2011

Reforma controversta a sistemului sanitar britanic, adoptata

14 Sep

Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat o reforma controversata a sistemului de sanatate. Aceasta deschide calea pentru o participare crescuta a sectorului privat in serviciul public, informeaza agentia de presa AFP, citata de Agerpres.

Desi deputatii laburisti au criticat "o reforma proasta, intr-un moment gresit si dictata de o ideologie eronata", proiectul legislativ a fost adoptat cu 316 voturi pentru si 251 impotriva.

"Scopul reformei este sa ii implice mai mult pe medici si sa le ofere pacientilor o alegere mai vasta", a declarat in fata deputatilor premierul conservator David Cameron, nevoit sa revizuiasca proiectul initial in urma criticilor aduse de partenerii de guvernare liberal-democrati.

Punctul cel mai controversat al reformei este transferul prevazut al administrarii bugetului de sanatate catre consortii profesionale din sector. Acestora le va reveni achizitionarea de servicii medicale, ceea ce va permite recurgerea in mai mare masura la furnizori privati.

Ministrul sanatatii, Andrew Lansley, a dat insa asigurari ca au fost introduse amendamente care sa previna o eventuala privatizare a Serviciului national de sanatate (National Health Service - NHS).

Sursa: PaginaMedicala.ro

Un sfert dintre noii diagnosticati cu HIV in Spania au pana in 30 de ani

14 Sep

Unul din patru noi pacienti diagnosticati cu HIV in fiecare an in Spania au sub 30 de ani, informeaza Agerpres. Potrivit conducerii Planului national impotriva SIDA, in Spania sunt diagnosticate in fiecare an 3.500 noi cazuri de infectie cu HIV, iar dintre acestea, peste 2.000 sunt cele ale homosexualilor.

Numarul homosexualilor infectati cu HIV a crescut cu trei puncte procentuale in ultimii cinci ani in randul celor cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani - de la 11% in 2004 la 14% in 2009, arata sursa citata.

De asemenea, estimarile arata ca 80% din noile cazuri de diagnosticare cu SIDA din Spania au avut loc in urma nefolosirii mijloacelor de protectie sexuala.

Astfel, pentru a scadea aceste cifre si a preveni infectia cu HIV in randul tinerilor, Consiliul pentru tineret din Spania, in colaborare cu Planul national impotriva SIDA au pus in aplicare, pentru al cincilea an consecutiv, o campanie de distribuire a peste un milion de prezervative in randul tinerilor, plus diferite materiale informative.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Consultări publice, lansate de Ministerul Sănătăţii

14 Sep

Ministerul Sănătăţii vă propune spre consultare publică Proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulilor de bună practică de fabricaţie a medicamentelor - RBPFM (GMP). 

Materialele aferente proiectului le puteţi găsi pe pagina web a Ministerului www.ms.gov.md la compartimentul Transparenţa decizională/Anunţ de organizare a consultărilor publice sau puteţi accesa următorul link http://ms.gov.md/public/debates/proiectehotariri/tataru/

Propunerile şi recomandările Dvs. sunt aşteptate până la data de 29 septembrie 2011.

Iulia Mihalachi,
consultant Serviciul parteneriat intersectorial, comunicare şi colaborare cu societatea civilă
Tel. 26-88-36

Sursa: www.pas.md

Agenda Medicala Merck, cea mai consultata agenda de informatii medicale

14 Sep

A aparut pe piata romaneasca cea mai consultata agenda de informatii medicale a secolului 21. Aceasta este Agenda Medicala Merck -Medicul Casei, pe care editura All a publicat-o in editia a II-a, complet revizuita.

Avand la baza Manualul Merck, Agenda cuprinde aproape toate subiectele din Manual, dar si contributia celor peste 300 de autori, consultanti si membri ai comitetului editorial. Agenda isi propune sa fie o sursa de informatii precisa si de incredere, care sa stimuleze o comunicare mai buna intre medici si pacienti, asistente medicale, farmacisti, terapeuti si alti profesionisti in domeniul sanatatii. De altfel, de la aparitia lucrarii care are aproape 2000 de pagini, in Romania mai multe cabinete medicale, medici de familie, generalisti, asistenti medicali si-au comandat cartea.

In afara capitolelor dedicate afectiunilor, exista o sectiune care cuprinde informatii legate de medicamente si una dedicata subiectelor speciale in care intra: luarea deciziilor medicale, tratamentul chirurgical, medicina alternativa si complementara, aspecte medicale ale calatoriilor, amiloidoza, febra familiala medieraneeana si sindroamele de etiologie incerta.

Pentru personalul medical, mereu in criza de timp, exista si cateva instrumente bune pentru cautari rapide cum ar fi un tabel cu denumiri comerciale ale unor medicamente, un tabel cu cateva rezultate normale ale unor teste sanguine. Agenda Medicala Merck este un instrument extrem de util in orice cabinet medical, indiferent de specialitate. Va puteti dota mini biblioteca din cabinet si cu Manualul Merck si Dictionarul de Nursing in limba romana
 

Sursa: http://www.paginamedicala.ro

 

Italia: aproape o sută de nou-născuţi au fost infectaţi cu virusul TB la spitalul Vaticanului

14 Sep

Autorităţile sanitare ale regiunii Lazio au comunicat vineri dimineaţa rezultatul testului efectuat pe 1.000 de bebeluşi născuţi în perioada ianuarie - iulie 2011 la spitalul Vaticanului, Policlinico Gemelli din Roma. 96 de nou-născuţi au fost infectaţi cu virusul tuberculozei de o asistentă medicală bolnavă, informează agenţia de presă ANSA.

Asistenta medicală de la secţia de neonatologie a spitalului Gemelli a afirmat în urmă cu o lună că nu suspecta îmbolnăvirea de tuberculoză pentru că se vaccina periodic. Procuratura din Roma a deschis o anchetă pentru a stabili persoanele responsabile de infectarea bebeluşilor. S-a descoperit că în 2004, atât asistenta medicală în cauză, cât şi soţul acesteia au fost depistaţi pozitivi la testul pentru virusul tuberculozei.

Preşedinta Regiunii Lazio, Renata Polverini, a declarat că este prematur să se vorbească despre o epidemie de tuberculoză, având în vedere că infectarea cu virusul tuberculozei nu înseamnă că bebeluşii sunt bolnavi. Aceştia se pot îmbolnăvi sau nu în viitor, în funcţie de sistemul imunitar.

Asociaţia consumatorilor, Codacons, a anunţat că a depus plângere la Tribunal împotriva spitalului care nu a asigurat siguranţa viitoarelor mame şi a bebeluşilor acestora.

Mai multe mămici susţin iniţiativa asociaţiei. Printre acestea se află şi avocata Giulia Bongiorno, preşedinta Comisiei pentru Justiţie din cadrul Camerei Deputaţilor. Doamna Bongiorno a născut în luna ianuarie la Policlinico Gemelli şi susţine că direcţia spitalului i-a ascuns adevărul la începutul anchetei.

Într-un interviu acordat vineri cotidianului Corriere della Sera, ea a povestit că băieţelul căruia i-a dat viaţă nu a fost infectat, dar spitalul a asigurat-o că asistenta medicală nu lucra la secţia de nou-născuţi în luna ianuarie.

Într-un final, conducerea spitalului a fost nevoită să extindă testele şi la copiii născuţi în prima lună a anului, prin urmare a admis că asistenta a intrat în contact cu bebeluşii înainte de perioada comunicată iniţial.

Giulia Bongiorno, în calitate de avocat, le va susţine pe mamele care intenţionează că acţioneze în judecată spitalul Vaticanului.

Sursa: Agerpres

Şedinţa grupurilor tehnice de lucru (GTL TB) ale CNC TB/SIDA

13 Sep

La 12 septembrie, curent, in incinta IFP "Chiril Draganiuc", a avut loc întrunirea reprezentanţilor grupurilor tehnice de lucru (GTL) ale CNC TB/SIDA pentru domeniul tuberculozei.

Prezentările şi discuţiile care au urmat s-au axat pe două aspecte importante:

-          Necesitatea elaborării şi depunerii aplicaţiei pentru runda 11 de finanţare a  activităţilor de combatere a TB către FG în conformitate cu prevederile Programul naţional de control şi profilaxie a tuberculozei pentru anii 20011-2015; şi  

-          Asigurarea transparenţei procesului/mecanismului de aplicare, graţie participării tuturor partenerilor din sectorul public şi nonguvernamental.

În cadrul şedinţei participanţii au abordat atât problemele curente întâlnite de către instituţiile abilitate din R. Moldova în eforturile de combatere TB şi necesitatea expunerii lor corecte in aplicaţia pentru runda a 11, cât şi importanţa respectării cerinţelor înaintate de către FG faţă de ţările aplicante.  

La finele şedinţei participanţii au convenit asupra termenelor limită, ce urmează a fi respecţi în procesul de elaborare a aplicaţiei şi sarcinile tuturor partenerilor din sectorul public şi neguvernamental implicaţi în acest proces. 

Pentru informaţii suplimentare privind politica de aplicare şi eligibilitatea ţărilor aplicante accesaţi: http://www.theglobalfund.org/en/application/ 

O noua diciplină opţională pentru elevii din instituţiile de învăţămînt secundar

12 Sep

Studierea disciplinei opţionale "Decizii pentru un mod sănătos de viaţă", pentru elevii de la anul I de studii, din instituţiile de învăţămînt secundar profesional şi mediu de specialitate din ţară va lua start în anul academic 2011-2012.

Acest subiect a fost abordat în cadrul şedinţei de lucru din 7 septembrie curent, la care au participat dna Tatiana Potîng, viceministru al educaţiei, Veronica Creţu, preşedintele Centrului de Training "CMB" şi Sergiu Butcaru, coordonator proiect, Centrul de Training "CMB". A fost discutat, de asemenea, programul de formare pentru cadrele didactice din învăţămîntul secundar profesional şi mediu de specialitate, precum şi indicatorii pentru proiect. Au fost stabiliţi termenii de realizare a activităţilor pentru luna septembrie curent.

Studierea disciplinei opţionale "Decizii pentru un mod sănătos de viaţă" este posibilă graţie suportului financiar din partea IP UCIMP RSS (Instituţia Publică "Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizare a Proiectului de Restructurare a Sistemului Sănătăţii" - http://www.ucimp.md/) oferit Centrului de Training "CMB" pentru implementarea proiectului "Educaţie pentru Sănătate", din sursele financiare acordate de către Fondul Global pentru Republica Moldova ( http://www.theglobalfund.org/en/). Pentru implementarea acestui proiect, Ministerul Educaţiei şi Centrul de Training "CMB" au semnat la data de 16 iunie 2011 un acord de colaborare.

Sursa: www.edu.md

A apărut “Ghidul național în transfuziologie”

12 Sep

Pentru prima dată în Republica Moldova a fost publicat “Ghidul naţional în transfuziologie”. Medicii clinicieni din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice de nivel republican și raional, activitatea cărora este legată de efectuarea transfuziilor de sânge, a componentelor sau a derivatelor de sânge, se vor conduce în activitatea lor în continuare de un “Ghid naţional în transfuziologie”.

Scopul acestui Ghid este de a actualiza cunoştinţele medicilor clinicieni în domeniul transfuziologiei, de a îmbunătăţi procesul de organizare a asistenţei hemotransfuzionale în ţară şi de a promova politica naţională pentru utilizarea clinică a sângelui.

Publicaţia a apărut sub egida Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova şi include informaţii la compartimentele: principiile practicii moderne de transfuzie a componentelor şi preparatelor sanguine, procedurile de transfuzie sanguină în clinică, indicaţii clinice generale la transfuzie pentru fiecare component sanguin, sângerarea sporită şi tratamentul transfuzional, efectele adverse ale transfuziilor sanguine, indicaţii clinice pentru transfuziile de componentele şi preparatele sanguine în medicina generală; în pediatrie; în reanimare şi terapie intensivă; în obstetrică şi ginecologie; în chirurgie şi traumatologie; indicaţii clinice pentru transfuzia de componente şi preparate sanguine la copii; interacţiunea dintre serviciul sânge şi serviciile clinice.

Din istoricul acestui serviciu, amintim, că, metoda de transfuzie a sângelui a fost implementată pe larg pentru prima dată în lume după descoperirea în anul 1900 de către Karl Landsteiner a grupelor de sânge şi, ulterior, a antigenelor sistemului Rhesus în anul 1940. Fiind o procedură simplă tehnic de realizat, transfuzia sângelui a început să fie utilizată pe larg şi considerată o metodă binefăcătoare de tratament.

Peste 200 de specialişti din domeniile hematologie şi transfuziologie, serviciul sânge, obstetrică-ginecologie, anesteziologie, terapie intensivă şi anesteziologie la copii din Republica Moldova au participat pe parcursul anului curent la seminare privind aplicarea Ghidului naţional în activitatea lor cotidiană.

Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului Prevenirea HIV/SIDA și hepatitelor virale B și C, finanţat de către Guvernul SUA prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și editat în cadrul proiectului Prevenirea hepatitelor virale B și C în Moldova, finanțat de Fondul de Dezvoltare Socială al Japoniei prin intermediul Băncii Mondiale şi implementat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS).

Sursa: Centrul PAS

Numărul deceselor la nou-născuţi este in scădere la nivel mondial (OMS)

12 Sep

Rata mortalităţii la nou-născuţii cu vârsta sub o luna a scăzut la nivel mondial, indica un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) dat publicităţii recent şi preluat de AFP.

Progresele sunt insă prea lente, iar întârzierea este semnificativă în Africa. Ţările în curs de dezvoltare însumează 99 la sută din decesele nou-născuţilor. Numărul deceselor nou-născuţilor s-a diminuat de la 4,6 milioane în 1990 la 3,3 milioane în 2009, conform studiului realizat de cercetători ai OMS, ONG Save the Children si de la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

In prezent, decesele nou-născuţilor reprezintă 41 la sută din cele înregistrate la copii cu vârsta până în cinci ani. Trei sferturi din aceste decese se explicî prin nasteri premature, asfixie şi infecţii grave, cum ar fi septicemie şi pneumonie. Jumătate din aceste decese se inregistreaza în cinci ţări, si anume India, Nigeria, Pakistan, China si Republica Democrată Congo.

În Africa, numărul deceselor se reduce cu 1 la sută anual, dar in acest ritm continentului ii vor fi necesari peste 150 de ani pentru a ajunge la speranta de viată a nou-născuţilor din Statele Unite ori Marea Britanie, indică raportul OMS.

Preluat de pe: www.genesis.md

Seminare de instruire pentru medicii epidemiologi și consilierii din cadrul cabinetelor de consiliere și testare voluntară (CTV)

09 Sep

Circa 140 medici epidemiologi, medici-laboranți și consilieri ai cabinetelor de consiliere și testare voluntară (CTV) la infecția HIV și hepatitele virale B și C de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv regiunea de est a țării, participă în perioada august-septembrie curent la cursuri de instruire și ateliere de lucru la tema: „Îmbunătățirea calității diagnosticului de laborator a infecției HIV/SIDA, hepatitelor virale B și C, managementului consilierii și testării voluntare la marcherii virusului HIV și hepatitelor virale B și C”.

Instruirile sunt organizate în cadrul proiectului „Prevenirea hepatitelor B şi C în Moldova”, implementat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) cu suportul Fondului pentru Dezvoltare Socială al Japoniei, prin intermediul oficiului Băncii Mondiale în Moldova.

Sursa: www.pas.md