Şedinţă consultativă pe problemele HIV/SIDA


  1. Noul model de finanţare lansat de către Fondul Global pentru combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei (Fondul Global) şi accesarea resurselor acestuia de către CNC TB/SIDA.
  2. Oportunităţi de îmbunătăţire a activităţii Secretariatului CNC TB/SIDA şi a CNC TB/SIDA, a comunicării eficiente între Secretariat şi Grupurile Tehnice de Lucru (GTL) ale Consiliului; oportunităţi de asistenţă tehnică pentru CNC TB/SIDA.
  3. Concurs de recrutare a coordonatorului Secretariatului CNC TB/SIDA.
  4. Îmbunătăţirea cadrului vizitelor de supervizare a granturilor Fondului Global.
  5. Actualizarea componenţei CNC TB/SIDA, a Comisiei Naţionale de Experţi (CNE) şi a GTL TB/SIDA.
  6. Diverse.

Violeta Teutu, consultant în coordonare/comunicare (secretariatul CNC TB/SIDA), a prezentat principiile noului model de finanţare al Fondului Global, care a fost anunţat public la sfârşitul lunii februarie curent. Acesta este adresat, în primul rând,  ţărilor cu povara cea mai mare a tuberculozei, HIV/SIDA, malariei şi cu posibilităţi financiare minime de acoperire a necesităţilor pentru controlul acestor maladii. La fel, noul model de finanţare oferă oportunitate de a aplica pentru surse de finanţare ţărilor cu potenţial de atingere a unui impact rapid în răspunsul naţional la HIV/SIDA şi tuberculoză; ţărilor care se confruntă cu întreruperi ale serviciilor de bază acordate şi ţărilor, care, la moment, beneficiază de fonduri mai mici decât au nevoie.

La şedinţă au participat 20 de constituenţi, parteneri din domeniul TB/SIDA, care au reprezentat  Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Recipienţii Principali şi subrecipienşii granturilor Fondului Global, agenţiile internaţionale şi ONG-urile din domeniu. Participanţii la şedinţă s-au pronunţat în unanimitate pentru extinderea granturilor existente (acoperirea activităţilor de prevenire în grupurile cu risc sporit de infectare la HIV şi a tratamentului antiretroviral pentru persoanele infectate cu HIV). Astfel, până la 15 martie curent, CNC TB/SIDA urmează să confirme decizia de a aplica în calitate de solicitant interim pentru accesarea unor surse suplimentare la Fondul Global.

Discuţiile care au avut loc asupra celorlalte subiecte incluse în agenda şedinţei au avut un caracter constructiv şi vor fi reflectate în procesul verbal, ce va fi disponibil în curând pe pagina web a CNC TB/SIDA.

 Informaţie de Victoria Tataru