferinţă au participat circa 150 de reprezentanţi din mai multe ţări şi organizaţii internaţionale cum ar fi: Consiliul Europei, Grupa Pompidu, UNAIDS, Ministerul Sănătăţii şi sistemul penitenciar din Macedonia, reprezentanţi din Muntenegru, Slovenia, Serbia, Croaţia, Albania, Cipru, Grecia, Israel, Egipt, Liban, Maria Britanie, Olanda, Belgia, Irlanda, Franţa, Georgia şi Moldova.

Veaceslav Toncoglaz a prezentat experienţa ONG ”Proiecte Inovatoare în Penitenciare”, la sesiunea ”Organizarea si implementarea celor mai efective practici de reducere a riscurilor în penitenciare”. Dl Toncoglaz s-a referit în special la iniţiativele de reducere a riscurilor în penitenciarele din  Republica Moldova pe parcursul a 11 ani, inclusiv schimbul de seringi în penitenciare. Prezentarea a avut o mare priza la public deoarece după cum s-a constatat, Moldova este una din puţinele ţări în care se implementează o astfel de activitate în domeniul reducerii noxelor. Un factor important l-a constituit realizarea programului de aşa numiţii deţinuţi voluntari din penitenciarele Republicii  Moldova.

Secretarul Executiv al Grupei Pompidu din CE Patrick Penninckx a remarcat că Programele de reducere a riscurilor ce se implementează în penitenciarele Republicii Moldova sunt cele mai reuşite în combaterea HIV/SIDA şi aduc cele mai bune rezultate. În instituţiile penitenciare în care se implementează proiectul dat au scăzut considerabil cazurile noi de infectare cu HIV, BSS si hepatite virale ”B” şi ”C”. Graţie prezentării la un înalt nivel, membrii  participanţi la conferinţă au evidenţiat succesele remarcabile ale Moldovei si au recomandat experienţa în cauză spre aplicare în penitenciarele ţărilor din Sud – Estul Europei ca unul din cele mai reuşite proiecte de reducere a riscurilor.

Sursa: ONG "Proiecte inovatoare în penitenciare"

Întrunirea regională a grupului ţărilor Europei de Est şi Asiei Centrale

31 Oct

Vineri, 28 octombrie curent, la Chişinău s-au întrunit reprezentanţii ai 14 Consilii naţionale de coordonare ale programelor de profilaxie şi control al maladiilor TB şi HIV/SIDA/ITS (CNC TB/SIDA), grupul Fondului Global (FG) pentru Europa de Est şi Asia Centrală (EEAC).

Pe parcursul întrunirii, participanţii la reuniune, membri ai CNC TB/SIDA din Azerbaidjan, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Macedonia, Moldova, Federaţia Rusă, Polonia, Serbia, Tadjikistan şi  Ucraina, sau reprezentanţi ai instituţiilor membre, au împărtăşit cu omologii lor din experienţa proprie şi eforturile fiecărei ţări în parte de combatere şi prevenire a maladiilor în cauză. Totodată, aceştia au discutat pe marginea eventualelor schimbări de ordin operaţional şi administrativ din cadrul FG şi impactul acestora asupra ţărilor EEAC şi au considerat iniţiativa Letoniei şi a Republicii Turkmenistan de a adera la grupul respectiv. În final, participanţii au convenit asupra următoarelor două ţări (Bosnia şi Herţegovina şi Georgia), care vor reprezenta, în perioada 2012-2014, grupul ţărilor EEAC în Consiliul administrativ al FG, în calitate de membru cu drept de vot şi alternant.

Grupul ţărilor EEAC, este unul din totalul de 20 grupuri constituente, reprezentate cu drept de vot în Consiliul administrativ al FG. EECA include în prezent 22 ţări din Eurasia (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kosovo, Kârgâzstan, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Federaţia Rusă, Serbia, Tadjikistan, Turcia, Ucraina şi Uzbekistan).

A început Campania naţională de promovare a stilului de viaţă sănătos

31 Oct

La 31octombrie curent, Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a lansat campania naţională de promovare a unui stil de viaţă sănătos, de prevenire a riscului de îmbolnăvire şi de conştientizare a necesităţii controalelor medicale gratuite. Campania se va desfăşura cu sloganul „Spune Da pentru sănătatea ta!” şi va avea drept logo mărul, care este un simbol asociat cu sănătatea.

În cadrul campaniei vor fi abordate un şir de teme, cum ar fi promovarea adoptării unui stil de alimentaţie sănătos, practicarea sportului, controlarea stărilor ce provoacă stresul, efectuarea regulată a examenelor profilactice medicale, renunţarea la obiceiurile dăunătoare şi protecţia mediului înconjurător. Acţiunea va dura până în 25 decembrie.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, 72% din populaţie nu şi-au verificat niciodată nivelul de colesterol în sânge. Fiecare al doilea bărbat şi 7% dintre femei fumează, iar 74% dintre bărbaţi şi aproape o jumătate dintre femei consumă alcool.

Sursa: http://www.infotag.md/

Consultări cu societatea civilă pe marginea Regulamentului privind modul de aplicare a spitalizării temporare coercitive în instituţiile ftiziopneumologice specializate

25 Oct
Ministerul Sănătăţii înaintează spre discuţii publice  proiectul de hotărâre a Guvernului despre aprobarea Regulamentului privind modul de aplicare  a spitalizării temporare coercitive în instituţiile ftiziopneumologice specializate, persoanelor bolnave de tuberculoză în forma contagioasă.

Părţile interesate de proiectul în cauză pot găsi materialele necesare pe pagina web a Ministerului www.ms.gov.md , la compartimentul Transparenţa decizională/Anunţ de organizare a consultărilor publice sau puteţi accesa următorul link http://ms.gov.md/_files/9446-Anunt%2520consultari%2520publice.pdf 

Propunerile şi recomandările Dvs. sunt aşteptate până la data de 18 noiembrie 2011.

Iulia Mihalachi

consultant Serviciul de informare şi comunicare, MS
Tel.26-88-36

Şedinţa GTL M&E

24 Oct
La 19 octombrie curent, a avut loc şedinţa Grupului Tehnic de Lucru  mixt Monitorizare şi Evaluare a programelor TB şi HIV/SIDA (GTL M&E) instituit în cadrul CNC TB/SIDA

Agenda întrunirii a inclus: prezentarea rezultatelor studiilor KAP (Cunoştinţe, atitudini şi practici cu referire la HIV/SIDA) în rândul populaţiei generale şi printre tineri cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani, ambele realizate în 2010; şi consultarea reperelor conceptuale privind următorul Studiu Biocomportamental (BSS), care urmează a fi realizat de către Centrul Naţional de Management în Sănătate şi partenerii săi.

Rezultatele celor două studii stabilite în baza a 4060 chestionare validate pentru studiul în rândul populaţiei generale şi 1209 chestionare validate pentru studiul în rândul tinerilor au permis realizatorilor şi membrilor GTL să conchidă că majoritatea locuitorilor republicii noastre au auzit despre maladiile HIV/SIDA, infecţiile cu transmitere sexuală şi metodele de prevenire a infecţiilor. Cu toate astea, valorile indicatorilor standard de evaluare a cunoștințelor despre HIV/SIDA indică un bagaj de cunoștințe fragmentar.

Prezența persoanelor care trăiesc cu HIV (PTH) în cercul de cunoscuţi ridică nivelul de cunoștințe despre HIV/SIDA în general, însă nu și cunoștințele despre metodele de protecție împotriva transmiterii infecției. Totodată, populația Republicii Moldova continuă să mențină o distanță socială față de persoanele care trăiesc cu HIV. Aproape fiecare al doilea respondent oarecum ar evita îngrijirea la domiciliu a unei rude apropiate infectate cu HIV. 

Testările la HIV sunt efectuate fără respectarea prevederilor privind consilierea pre și post-test, precum şi cu privire la libertatea deciziei de a efectua testul.

În rândul tinerilor, în 2010 se atestă o îmbunătăţire a indicatorilor integraţi ai cunoştinţelor despre HIV/SIDA, testării benevole la HIV şi utilizarea prezervativului, ca metodă de protecţie, comparativ cu 2008. Însă acelaşi studiu arată că este în creştere numărul tinerilor care au multipli parteneri sexuali, precum şi prevalenţa consumului de alcool în aceasta populaţie. 

Rezultatele integrale ale ambelor studii pot fi accesate la:

http://www.ucimp.md/images/pdf/TINERI_15-24_LAST_2011.pdf, şi http://www.ucimp.md/images/pdf/POPULATIE_GENERALA_15_64_LAST_2011.pdf

Ţinând cont de limitările studiilor realizate în 2010, membrii GTL au analizat câteva repere conceptuale pentru realizarea următorul Studiu Biocomportamental, propuse de către realizatorii studiilor din 2010.

La finele şedinţei, participanţii au convenit că se vor pronunţa ulterior pe marginea acestor repere. În opinia membrilor GTL,  rezultatele studiilor trebuie corect interpretate şi aduse la cunoştinţa  structurilor avizate. GTL M&E consideră utilă şi necesară cunoaşterea rezultatelor şi altor studii coordonate de celelalte GTL ale CNC TB/SIDA.

 

Şedinţa CNE pentru supraveghere programatică

24 Oct

La 21 octombrie curent, în incinta Centrului Naţional de Management în Sănătate, s-a întrunit Comisia Naţională de Experţi (CNE) pentru supervizarea granturilor existente ale Fondului Global (FG) oferite Republicii Moldova, pentru suportul Programelor naţionale de control şi profilaxie a maladiilor TB şi HIV/SIDA/ITS (PNCP).

În cadrul primei şedinţe, membrii comisiei au evaluat şi supus discuţiilor progresele şi problemele întâlnite de către recipienţii principali (RP) ai resurselor FG şi subrecinenţii (SR) acestora în procesul de implementare a diferitor proiecte direcţionate spre reducerea efectelor maladiilor TB, HIV/SIDA şi ITS şi prevenirea infecţiilor atât în partea dreaptă a Nistrului, cât şi pe teritoriul transnistrean.

Analiza programatica reprezintă un exerciţiu nou atât pentru cei doi RP - Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizare a Proiectului de Restructurare a Sistemului Sănătăţii în R. Moldova (UCIMP) şi Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate PAS, cât şi pentru FG, care a şi elaborat mecanismul de supervizare. 

Astfel, RP au prezentat CNE rezultatele activităţii lor în formatul unor tabele de evaluare pe componentele TB şi HIV/SIDA, acestea oferind informaţii structurate privind progresele programatice, de management şi financiare înregistrate în perioada ianuarie – iunie 2011.

Membrii CNE au audiat atât problemele cu care se confruntă RP în atingerea obiectivelor ţintă stabilite de PNCP şi acceptate de către FG, cât şi propunerile acestora referitor la revizuirea indicatorilor şi redirecţionarea fondurilor pentru îmbunătăţirea şi eventual atingerea indicatorilor ţintă în următoarele perioade de raportare.

La finele şedinţei, membrii CNE urmau să se pronunţe calificativ pe marginea rezultatelor programatice ale RP şi să propună un şir de recomandări adresate CNC TB/SIDA şi FG pe marginea concluziilor făcute.

CNE este parte componentă a Consiliului naţional de coordonare al PNCP şi a fost instituită în baza Hotărârii Nr.2 al CNC TB/SIDA din 9 iunie 2011. Aceasta este o comisie independentă, membrii cărora nu sunt subiecţi ai politicilor de reglementare a conflictelor de interese şi are statut consultativ. CNE întruneşte reprezentanţi ai instituţiilor de resort (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Cancelaria de Stat, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, organizaţii internaţionale (UNAIDS şi OMS) şi societăţii civile (LPTH şi CNTM). Cu statut de invitaţi, la şedinţele CNE vor participa reprezentanţii UCIMP, Centrului PAS, Centrului SIDA, Programului Naţional TB,  Fundaţiei Soros şi Ligii persoanelor care trăiesc cu HIV.