Ministrul Sănătăţii a semnat noul Acord Bienal de Colaborare cu OMS pentru 2014-2015

 

Acordul a fost semnat după un an de negocieri în vederea asigurării alinierii acestuia la necesităţile Republicii Moldova, dar şi la programele de lucru şi actuala reformă din cadrul OMS.

În cadrul întâlnirii bilaterale dintre Ministrul Sănătăţii şi Directorul Regional au fost discutate actualele parteneriate cu organizaţiile internaţionale, inclusiv Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizări (GAVI), Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei (GFATM), precum şi cele cu alte agenţii ONU implicate în procesul de îmbunătăţire a sistemului de sănătate, dar şi provocările privind parteneriatele intersectoriale din ţară pentru a aborda într-un mod prioritar problemele ce ţin de sănătate şi de a include sănătatea în agenda de dezvoltare a ţării. Ministrul Sănătăţii a apreciat înalt sprijinul acordat de către Director Regional şi Reprezentantul OMS în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani.
 
Noul Acord Bienal de Colaborare îşi propune să continue să sprijine Republica Moldova la acelaşi nivel, să faciliteze dialogul de politici privind strategiile şi politicile naţionale de sănătate direcţionate spre îmbunătăţirea sănătăţii publice şi a serviciilor de sănătate, să acorde asistenţă tehnică conform cunoştinţelor şi expertizei OMS la nivel de ţară, regional şi global şi să consolideze guvernarea pentru sănătate şi colaborarea intersectorială. În următorii ani un accent aparte va fi pus pe sistemele de sănătate, inclusiv deficitul resurselor umane în sănătate, serviciile de sănătate publică, bolile netransmisibile şi controlul tuberculozei.
 
www.ms.gov.md