La Chişinău se desfaşoară ediţia a XVII-a a MoldMEDIZIN&MoldDENT

Organizatorii evenimentului îşi propun de a promova rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi publicaţiilor de specialitate, a realizărilor practice ale instituţiilor medico-sanitare publice republicane şi centrelor ştiinţifice din ţară, precum şi de a contribui la dezvoltarea ramurii farmaceutice şi a extinde colaborarea cu partenerii din alte ţări.

În cadrul evenimentului peste 80 de producători şi importatori de medicamente, dispozitive şi tehnologii medicale, tehnologii informaţionale medicale vor expune produsele de ultimă oră. În cadrul ediţiei din anul curent a expoziţiei vor participa companii din Republica Moldova, România, Belarus, Polonia, Rusia, Ucraina şi Turcia şi reprezentanţi oficiali în Republica Moldova ai companiilor din Cehia, Egipt, Germania, Israel, Italia, Slovacia, SUA, Ungaria. 

Programul expoziţiei, tradiţional, conţine un şir de conferinţele ştiinţifice, mese rotunde şi seminare pe diferite subiecte actuale din activitatea farmaceutică şi medicală. Medici, conducători ai instituţiilor medicale, studenţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, medici rezidenţi, reprezentanţi ai organizaţiilor medicale profesionale vor putea participa la discuţiile lansate privind aspecte importante ale farmacologiei şi producţiei de medicamente, stomatologiei, pediatriei, oncologiei, cardiologiei, neurologiei, radioprotecţiei, medicinii de laborator, epidemiologiei, tehnologiei informaţionale medicale.

Expoziţia specializată „MoldMEDIZIN & MoldDENT” este organizată de Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo” sub egida Ministerului Sănătăţii, cu susţinerea asociaţiilor medicale profesionale din Republica Moldova.

Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii
str.Vasile Alecsandri nr.2, Chişinău-2009, Republica Moldova

Sursa: www.pas.md