Comunicat de presă

Anul 2011 marchează 30 de ani de la debutul epidemiei SIDA. De atunci SIDA a luat 25 mln. de vieţi şi mai mult de 60 mln. de persoane au devenit infectaţi cu HIV. În prezent însă, programele HIV şi toate acţiunile întreprinse în vederea prevenirii, accesului la tratament, apelul la toleranţă şi non-discriminare, au dat rezultate remarcabile. Cu scopul de a onora persoanele din instituţiile de stat, ONG, A.O., sectorul religios, sectorul privat, care s-au evidenţiat prin solidaritate, responsabilitate şi angajament în răspunsul naţional la HIV/SIDA pe parcursul anului 2011, a fost organizată, al treilea an consecutiv, ceremonia de decernare a premiilor „Panglica Roşie”, care a avut loc pe 30 noiembrie la Palatul Republicii. Au fost premiate 25 de persoane care activează pe tot teritoriul Republicii Moldova.

Începând cu anul 1988 comunitatea internaţională marchează Ziua internaţională de luptă contra SIDA. Cu acest prilej vor fi organizate acţiuni de informare şi mobilizare a comunităţii pe tot teritoriul Republicii Moldova.

Programul Naţiunilor Unite privind HIV/SIDA (UNAIDS), Campania Mondială împotriva SIDA (WAC), Reţeaua de Educatori de la egal la egal (Y-PEER) sub egida Ministerului Sănătăţii şi în colaborare cu Fundaţia SIDA Est-Vest (AFEW), Proiectul Dance4Life, Totul pentru Moldova, Viaţa Nouă, Mamele pentru Viaţă, Liga Persoanelor care Trăiesc cu HIV, partener media postul de radio Europa Plus vor organiza la MallDova Shopping Center între orele 15:00 – 21:00 un şir de evenimente, printre care concursuri cu premii, activităţi pentru copii, distribuirea materialelor informaţionale, expoziţii foto, vor evalua vedetele estradei naţionale: Adrian Ursu, Karizma, Pasha Parfenii, Ionel Istrati, Serj Kuzenkoff, Cătălina Rusu, Katy Rain, Gloria, Dana Marchitan, Mihai Teodor, Natan (ataşat este programul evenimentelor).

Sloganul Zilei Internaţionale de Combatere a HIV/SIDA de anul acesta este „Solidari! Implicaţi! Responsabili!”.

Pentru informaţii suplimentare şi pentru versiunile electronice ale informaţiilor accesaţi site-ul www.aids.md   sau contactaţi: Svetlana Andrieş, UNAIDS Moldova, 855972, svetlana.andries@unaids.md.

Sursa: www.aids.md