2013

Membrii GTL din domeniul HIV au decis: RM va înainta FG o solicitare de finanțare pentru acopirirea tratamentului ARV pentru anul 2015

01 Nov
Membrii grupurilor tehnice de lucru din cadrul CNC TB/SIDA (domeniul HIV), reuniți la 1 noiembrie curent într-o ședință comună, au decis în unanimitate să înainteze Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei o solicitare de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor de tratament antiretroviral pentru persoanele infectate cu HIV și bolnave de SIDA pentru anul 2015.

Această propunere a apărut în urma numeroaselor discuții și consultări, care au avut loc pe parcursul ultimelor luni, când a devenit clar că cele 8 milioane dolari, la care Republica Moldova urma să aplice în calitate de aplicant-interim în perioada de tranziţie la noul model de finanţare la Fondul Global, sunt insuficiente pentru susţinerea intervenţiilor critice, care sunt în riscul de a fi întrerupte din cauza deficitului financiar.
 
Amintim că în luna februarie 2013, Consiliul Național de Coordonare (CNC) TB/SIDA din Republica Moldov a răspuns pozitiv invitaţiei Fondului Global de a aplica pentru o nouă solicitare de finanţare în legătură cu riscul întreruperii finanţării unor servicii esenţiale (tratamentul ARV, prevenirea HIV în grupurile cu risc sporit de infectare ș.a.). În calitate de aplicant interim, ţara a fost invitată să aplice o propunere de finanţare în perioada de tranziţie la noul model de finanţare pentru anii 2014-2016, plafonul maxim fiind de 8 mln. dolari SUA.
 
Reprezentanții Recipienților Principali ai granturilor Fondului Global în Republica Moldova, prezenți la ședință (Victor Volovei, directorul IP RSS UCIMP și Viorel Soltan, directorul Centrului PAS) au reiterat că aceasta ar fi cea mai bună soluție care ar exista la moment pentru țară. Anume – asigurarea tratamentului antiretroviral pentru persoanele infectate cu HIV pentru anul 2015 (prin intermediul aplicației care urmează să fie înaintată până la sfârșitul lunii noiembrie curent) și pregătirea unei noi aplicații/solicitări de finanțare pe parcursul anului 2014 pentru susținerea activităților critice pentru țară pentru următorii trei ani (2015-2017), paralel cu elaborarea unui nou Program Național pentru profilaxia și controlul HIV/SIDA/ITS.
 
Decizia respectivă a fost susținută de membrii GTL din domeniul HIV și urmează a fi propusă spre examinare membrilor Consiliului Național de Coordonare TB/SIDA în cadrul viitoarei ședințe de lucru. Pentru agenda viitoarei ședințe a CNC TB/SIDA, participanții GTL din domeniul HIV au mai propus și alte subiecte, printre care: Discutarea priorităților pentru grantul de susținere a activității Consiliului Național de Coordonare TB/SIDA pentru anii 2014-2015; Adresarea către CNAM pentru obținerea suportului în dezvoltarea activităților de reducere a noxelor și implementarea programelor de terapie de substituție cu metadonă în RM din sursele CNAM;  ș.a.

Ședință comună a grupurilor tehnice de lucru CNC din domeniul HIV

31 Oct
La 01 noiembrie curent, Secretariatul CNC TB/SIDA organizează o ședință de lucru cu participarea membrilor tuturor grupurilor tehnice de lucru din cadrul Consiliului Național de Coordonare TB/SIDA (domeniul HIV).
 
În cadrul ședinței vor fi abordate următoarele subiecte:
-          Prezentarea scenariului de aplicare pentru grantul interim HIV, oferit de către Fondul Global pentru combaterea HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG) pentru perioada 2014-2016.
-          Discutarea priorităților pentru grantul de susținere a activităților CNC TB/SIDA în anul 2014.
-          Discutarea procesului de implementare a proiectului pilot axat pe consolidarea implicării societății civile în procesul de implementare a Noului Model de Finanțare (FG).
-          Diverse.

La ședință sunt invitați membrii grupurilor tehnice de lucru pentru domeniul HIV.
Evenimentul va avea loc la Fundația Soros-Moldova (sala polivalentă) începând cu ora 11.00.

Campionatul RM la Autocross s-a desfășurat sub sloganul prevenirii HIV/SIDA

30 Oct
În jur de 5000 persoane au participat duminică, 27 octombrie, în calitate de suporteri, la Campionatul Republicii Moldova la Autocross.

Evenimentul s-a desfășurat în localitatea Colonița din apropierea Chișinăului și a fost organizat de către Liga persoanelor care trăiesc cu HIV în parteneriat cu Federația de Automobilizm din Republica Moldova.
 
Ediția curentă a avut drept scop promovarea unui mod sănătos de viață, diseminarea informației cu privire la necesitatea testării la infecția cu HIV și asigurarea accesului la tratamentul antiretroviral pentru persoanele infectate cu HIV.
 
La Campionatul Republicii Moldova la Autocross și-au demonstrat performanța 46 de piloți din Republica Moldova și Ucraina. Admiratorii acestui gen de competiții sportive au asistat la un show de zile mari, primind și multe materiale informative cu privire la HIV/SIDA, metodele de transmitere și de prevenire a infectării.
 
În vederea sensibilizării publicului cu privire la necesitatea testării la HIV, dar și pentru a le aminti factorilor de decizie despre promisiunea de a aloca bani în bugetul de stat pentru susținerea tratamentului antiretroviral, în timpul evenimentului au fost transmise mai multe mesaje, printre care: „HIV: Medicamente există. Timp nu.”, „Sănătatea poate fi cumpărată!”.
 
La eveniment au participat voluntari de la Centrul social pentru persoanele care trăiesc cu HIV din mun. Chișinău, reprezentanți ai organizațiilor „Credința”, “Copilărie pentru toți” și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.  

 

Numărul îmbolnăvilor de tuberculoză, în lume, în ușoară scădere pentru al treilea an consecutiv. Formele multi-rezistente sunt, însă, în creștere

30 Oct
Numărul îmbolnăvirilor de tuberculoză, maladia care a luat viața, anul trecut, la aproape 1,3 milioane de oameni din întreaga lume, este în scădere pentru al treilea an consecutiv. Boala rămâne, însă, o problemă majoră  de sănătate, spun reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.
 
Tuberculoza provoacă în lume un număr mare de decese, situându-se pe locul al doilea după HIV/SIDA. Potrivit unui raport recent al OMS, anul trecut au fost diagnosticate cu tuberculoză 8,6 milioane de persoane. Peste un milion dintre ei erau și purtători de HIV. Un an mai devreme în lume erau 8,7 milioane de bolnavi, cu 45% mai puține în comparație cu 1990, scrie Agerpres.
 
Din numărul total de cazuri de infecție, cele mai multe au fost înregistrate în țările din Asia de Sud-Est - 29%, în Africa s-au înregistrat 27% de îmbolnăviri, iar 19% - în regiunile din Pacificul de Vest.
 
Și numărul deceselor din cauza tuberculozei a scăzut de la 1,4 milioane în 2011, la 1,3 milioane anul trecut. 320.000 dintre aceste persoane erau și HIV-pozitive. Mortalitatea a atins cel mai mare nivel în 2003, atunci când s-au înregistrat 1,8 milioane de decese.
 
Cu toate acestea, reprezentanții OMS spun că tuberculoza rămâne o problemă majoră în toată lumea. Specialiștii trag un semnal de alarmă și își manifestă îngrijorarea în legătură cu numărul îmbolnăvirilor de tuberculoză multi-rezistentă. Această formă este rezistentă la izoniazidă și rifampicină,  două medicamente antituberculoase standard, care au cea mai mare eficiență în tratarea bolii.
 
Anul trecut au fost diagnosticate cu tuberculoză multirezistentă aproximativ 94.000 de oameni, de două ori mai mulți decât un an mai devreme. Potrivit OMS, cifrele ar putea fi însă mult mai mari, aproximativ 450.000 de cazuri noi estimate anul trecut, ast însemnând că trei din patru cazuri nu sunt oficial înregistrate.
 
OMS menționează că progresele înregistrate sunt totuși importante, având în vedere că din 2010, numărul îmbolnăvirilor a scăzut la nivel mondial. În plus, la sfârșitul anul 2012, bedaquilina a consolidat arsenalul aflat la dispoziția doctorilor. Tratamentul a devenit primul medicament cu mecanism inovator de acțiune împotriva tuberculozei aprobat în ultimii 40 de ani.
 
Între timp, în ultimii trei ani, numărul cazurilor de tuberculoză din Republica Moldova a fost într-o ușoară creștere. Dacă în 2010 în rândurile moldovenilor erau 3.827 de îmbolnăviri, inclusiv recidive, anul trecut, în țara noastră au fost înregistrate 3.894 de cazuri de tuberculoză.
 
 
http://www.e-sanatate.md/

Post vacant la UNODC Moldova

24 Oct

Consultant național HIV/SIDA pentru acordare de asistență tehnică oficiului UNODC Moldova

 

Agenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității (UNODC), oficiul de proiect din Republica Moldova, anunță concurs pentru postul vacant - Consultant național HIV/SIDA pentru acordarea de asistență tehnică - deschis pentru o perioadă de 2 luni.

Pentru mai multe detalii, accesați linkul:
http://www.undp.md/jobs/jobdetails/399/

Termenul limită pentru aplicații: 25 octombrie 2013.




UNODC Moldova
_____

Ms. Emilia Rusu
Project Assistant
UN Office on Drugs and Crime
67 Bucuresti St., 3rd floor, MD 2012, Chisinau, Moldova
Tel:+373 22 854 099, Cell:+373 69325079
Tel/Fax: +373 22 854 098
Email: emilia.rusu@unodc.org

23 octombrie - Ședința GTL “Asistență și protecție socială pentru persoanele afectate de TB/SIDA”

23 Oct
Membrii Grupului Tehnic de Lucru “Asistență și protecție socială pentru persoanele afectate de TB/SIDA” (CNC TB/SIDA) se întrunesc astăzi într-o ședință ordinară, în cadrul căreia vor fi examinate următoarele chestiuni:

 

1.    Activități realizate de către partenerii sociali /campanii de informare și sensibilizare pentru prevenirea tuberculozei.

Raportor: Reprezentanții organizațiilor care implementează proiecte finanțate de către Fondul Global  de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei

2.     Oportunități de asigurare a riscurilor sociale în cazul persoanelor/familiilor infectate cu TB.        
Raportori:  Reprezentanții Direcțiilor din cadrul MMPSF
Reprezentanții organizațiilor care implementează proiecte finanțate  de către Fondul Global  de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei

3.    Diverse

Ședința va fi deschisă de dl Gheorghe Țurcanu, viceministrul muncii, protecției sociale și familiei și va fi moderată de Lilia Pascal, Președinte Grupului.

Locul de desfășurare a ședinței - Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (str. V. Alecsandri 1), etajul.4, sala de ședințe.

Începutul ședinței – orele 15.00

Copiii infectaţi cu HIV primesc gradul de dizabilitate “accentuat” și “sever”

18 Oct
Interviu cu Narcisa Mămăligă, director adjunct pe problemele determinării dizabilității și capacității de muncă, Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (CNDDCM)

Pentru început aş vrea să ne spuneţi despre instituţia pe care o reprezentaţi…
N.M.:  Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, fostul Consiliu de expertiză medicală a vitalităţii, a fost creat la începutul anului curent, prin Hotărârea de Guvern nr. 65 din 23.01.2013 „Cu privire la determinarea dizabilității și capacității de muncă”. Fiind o instituţie de stat, ce aparţine Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, aceasta are în subordinea sa consilii specializate şi consilii teritoriale pentru determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În componenţa consiliilor specializate şi ale celor teritoriale activează echipe multidisciplinare (medici-experţi, asistenţi sociali, psihopedagogi, personal medical mediu şi inferior). La Consiliu/consilii specializate şi teritoriale sunt apreciate nu doar aspectele medicale ale persoanelor cu dizabilități, dar și condiţiile sociale (condițiile de viață, de muncă, abilitățile/capacitățile de a realiza anumite activități, inclusiv la domiciliu). În atribuţiile specifice ale conducerii şi subdiviziunilor Consiliului, printre altele, intră: asigurarea expertizării şi reexpertizării cetăţenilor pentru determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă; stabilirea recomandărilor generale privind activităţile şi serviciile de care persoana cu dizabilităţi are nevoie în procesul de incluziune socială; întocmirea şi eliberarea Certificatului privind gradul de dizabilitate şi a Progamului individual de reabilitare şi incluziune socială. Consiliile CNDDCM conlucrează cu instituţiile medico-sanitare publice şi cele din domeniile social, al muncii şi educaţional privind organizarea activităţii în procesul de referire a persoanelor la expertiză şi eliberarea certificatelor de concediu medical de durată, conform actelor normative în vigoare.
 
Care sunt modalităţile de adresare pentru determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă?
N.M.: Modalitatea de adresare este cât se poate de simplă. Persoana interesată, reprezentantul legal, tutorele sau părintele copilului se adresează medicului de familie, care perfectează o fişă de trimitere (formularul F-088/e), în care sunt indicate datele despre starea sănătăţii persoanei supuse expertizării, gradul de reducere a funcţionalităţii organelor, sistemelor de organe şi a întregului organism, precum şi rezultatele măsurilor de tratament şi reabilitare. Cu acest formular, dar şi alte documente solicitate, inclusiv, în baza cererii în scris, persoana respectivă se va adresa la oficiul Consiliului teritorial sau Consiliul specializat pentru determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă. Reprezentanţii Consiliilor vor studia veridicitatea şi corectitudinea îndeplinirii documentaţiei prezentate de către persoana supusă expertizării. La determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă se ţine cont de factorii medicali, psihopedagogici, habituali, profesionali, personali, factorii sociali, precum: capacitatea de a studia şi de a se instrui; capacităţile intelectuale şi comportamentul; capacitatea de autoservire şi de autoîngrijire; capacităţile de comunicare (vederea, auzul, vorbirea) şi de adaptare situaţională; capacităţile locomotorii şi dexteritatea; capacitatea de muncă păstrată şi capacitatea vitală a organismului; capacitatea de participare la viaţa socială şi profesională, determinată de deficienţele fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de lungă durată. Reieşind din gravitatea deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume, care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu funcţionarea psihosocială corespunzătoare vârstei, sunt evidenţiate trei grade de dizabilitate: severă, accentuată şi medie.
 
Din câte cunoaştem, persoanele care sunt bolnave de anumite forme ale tuberculozei şi cele infectate cu HIV, inclusiv copiii seropozitivi cu vârsta de până la 18 ani, primesc gradul de dizabilitate “sever” …
N.M.: Într-adevăr, aşa este. Prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii (MS), Ministerului Educaţiei (ME) şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) din 28 ianuarie 2013 a fost aprobată Lista maladiilor şi stărilor patologice pentru determinarea dizabilităţii la copii în vârstă de până la 18 ani. În această listă, printre altele, bolile prin virusul imunodeficienţei umane, care conduc la dezadaptare socială şi necesită îngrijire individuală permanentă, sunt incluse în gradul de dizabilitate “sever”. Acelaşi grad de dizabilitate “sever” este atribuit în cazul tuberculozei pulmonare fibrocavitare confirmată bacteriologic şi/sau histobiologic şi tuberculozei sistemului nervos. Grad “sever accentuat” se atribuie în cazul tuberculozei extrarespiratorii (formă gravă cu complicaţii şi formă grav-medie, fără complicaţii). Ulterior, printr-un alt ordin comun al MS şi MMPSF din 17 mai 2013, “boala HIV/SIDA cu deficienţe funcţionale severe” şi “tuberculoza pulmonară fibrocavitară bilaterală” au fost incluse în Lista maladiilor şi stărilor patologice însoţite de deficienţe funcţionale ireversibile, care servesc drept bază pentru stabilirea dizabilităţii fără termen de reexpertizare la adulţi şi până la vârsta de 18 ani la copii.
 
Ce înseamnă fără termen de reexpertizare?
N.M.: Fără termen înseamnă că persoanele (adulţii sau copiii) nu trebuie să vină în fiecare an pentru prelungirea gradului de dizabilitate, cum o făceau anterior. Aceasta se atribuie cazurilor, în care dereglările funcţionale sunt absolut ireversibile şi nu pot fi supuse reabilitării. La copii, în cazul în care dereglările funcţionale sunt ireversibile, termenul pentru care se stabileşte dizabilitatea este până la vârsta de 18 ani, până devine matur și îi poate fi apreciat volumul capacităților de muncă. Prevederea respectivă este privită foarte pozitiv şi din considerentul că pe tot acest timp copiii nu trebuie să efectueze repetat investigațiile obligatorii pentru fișa medicală spre a fi prezentate oficiilor specializate sau teritoriale. În plus, se simt mult mai protejaţi din punct de vedere al asigurării confidenţialităţii informaţiei cu privire la statutul lor.
 
Ce se întreprinde în Republica Moldova pentru reabilitarea şi incluzinea socială a acestor categorii de pacienţi?
N.M.: Consiliile teritoriale şi consiliile specializate, la stabilirea dizabilităţii, întocmesc şi eliberează persoanei Certificatul de dizabilitate şi capacitate de muncă, precum şi Programul individual de reabilitare şi incluziune socială. Ambele documente sunt de strictă evidenţă, sunt exectutorii pentru instituțiile corespunzătoare şi sunt eliberate în două exemplare: unul pentru pacient şi unul pentru oficiul/consiliul specializat sau teritorial. Este de menţionat că nici în unul nu se indică diagnosticul şi/sau codul maladiei. Acest lucru este foarte important pentru că asigură un nivel mai mare de confidenţialitate persoanei/copilului atunci când trebuie să prezinte documentele respective medicilor, la grădiniță, la școală etc. 
Programul individual de reabilitare şi incluziune socială are patru compartimente și este completat de reprezentanţii echipei multidisciplinare ale consiliilor de specialitate sau teritoriale, care stabilesc, în baza unui Chestionar de evaluare a capacităţilor şi performanţelor copiilor în activităţi şi participare, activităţile şi serviciile din domeniile medical, social, educaţional şi profesional de care persoana are nevoie în procesul de incluziune socială. Spre exemplu, la compartimentul medical, ca şi recomandări generale, pot fi indicate: consultarea medicului de familie şi a specialistului de profil; gimnastică medicală; meloterapie; protezare auditivă; protezare oculară; chinetoterapie etc. Pentru domeniul social – recomandările generale pot fi: asistent social, îngrijire la domiciliu etc. Odată fiind aprobate aceste recomandări de către Comisie, mergând la direcţia de asistenţă socială, părintele sau o altă persoană apropiată a copilului/adultului poate fi angajat în calitate de asistent personal (cu carte de muncă şi salariu).
În baza recomandărilor generale, ulterior, se elaborează activităţi şi servicii specifice pentru persoana în cauză. Astfel, pacientul vine la medicul de familie, care îi propune deja un program strict individualizat. Pentru accesarea serviciilor individuale, până la vârsta de 18 ani, toți copiii din Republica Moldova beneficiază de programe gratuite, asigurate de stat.
 
Ce se întâmplă în cazul apariţiei unui dezacord cu gradul de dizabilitate stabilit de comisia din teritoriu?
N.M.: În cazul dezacordului cu gradul de dizabilitate stabilit în teritoriu, persoana are dreptul să contesteze și să se adreseze la Consiliul de control și revedere a deciziilor din cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă. Dacă nu este satisfăcut nici aici – se poate adresa Comisiei de Litigii de pe lângă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
În general, în prezent, este o variantă simplificată de determinare a dizabilităţii şi capacităţii de muncă. Medicul de familie iniţiază perfectarea documentelor și în aceeași zi copilul este încadrat în gradul de dizabilitate de către echipele multidisciplinare, care evaluează în complex copilul (maladii şi stări patologice concomitente). Criteriile de determinare a dizabilităţii la copiii în vârstă de până la 18 ani sunt aprobate prin ordinul comun al MMPSF, MS şi ME. Dizabilitatea la persoanele adulte (inclusiv cele cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, angajate în câmpul muncii) se determină pornind de la gravitatea deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume, care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, exprimate în raport cu solicitarea socioprofesională (păstrarea capacităţii de muncă). Păstrarea capacităţii de muncă se evaluează în procente, după cum urmează: dizabilitatea severă – capacitatea de muncă este păstrată în proporţie de 0-20%; dizabilitatea accentuată – capacitatea de muncă este păstrată în proporţie de 25–40%; dizabilitatea medie – capacitatea de muncă este păstrată  în proporţie de 45–60%. Persoanele cu deficienţe funcţionale uşoare provocate de afecţiuni, defecte, traume, având capacitatea de muncă păstrată în proporţie de 65–100% sunt considerate apte de muncă, respectiv nu sunt încadrate în grad de dizabilitate.
 
Se admite expertizarea şi reexpertizarea în lipsa subiecţilor?
N.M.: HG nr. 65 permite evaluarea pacienţilor (copiilor) în lipsa acestora în cazul persoanelor grave (imobilizate la pat). În acest caz, reprezentantul legal al copilului trebuie să depună o cerere și să prezinte toată documentația necesară. În cazul când părintele sau tutorele nu doreşte ca copilul/adolescentul să afle despre maladia, starea patologică ori statutul său, copilului i se va face evaluarea, aprecierea capacităților, fără să i se comunice scopul acordării gradului de dizabilitate. Este un drept al persoanelor care îngrijesc de aceşti copii şi noi îl respectăm. Ceea ce ține de HIV/SIDA la adulți - dacă o persoană a fost înregistrată cu nivelul de CD4 scăzut, iar ulterior cu ajutorul tratamentului antiretrovral, starea sa s-a îmbunătățit, oricum este încadrată în gradul de disabilitate.
 
Vă mulţumim pentru interviu!

Pentru conformitate, Victoria Tataru

 

ŞTIAŢI CĂ:

“Boala HIV/SIDA cu deficienţe funcţionale severe” şi “tuberculoza pulmonară fibrocavitară bilaterală” au fost incluse
în lista maladiilor şi stărilor patologice însoţite de deficienţe funcţionale ireversibile, care servesc drept bază pentru stabilirea dizabilităţii fără termen de reexpertizare la adulţi şi până la vârsta de 18 ani la copii (conform Ordinului comun al MS şi MMPSF din 17 mai 2013).

Dizabilitatea severă se acordă
copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoîngrijire încă neformată sau pierdută, respectiv un grad ridicat de dependenţă fizică sau psihică. Autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate. Copilul necesită îngrijire şi/sau supraveghere permanentă din partea unei alte persoane.

Republica Modlova a ratificat
Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi prin Legea nr. 166-XVIII din 09.07.2010 (semnată la New-York, la 30 martie 2007). Prin aceasta și-a asumat anumite obligațiuni, printre care elaborarea şi promovarea politicilor în domeniul dizabilităţii, precum şi ajustarea legislaţiei naţionale în vigoare la prevederile internaționale. În urma ratificării Convenţiei a fost adoptat un nou concept de abordare a persoanelor cu dizabilităţi şi anume: abordarea acestei categorii de persoane nu doar prin prisma protecţiei sociale şi a stării de sănătate, dar, în primul rând, prin prisma drepturilor omului şi a incluziunii sociale, fiindu-le recunoscută valoarea umană, beneficiind de aceleaşi drepturi civile, politice, sociale, culturale ca şi ceilalţi cetăţeni.

Atelier de lucru pentru medicii infecționiști și lucrătorii sociali

18 Oct
În perioada 25-26 septembrie 2013, Centrul Social Regional pentru persoane care trăiesc cu HIV din municipiul Chișinău, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile (SDMC), Asociaţiile Obşteşti ,,Credinţa” și ,,Viaţa Nouă”, cu sprijinul financiar şi tehnic al Fundaţiei ,,Soros-Moldova”, au organizat un atelier de lucru cu genericul: ,,Creşterea accesului la servicii de îngrijire şi suport pentru persoanele cu HIV”.

 

Obiectivele atelierului de lucru:

• Sporirea vizibilităţii activităţilor în cadrul proiectului ,,Creşterea accesului la servicii de îngrijire şi suport pentru persoanele care trăiesc cu HIV ”.
• Oferirea unei platforme de socializare şi de împărtăşire a bunelor practici pentru medicii și lucrătorii sociali şi sporirea accesului la informare a acestora;
• Oferirea unei tribune pentru identificarea şi formularea unor soluţii concrete la câteva probleme actuale cu care se confruntă lucratorii sociali pentru creşterea accesului la servicii de îngrijire şi suport pentru persoanele care trăiesc cu HIV.
 
Atelierul de lucru a fost destinat medicilor-infecţionişti și lucrătorilor sociali din cadrul Centrelor Regionale pentru persoanele care trăiesc cu HIV. Evenimentul este parte a Proiectului „Reducerea impactului infecţiei cu HIV în Republica Moldova” (grantul Fondului Global, faza a doua, componenta HIV/SIDA).

Flash-mob la tematica supradozelor cauzate de consumul drogurilor

18 Oct
Uniunea pentru prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor din Republica Moldova și Asociația Obștească “Inițiativa Pozitivă” au organizat la 4 septembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu”, un flash-mob pentru a sensibiliza opinia publică și factorii de decizie cu privire la problema supradozelor cauzate de consumul drogurilor.
 
Potrivit organizatorilor acțiunii, problemele legate de supradoze nu se regăsesc în actele normative existente în vigoare (Strategia Naţională Antidrog pentru anii 2011-2018 şi Programul Naţional de prevenire şi control HIV/SIDA/ITS pentru 2011-2015), chiar dacă decesele prin supradoze, asociate consumului de opiacee, constituie o provocare pentru cei peste 30 mii consumatori de droguri din Republica Moldova.
 
Asistenţa şi îngrijirile în cazul supradozelor sunt acordate, în mare parte, de către Serviciul de Asistenţă Medicală de Urgenţă. Totuși, din cauza unor bariere ce există (frica consumatorilor de droguri de a apela la personalul medical din cauza că aceștia vor anunța poliția; accesul redus la preparatul “Naloxon” utilizat pentru a evita supradozele), adresarea la serviciile medicale este cu întârziere, ceea ce face ca viața persoanelor afectate de consumul drogurilor să fie în pericol.  Conform surselor internaţionale, din 100 de cazuri de supradoză, aproximativ 4 sunt letale.
 
Solidari efortului de sensibilizare cu privire la supradoze, reprezentanţii asociaţiilor obşteşti active în domeniul asistenţei consumatorilor de droguri în RM au adresat un apel către Ministerul Sănătăţii și Dispensarul Republican de Narcologie ca să imbunătăţească calitatea asistenţei narcologice prin includerea intervenţiilor de prevenire a supradozelor în politicile naționale de sănătate. Alte solicitări ale organizatorilor acțiunii țin de: asigurarea disponibilității preparatului medical „Naloxon” în cadrul programelor de asistenţă a consumatorilor de droguri; îmbunătăţirea mecanismelor de investigare, înregistrare şi monitorizare a cazurilor de supradoze.
 
Flash-mobul a fost organizat cu prilejul Zilei Internaționale de informare și sensibilizare cu privire la supradoze, consemnată la nivel internațional.  

CNAM explică de ce se majorează prețul poliței de asigurare medicală. Fondul va acoperi și cheltuielile pentru programele naționale de control TB și HIV/SIDA

18 Oct
Într-o scrisoare remisă presei, Compania Naţională de Asigurări în Medicină explică de ce prețul poliței de asigurare medicală crește în fiecare an. Acest lucru se întâmplă, pentru că se mărește volumul și gama serviciilor medicale incluse în Programul unic de asistență medicală obligatorie, iar persoanele asigurate solicită tot mai multe servicii drept urmare a îmbătrânirii demografice.
Astfel, în ultimii trei ani, potrivit datelor Ministerului Sănătății, în Republica Moldova numărul investigațiilor a crescut cu peste 85 la sută, vizitele medicale la domiciliu și solicitările de asistență medicală urgentă – cu 18%, iar cazurile tratate în spital – cu peste 13%.
 
Responsabilii CNAM mai susțin că majorarea Fondului de asigurări în sănătate este necesară şi pentru că, spre deosebire de alte state, în ultimii cinci ani cota primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în Republica Moldova a rămas la acelaşi nivel de 7%. Pe lângă aceasta, din anul 2014, programele de tratament a tuberculozei şi HIV/SIDA vor trece la finanţarea extinsă din banii publici ai Fondului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală. Tot din 2014 Programul Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D, Programul Naţional de transplant şi Programul Naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat vor fi finanțate și ele din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. 
 
Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova a criticat iniţiativa Ministerului Sănătăţii privind scumpirea poliței de asigurare medicală obligatorie. Doar sindicatul de profil „Sănătatea” susţine proiectul Fondului de asigurări medicale pentru 2014. „Majorarea cheltuielilor publice pentru sănătate este o necesitate vitală pentru Moldova, pentru că cetăţenii noştri vor şi solicită servicii complete. Trebuie de conştientizat, pentru ca poliţa de asigurare să acopere şi cheltuielile vizitei la stomatolog, spre exemplu, atunci trebuie să se mărească şi fondul asigurării obligatorii”, a declarat Victor Benu, preşedintele Sindicatului „Sănătatea”.
 
În Republica Moldova, peste 80 la sută din populație are poliță de asigurare medicală obligatorie.
 
http://www.e-sanatate.md/