Recomandări actualizate OMS cu privire la tratamentul TB

Potrivit Dr. Mario Raviglione, Director Program TB, OMS, noile recomandări explică și concretizează faptul că tratamentul împotriva tuberculozei trebuie să fie centrat pe pacient și, totodată, să profite de noile tehnologii digitale pentru a sprijini îngrijirea pacienților.

Recomandările sunt destinate, în principal, factorilor de decizie din ministerele sănătății, managerilor programelor naționale de control al TB, care formulează orientări specifice fiecărei țări privind tratamentul TB, dar și tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății - inclusiv, medici, asistente medicale care lucrează atât în serviciile guvernamentale, cât și în organizațiile neguvernamentale.
 
Cele mai importante recomandări:
 
Recomandări actualizate pentru tratament:
  • Pacienții care necesită tratament TB nu ar trebui să primească regimul pe categoria a II-a (regimul TB standard plus streptomicina). În schimb, pacienții trebuie să realizeze teste de susceptibilitate la medicamente pentru lua o decizie informată cu privire la regimul de tratament administrat.
  • Utilizarea pastilelor combinate cu doze fixe este recomandată în locul medicamenteor separate în tratamentul pacienților cu TB sensibilă.
  • Toți pacienții cu TB clasică (TB pulmonară sensibilă la medicamente) ar trebui să primească tratament zilnic (în unele locuri, de exemplu, în India se utilizează administrarea de trei ori pe săptămână).
  • Persoanele cu TB clasică (TB pulmonară sensibilă la medicamente) care trăiesc cu HIV și primesc tratament antiretroviral trebuie să urmeze regimul standard de tratament pentru TB de 6 luni (nu tratamentul prelungit pentru 8 luni sau mai mult).
  • Persoanele cu meningită tuberculoasă trebuie să primească terapie adjuvantă cu corticosteroizi și cu dexametazonă sau prednisolon conform schemei pe parcursul a 6-8 săptămâni. Persoanele cu pericardită tuberculoasă pot primi inițial un corticosteroid adjuvant.
Instrucțiunile actualizate cu privire la îngrijirea pacienților:
  • Un model descentralizat de îngrijire este recomandat în locul modelului centralizat pentru pacienții aflați în tratament MDR-TB.
  • Educația în domeniul sănătății cu privire la TB și consilierea privind aderența la tratament trebuie furnizate pacienților aflați în tratament TB.
  • Una sau mai multe dintre următoarele intervenții pentru aderență la tratament pot fi oferite pacienților aflați în tratament TB sau furnizorilor de servicii medicale: a) supravegherea digitală sau direct observată a administrării medicamentelor; b) sprijin material pentru pacient; c) sprijin psihologic pentru pacient; d) educația personalului.
  • Următoarele opțiuni de administrare a tratamentului pot fi oferite pacienților aflați în tratament TB: (1) se recomandă un tratament direct observat în comunitate sau la domiciliu (DOT) în locul tratamentului DOT în instituțiile medicale sau în locul tratamentului nesupravegheat; (2) DOT administrat de furnizori instruiți sau de asistenți medicali este recomandat în locul DOT-ului efectuat de membrii de familie sau tratamentului nesupravegheat; (3) Tratamentul video observat (VOT) poate înlocui DOT atunci când tehnologia de comunicare video este disponibilă și poate fi organizată și operată în mod corespunzător de către furnizorii de servicii medicale și pacienți.

Ghidul complet lansat de OMS poate fi consultat AICI.