Adolescenţii şi tinerii din Republica Moldova vor avea un acces mai bun la servicii de consiliere şi testare voluntară la HIV

 
Scopul instruirilor este de a îmbunătăți cunoştinţele şi abilităţile specialiştilor în consilierea şi testarea la HIV a adolescenţilor, implicit, de a creştre accesul şi adresabilitatea acestui grup către serviciul existent.
 
Mai mult, se mizează pe faptul că, începând cu anul 2014, centrele de sănătate prietenoase tinerilor vor fi asigurate şi cu teste rapide la HIV, ceea ce va oferi oportunitatea de a organiza acest serviciu atât în cadrul centrelor, cât şi în afara lor, în timpul activităţii în teren, moment important în lucrul cu adolescenţii şi tinerii cu risc sporit de infectare cu HIV. Testele rapide urmează să fie asigurate din resursele Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
 
Paralel cu aceasta, sunt organizate instruiri în consilierea şi testarea voluntară cu utilizarea testelor expres a lucrătorilor ONG-urilor, care activează în domeniul reducerea riscurilor, asistenţei psiho-socială a persoanelor care trăiesc cu HIV şi a comunităţilor afectate. Testele pentru activitatea acestor organizaţii sunt puse la dispoziţie graţie resurselor grantului Fondului Global. Instruirile sunt organizate cu implicarea Centrului pentru Policiti şi Analize în Sănătate, agenției UNODC, Spitalului Dermatologie şi Boli Comunicabile, altor parteneri.
 
Instruirile se desfăşoară în cadrul proiectului regional UNICEF „Sporirea capacităţilor ONG-urilor în prestarea serviciilor de consiliere şi testare voluntară a adolescenţolorşi tinerilor cu risc sporit de infectare cu HIV”, implementat cu suportul Uniunii Europene.
 
Foto din arhive