ONG din Moldova printre câştigătorii Concursului OMS

În cadrul reuniunii, care a întrunit şi reprezentanţi ai organismelor internaţionale – Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Societatea Regală Olandeză de Luptă cu Tuberculoză (KNCV), Centrul Sănătăţii Mintale, Agenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor şi Crimei Organizate (UNODC), Fundaţia SIDA Est-Vest (AFEW),  Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (IOM), Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT), Consiliul Europei, etc., au fost audiate rapoartele unor ţări membre, cum ar fi – Letonia, Kyrgystan, Belgia,  Tajikistan, Olanda şi Republica Moldova.

Au fost discutate următoarele subiecte:

-         Managementul strategic al asistenţei medicale din locurile privative de libertate;

-         Perfecţionarea personalului;

-         Prevenirea torturii şi relelor tratamente;

-         Perfecţionarea organizării asistenţei medicale deţinuţilor.

În perioada 05-08 octombrie a avut loc Conferinţa Internaţională „THROUGHCARE 2011: Sănătate şi suport în penitenciare. Asigurarea asistenţei medicale în sistemul de justiţie penală”. Evenimentul a fost finanţat de către Uniunea Europeană, cu suportul International Journal for Prisoner Health, autorităţilor Regiunii Veneto, Centrului pentru Sănătate Mintală, Societăţii Italiene de Medicina (FeDerSerD), Grupului European de Tratament HIV/SIDA(EATG), Oficiului Regional European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Centrului de Colaborare OMS pentru Sănătatea în Penitenciare şi Centrului European de Monitorizare în domeniul Drogurilor şi Addicţiei (EMCDDA).

Aspectele abordate de către participanţii la conferinţă au inclus: colectarea datele privind drogurile în penitenciare, reforma asistenţei medicale în penitenciare, HIV/SIDA şi încarcerarea, deţinuţi în detenţie preventivă, deţinuţii şi sănătatea mintală, deţinuţii şi abuzul de alcool, asistenţa medicală în izolatoarele de poliţie, tratamentul de substituţie, tuberculoza în penitenciare, etc.

Conferinţa a desemnat şi câştigătorii concursului OMS „Cele mai bune practici în acordarea asistenţei medicale în penitenciare”. ONG „Proiecte inovatoare în penitenciare” din Republica Moldova a fost menţionată  pentru realizarea pe parcursul a 11 ani a schimbului de seringi în penitenciare la categoria –„Cele mai bune practici de conlucrare eficientă între organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile penitenciare”. Preşedintele organizaţiei, dna Larisa Pintilei a prezentat un raport amplu despre activitatea realizată, menţionând că eficienţa proiectului realizat a fost asigurată prin activitatea consolidată a întregii echipe.

Marii câştigători ai acestei categorii au devenit câteva organizaţii neguvernamentale din Marea Britanie, Italia, Spania şi Olanda.

Conferinţa a oferit şi o oportunitate de consolidare a cooperării sistemului penitenciar autohton cu diverşi omologi, cunoaşterea activităţii organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale ce activează în domeniu şi identificarea de soluţii pentru redresarea sistemului penitenciar moldovenesc la capitolul asistenţei medicale în penitenciare.

Sursa: ONG „Proiecte inovatoare în penitenciare”