Republica Moldova intenţionează să aplice pentru noi resurse financiare la Fondul Global

 

Accesarea resurselor financiare a devenit posibilă graţie lansării de către Fondul Global a unui nou mecanism de finanţare, despre care s-a anunţat oficial la sfârşitul lunii februarie.

În cadrul şedinţei, Violeta Teutu, consultant în coordonare/comunicare (Secretariatul CNC TB/SIDA), a prezentat principiile noului mecanism de finanţare, adresat, în primul rând, ţărilor cu povara cea mai mare a tuberculozei şi HIV/SIDA şi cu posibilităţi financiare minime de acoperire a necesităţilor pentru controlul acestor maladii. Noul mecanism de finanţare oferă oportunitate de a aplica pentru surse de finanţare ţărilor cu potenţial de a atinge un impact rapid în răspunsul naţional la HIV/SIDA şi tuberculoză; ţărilor aflate în situaţia de întrerupere a activităţilor/serviciilor acordate beneficiarilor din lipsa fondurilor financiare şi ţărilor, care, la moment, beneficiază de fonduri mai mici decât au nevoie.

Reieşind din contextul actual al ţării, cei 20 de constituenţi /parteneri din domeniul TB/SIDA, participanţi la şedinţă, au reiterat în unanimitate necesitatea de a aplica pentru un grant în valoare de 8 milioane dolari pentru o perioadă de aproximativ trei ani (2014-2016). Banii vor fi utilizaţi pentru extinderea granturilor existente şi acoperirea activităţilor de prevenire în grupurile cu risc sporit sporit de infectare la HIV şi acooperirea tratamentului antiretroviral pentru persoanele infectate cu HIV. 

O scrisoare de confirmare cu privire la decizia Republicii Moldova de a aplica în calitate de solicitant interim pentru accesarea surselor suplimentare la Fondul Global prin intermediul noului mecanism de finanţare a fost deja expediată pe adresa Fondului Global din partea preşedintelui CNC TB/SIDA.

Specialiştii din domeniul HIV/SIDA urmează să se întrunească şi să elaboreze o versiune de proiect pentru această aplicaţie, care ulterior va fi circulată pentru completări şi îmbunătăţiri tuturor partenerilor.