INFO-DIGEST CARAVANA AUTO „PENTRU VIAŢĂ” 2013

Ziua I

În dimineaţa zilei de duminică, 19 mai, la Chişinău, a fost dat startul oficial al Campaniei naţionale Caravana Auto „Pentru viaţă”. Evenimentul a avut loc în scuarul Europei (Grădina Publică „Ştefan cel Mare”) în cadrul unei acţiuni publice, organizată cu prilejul Zilei internaţionale de comemorare a persoanelor decedate de SIDA (19 mai).

La festivitatea de lansare a Caravanei au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Organizaţiei Naţiunilor Unite, IP UCIMP PSS şi Centrului PAS, Fundaţiei Soros-Moldova, organizaţiilor comunităţii persoanelor care trăiesc cu HIV, alţi parteneri naţionali şi internaţionali, care susţin şi implementează activităţi în domeniul HIV/SIDA. Printre participanţi a fost şi interpreta Dara,
ambasadoarea „Panglicii Roşii” în Republica Moldova, care deja al doilea an se implică activ în desfăşurarea Campaniilor sociale la tematica HIV/SIDA. Prin intermediul Caravanei, organizatorii îşi propun să sensibilizeze populaţia despre infecţia HIV şi maladia SIDA; să vorbească deschis tinerilor despre acele comportamente, care te pot face vulnerabil la infecţia HIVşi despre mijloacele de protecţie împotriva acestui virus.  

Caravana Auto este formată din 10 automobile şi 2 trailere, împodobite cu drapele şi afişe tematice, care timp de două săptămâni vor parcurge itinerarul: Chişinău-Comrat-Cahul-Bender-Tiraspol-Râbniţa-Bălţi-Chişinău, staţionând în fiecare oraş cu câte un program de două zile.

Comrat este primul oraş al cursei auto, spre care a pornit Caravana. Pe parcursul itinerarului, coloana de maşini va fi însoţită de reprezentanţii poliţiei rutiere, care vor avea grijă să asigure participanţilor condiţii de călătorie cât mai bune.

Programul Caravanei Auto include: sesiuni de informare în instituţiile de învăţământ, cu participarea reprezentanţilor comunităţii persoanelor infectate şi/sau afectate de HIV/SIDA; programe artistice tematice cu participarea interpretei Dara; mese rotunde cu participarea reprezentanţilor Administraţiei Publice Locale (APL), structurilor guvernamentale, sectorului civil, organizaţiilor comunităţilor afectate de HIV/SIDA, organizaţiilor internaţionale, mass media etc.; întâlniri cu comunitatea.

Un rol activ în desfăşurarea Caravanei Auto îl vor avea voluntarii şi colaboratorii organizaţiilor neguvernamentale, care vor distribui materiale informaţionale şi simbolul panglicii roşii în semn de solidaritate  tuturor doritorilor.

Caravana Auto „Pentru viaţă” se desfăşoară al doilea an în Republica Moldova, prima ediţie fiind organizată în 2012. Caravana va finaliza la 30 mai, la Chişinău (Grădina Publică „Ştefan cel Mare”), unde va fi inaugurat un Memorial în amintirea persoanelor decedate de SIDA.

Informaţii despre Caravana Auto în mass media:
http://www.publika.md/in-moldova-a-fost-lansata-o-campanie-sociala-de-informare-despre-sida_1405501.html
http://www.trm.md/ro/social/persoanele-decedate-de-sida-comemorate-la-chisinau/
http://www.jurnaltv.md/#o-lume-fara-sida-7881938
http://www.trm.md/ro/mesager/mesager-din-19-mai-2013/

INFO-DIGEST CARAVANA AUTO „PENTRU VIAŢĂ” 2013 este realizat de către Secretariatul CNC TB/SIDA în parteneriat cu Asociaţia „Iniţiativa Pozitivă”. Mulţumim dlui Alexandru Curaşov („Iniţiativa Pozitivă”), care a acceptat să ne transmită în flux informaţie actualizată despre mersul Caravanei Auto pas cu pas. Cu o informaţie nouă privind staţionarea Caravanei în Comrat revenim în ediţia noastră viitoare.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi:
Victoria Tataru
Secretariatul CNC TB/SIDA
022 727359