Ședință de totalizare a activității Ligii PTH din RM în primul semestru al anului 2013
09
Sep
Peste 20 de membri permanenţi şi suplianţi ai Biroului de conducere a Ligii persoanelor care trăiesc cu HIV în Republica Moldova (PTH) au participat la 24 august curent la o ședinţă de lucru pentru a examina mai multe chestiuni importante ce ţin de activitatea organizaţiei pe parcursul anului 2013.Dl Igor Chilcevschii, preşedintele Ligii PTH, a făcut o retrospectivă a activităților realizate pe
parcursul primelor șase luni, evidențiind principalele succese și insuccese, asupra cărora reprezentanții organizației urmează să-și concentreze eforturile în continuare.
parcursul primelor șase luni, evidențiind principalele succese și insuccese, asupra cărora reprezentanții organizației urmează să-și concentreze eforturile în continuare.Astfel, referindu-se la proiectul “Let's Talk about HIV”/“Să vorbim despre HIV” (implementat cu suportul organizației “Let's Talk about HIV”/Suedia, proiect încheiat în luna martie curent), dl Chilcevschii a menționat că acesta a fost un proiect de pionierat, foarte important, dar dificil de realizat din considerentul că a fost adresat medicilor și lucrătorilor medicali. Scopul proiectului a fost de a contribui la creșterea confidențialității persoanelor HIV-pozitive și de a reduce stigma și discriminarea acestora din partea lucrătorilor medicali. În acest sens, a fost organizată o masă rotundă în regiunea de nord a țării, la care au fost invitați să participe medicii șefi de instituții medico-sanitare publice (centre de sănătate publică, centre de familie) și medicii infectioniști din raioanele de nord ale țării. Evenimentul a reușit. Participanții au discutat în baza unor cazuri concrete, relevând concluzii, ce au fost asumate ca și angajamente din partea lucrătorilor medicali în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, în special a articolului care relevă că personalul medical, implicat în procesul de tratament şi/sau supraveghere medicală şi epidemiologică a persoanelor testate, trebuie să respecte garanţiile de confidenţialitate şi securitate a datelor medicale cu caracter personal. Totuși, în opinia dlui Chilcevschii, în Republica Moldova, atitudinea medicilor rămâne a fi una reticentă și discriminatorie în relația cu pacienții infectați cu HIV. Or, recentul caz în care o tânără de 23 de ani a decedat în urma complicațiilor post-natale, reflectă atitudinea neglijentă a unor lucrători medicali, care au asistat și supravegheat femeia după nașterea copilului.
Un proiect de succes a fost considerat “GNP+” (Rețeaua Globală a persoanelor care trăiesc cu HIV, Marea Britanie). În cadrul proiectului au fost elaborate 5 cercetări/studii la tematica: ”Drepturile omului contează”; ”Indicele stigmei persoanelor care trăiesc cu HIV”; ”Promovarea drepturilor sexuale și reproductive ale PTH: Pachetul materialelor de orientare”; ”GIPA Fisa Raport Moldova/ Evaluare pe țară”; Raportul ”Evaluarea incriminării în Republica Moldova”. Lansarea și prezentarea acestor publicații va avea loc în cadrul unei mese rotunde în toamna acestui an, proiectul urmând să finalizeze către sfârșitul anului 2013.
În septembrie curent finalizează Proiectul "International Treatment Preparedness Coalition" (ITPC), finanțat de TIDES Fundation. Proiectul a fost axat pe advocacy pentru "Accesul la terapia antiretrovirală în Republica Moldova". Ca și acțiuni ale proiectului au fost: completarea anchetelor din partea persoanelor infectate/afectate de epidemia HIV/SIDA; organizarea trainingurilor și meselor rotunde pentru creșterea accesului la terapia antiretrovirală a persoanelor infectate cu HIV. În cadrul acestui proiect a fost realizată o cercetare la tema "Evaluarea și advocacy în domeniul achiziționării publice a medicamentelor antiretrovirale, prețul și înregistrarea acestora în RM", ce urmează a fi diseminată tuturor partenerilor.
Planul de activitate a Ligii PTH pentru cea de-a doua jumătate a anului curent include participarea comunității la elaborarea și consultarea cât mai largă a propunerii de grant pentru Fondul Global (până la aprobarea acesteia în versiunea finală de către membrii Consiliului Național TB/SIDA din RM și expedierea către donator). O altă activitate a Ligii este organizarea în toamna acestui an a unor întâlniri într-un cadru mai puțin formal a reprezentanților comunității persoanelor afectate de epidemia HIV/SIDA cu reprezentanții factorilor de decizie (“O cafea pentru parlamentari”). În cadrul acestor întâlniri tematice se propune discutarea într-o atmosferă agreabilă a tuturor problemelor stringente pentru comunitatea PTH, în special, accesul la tratamentul antiretroviral (ARV) al persoanelor infectate cu HIV; efectuarea procurărilor de medicamente pentru tratamentul ARV și infecțiile oportuniste din bugetul de stat; finanțarea Programului Național de profilaxie și control HIV/SIDA/ITS etc. Prioritățile de viitor ale Ligii pentru 2014-2015 rămân a fi cele axate pe advocacy pentru îmbunătățirea legislației în domeniu, respectarea drepturilor pacienților ș.a. O acțiune de anvergură va fi desfășurată de către organizațiile-membre ale Ligii și partenerii acestora cu ocazia zilei de 1 decembrie – Ziua Mondială de combatere a SIDA.Liga persoanelor care trăiesc cu HIV din Republica Moldova a fost înregistrată la 22 iunie 2007 şi are statutul de asociaţie obştească. Liga reprezintă o uniune de mai multe organizaţii ale persoanelor HIV-pozitive sau ale celor afectate de HIV de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană şi UTA Găgăuzia. Misiunea organizaţiei este promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor HIV-pozitive din Moldova şi a familiilor acestora, precum şi unificarea eforturilor statului, sectorului privat, internaţional şi societăţii civile în soluţionarea problemelor determinate de epidemia HIV/SIDA.

Proiectul Hotărârii de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1143 din 16 decembrie 2010 (Programul naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2011-2015) s-a aflat în consultări publice la inițiativa Ministerului Sănătăţii al RM în cea de-a doua jumătate a lunii august curent.
Termenul limită de prezentare a cererilor de finanţare (proiectelor) este 5 septembrie 2013 şi 5 octombrie 2013, ora 16.00, Fundația Soros-Moldova.
început totul?
practic în exclusivitate, din resursele Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei. Există anumite promisiuni pentru inițierea finanțării PRR din bugetul de stat?
domeniul reducerii riscurilor, oferind platforme de discuții, schimb de informații și practici bune tuturor participanților. Personal, am fost inspirată de mai multe inițiative bune, pe care aș dori să le dezvoltăm la noi în țară. Aș menționa aici, programele de prevenire și asistență a supradozelor asociate consumului de droguri (și nu doar în cadrul serviciilor de reducere a riscurilor, dar și în cadrul serviciilor de asistență medicală, în special de urgență). Aceste programe ar trebui să prevădă în primul rând informarea și asigurarea accesului la preparatul medical Naloxon, care, fiind administrat corect, în caz de supradoze cu droguri din clasa opaceelor, are capacitatea de a preveni decesul. Apropo, depășind contextul național, la 31 august, în lume este marcată Ziua internațională de informare și sensibilizare cu privire la supradoze, eveniment pe care îl vom consemna pentru prima dată și noi. Un alt subiect, la care intenționez să acord atenție sporită, este mobilizarea și creșterea activismului comunităților afectate în cadrul eforturilor naționale de combatere HIV. Este un lucru dificil și greu de realizat, dar consider că împreună cu colegii din domeniu ne va reuși.