Nominalizările pentru premiul „Panglica Roşie” continuă

Panglica roşie reprezintă simbolul global al mişcării împotriva HIV/SIDA, iar Premiul „Panglica roşie” este decernat pentru a onora şi celebra iniţiativele extraordinare din partea persoanelor şi comunităţilor ce demonstrează implicare şi liderism în reducerea răspândirii şi impactului maladiei SIDA la nivel naţional.
Rezultatele concursului vor fi făcute publice în cadrul decernării Premiului, la 30 noiembrie. Nominalizările pot fi făcute până la 23 noiembrie, la două categorii:
Persoanele care se implică în răspunsul naţional la HIV/SIDA şi demonstrează atitudine extraordinară vizavi de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA
1. Cel mai bun medic ce acordă servicii PTHIV la nivel local
2. Cel mai bun lucrător social care acordă servicii PTHIV la nivel local
3. Cel mai bun reprezentant din administraţia publică locală sau centrală care a contribuit la răspunsul naţional HIV/SIDA
4. Cel mai bun activist al răspunsului naţional HIV/SIDA
5. Cel mai bun reprezentant religios care a contribuit la răspunsul naţional HIV/SIDA
6. Cel mai bun reprezentant din mass-media care a contribuit la răspunsul naţional HIV/SIDA.
Organizaţiile/instituţiile atât guvernamentale, cât şi non-guvernamentale care sunt cele mai implicate în cadrul răspunsului naţional la HIV/SIDA şi demonstrează atitudine extraordinară vizavi de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA
1. Cea mai bună organizaţie care realizează activităţi în domeniul prevenirii infecţiei HIV în rândul tinerilor
2. Cea mai bună organizaţie care realizează activităţi în domeniul prevenirii infecţiei HIV în rândul grupurilor de risc sporit
3. Cea mai bună organizaţie care prestează servicii psihosociale persoanelor infectate şi afectate de HIV
4. Organizaţia care a adus cel mai mare aport la realizarea dreptului la sănătate în rândul femeilor în contextul HIV
5. Cea mai bună organizaţie a sectorului privat care a contribuit la răspunsul naţional HIV/SIDA
Nominalizările pot fi efectuate on-line la www.aids.md sau transmise prin poştă la adresa: UNAIDS Moldova, str. Bucureşti 67, Chişinău, RM, MD-2012.
Puteţi vota on-line accesând linkul: http://aids.md/aids/index.php?cmd=nominations.