Asigurarea cu preparate ARV din surse publice pentru anii 2014 - 2016: scenarii posibile


Raportul reprezintă o analiză detaliată a situaţiei privind asigurarea finanţării durabile a tratamentului cu preparate antiretrovirale (TARV) şi a altor activităţi ale Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi a infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2011-2015 în relaţie cu iminenţa stopării suportului financiar oferit de Fondul Global începând cu anul 2014.  

Analiza face referinţe la estimarea necesităţilor de tratament ARV în Republica Moldova; mecanismul curent de procurare a preparatelor ARV şi evoluţia preţurilor la preparatele ARV; estimarea costurilor aproximative ale TARV pentru anii 2014-2016 în baza procedurilor de procurare curente pentru Fondul Global; preţul de achiziţie al preparatelor ARV prin mecanismele Fondului Global şi prin mecanismele de achiziţie publică ale altor ţări (Ucraina); acoperirea costurilor ARV din bugetul de stat preconizat a fi alocat pentru Programul Naţional HIV/SIDA pentru anii 2014-2015.

Amintim că în 2012, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor au anunţat că pentru realizarea Programului naţional de prevenire şi control HIV/SIDA din bugetul de stat vor fi alocate 48,23 milioane lei pentru anul 2014 şi 55,2 milioane lei pentru anul 2015.

În cercetare se spune că “dacă preţurile de achiziţie vor fi identice cu cele ale Fondului Global, atunci bugetul necesar  pentru TARV doar pentru cei 650 pacienţi planificaţi de a fi înrolaţi în 2014 ar constitui 2,39 mln lei MDL sau 5% din bugetul vehiculat de către Ministerul Sănătăţii pentru Programul naţional HIV/SIDA pentru anul 2014 şi 19,9 mln lei MDL sau circa 36% din suma estimată pentru anul 2015”.

Conform estimărilor instituţiei de resort, a Spitalului de Dermatologie şi Maladii Comunicabile, pentru anul 2012 au fost planificaţi să fie înrolaţi un număr cumulativ de 2249 pacienţi, pentru 2013 – 2965 pacienţi şi pentru 2014 circa 3615 pacienţi. La moment nu sunt disponibile estimări oficiale pentru anii 2015-2016, însă, urmând aceeaşi logică, se poate estima că în 2015 şi 2016 va fi nevoie de luat adiţional în tratament circa 650 adulţi anual. La aceştia, trebuie de adăugat şi numărul copiilor cu vârsta până la 18 ani depistaţi cu HIV, care iniţiază tratamentul. Conform estimărilor Spectrum/EPP în 2014 vor avea nevoie de TARV 83 de copii, iar în 2015 – 92 copii.

În analiza efectuată sunt prezentate câteva scenarii posibile de asigurare a preparatelor ARV:

-          prin achiziţii publice centralizate

-          prin Compania Naţională de Asigurări în Medicină

-          scenariul flexibilităţii mecanismului de procurare a medicamentelor pentru TARV prin achiziţii publice centralizate

În baza analizei minuţioase a acestor scenarii, precum şi a recomandărilor propuse, reieşind din situaţia care se atestă în general, urmează ca reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, împreună cu specialiştii instituţiilor de profil, societatea civilă să determine cel mai optim scenariu de procurare a medicamentelor  ARV de calitate, eficiente şi inofensive pentru asigurarea accesului universal la tratament pentru toţi cei, care îl necesită.  

Autorii cercetării: Stela Bivol, director politici şi cercetări; Rita Seicaș, coordonator programe; Ghenadie Țurcanu, coordonator programe; Andrei Mecineanu, coordonator programe; Liliana Caraulan, coordonator programe; Viorel Soltan, Director.

Cercetarea a fost realizată de către Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (ianuarie 2013) şi publicată în „Monitorul Sănătăţii”, care apare cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova.

Pentru a face cunoştinţă cu conţinutul integral al analizei efectuate de către experţii de la Centrul PAS, accesaţi linkul http://www.ccm.md/uploads/studii%202013/Asigurarea%20tratamentului%20ARV_scenarii%20posibile.pdf