În 2023, tuberculoza a devenit din nou principala cauză de deces provocată de boli infecțioase la nivel mondial, înlocuind COVID-19, conform celui mai recent Raport global cu privire la TB publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Potrivit raportului, aproape 8,2 milioane de persoane au fost diagnosticate pentru prima oară cu tuberculoză anul trecut, un număr record care nu mai fusese atins din 1995, când OMS a început monitorizarea globală a incidenței bolii. Comparativ cu 2022, când au fost raportate 7,5 milioane de cazuri, această creștere subliniază dificultățile și provocări continue în combaterea bolii, cum ar fi subfinanţarea semnificativă.
Numărul de decese asociate tuberculozei a scăzut ușor în 2023, ajungând la 1,25 milioane, față de 1,32 milioane în 2022, dar rămâne totuși alarmant. În total, aproximativ 10,8 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză anul trecut. Deși diferența dintre cazurile estimative și cele raportate s-a redus semnificativ (de la 4 milioane în timpul pandemiei de COVID-19 la 2,7 milioane în 2023), provocările persistă, în special în ceea ce privește tuberculoza rezistentă la medicamente. Factorii-cheie care contribuie la creșterea incidenței tuberculozei includ malnutriția, infecția cu HIV, dependența de alcool, fumatul și diabetul.
Cele mai afectate țări sunt India (26% din totalul cazurilor), Indonezia (10%), China (6,8%), Filipine (6,8%) și Pakistan (6,3%). În ceea ce privește grupele de vârstă și sex, 55% dintre persoanele diagnosticate cu TBC sunt bărbați, 33% sunt femei, iar 12% sunt copii și adolescenți.
Chiar și în contextul unor progrese în diagnosticare și tratament, eradicarea tuberculozei rămâne un obiectiv dificil de atins. OMS atrage atenția asupra subfinanțării persistente a programelor de prevenire și tratament, în special în țările cu venituri mici și medii, care reprezintă 98% din povara globală a bolii. De asemenea, cercetarea în domeniu TB este insuficient finanțată, ceea ce întârzie dezvoltarea de noi medicamente, vaccinuri și metode de diagnostic.
„Ne confruntăm cu provocări serioase: lipsă de finanțare, povara financiară grea asupra pacienților, schimbările climatice, conflictele armate, migrația, pandemiile și tuberculoza rezistentă la medicamente. Trebuie să reunim urgent toate sectoarele și părțile interesate pentru a aborda aceste provocări”, a menționat directorul Programului mondial privind lupta cu tuberculoza al OMS, Tereza Kasaeva.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a declarat că este „revoltător” faptul că tuberculoza continuă să provoace atât de multe suferințe, deși există instrumente eficiente pentru prevenirea, depistarea și tratarea acesteia. „OMS îndeamnă toate țările să își respecte angajamentele și să extindă utilizarea acestor instrumente pentru a pune capăt tuberculozei.”
Pragurile şi obiectivele globale de reducere a poverii bolii nu se află pe calea cea bună şi sunt necesare progrese considerabile pentru a atinge alte obiective stabilite pentru 2027, au transmis reprezentanţii OMS.
În concluzie, TB multirezistentă rămâne o criză majoră de sănătate publică.
Despre raportul OMS privind tuberculoza globală
Raportul OMS privind tuberculoza globală 2024 oferă o evaluare cuprinzătoare a epidemiei și a progresului în prevenirea, diagnosticarea și tratamentul bolii la nivel mondial. Ediția din 2024 se bazează pe datele culese de OMS de la ministerele naționale ale sănătății din 193 de țări și zone, care acoperă peste 99% din populația lumii.
Pentru detalii suplimentare și acces la datele complete ale raportului, vă invităm să vizitați site-ul oficial al OMS: https://www.who.int/teams/global-tuberculosis-programme/tb-reports
Material pregătit de Adelina Sochircă, consultantă în comunicare CNC TB/SIDA