La Washington se desfășoară cea de-a patra Reuniune de suplinire a fondurilor globale pentru combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei


Lansată sub sloganul: “Nu avem timp de pierdut: Divizarea responsabilităților pentru a salva vieți”, Conferința de la Washington, reprezintă, de fapt, un angajament al liderilor la nivel mondial pentru a lua în considerare acțiunea comună și a asigura o finanțare durabilă în următorii trei ani a programelor care previn, tratează și oferă suport pentru persoanele cu SIDA, Tuberculoză și Malarie.

Președintele Barack Obama a proclamat un sprijin puternic pentru Fondul Global în ziua în care a fost lansată cea de-a patra Reuniune de colectare a fondurilor globale pentru combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei și a îndemnat celelalte țări să atingă contribuția SUA pentru a asigura mult mai multe fonduri în următorii trei ani decât cei 9,2 mln de dolari (contribuția Statelor Unite pentru perioada precedență de trei ani). Pentru a oferi o pârghie în asigurarea angajamentelor suplimentare, preşedintele Obama a declarat că Statele Unite vor continua provocarea lansată chiar de SUA de a aloca 1 dolar SUA pentru fiecare 2 dolari contribuiți de alți donatori și va căuta sprijin din partea Congresului pentru o treime din totalul angajamentelor de suplinire a surselor Fondului Global de până la 5 miliarde de dolari.

Secretarul american de stat John Kerry a făcut apel la partenerii din domeniul sănătății din întreaga lume de a utiliza toate instrumentele disponibile pentru a învinge SIDA, Tuberculoza și Malaria, spunând că responsabilitatea comună a fost singura modalitate de a reuși.

Bill Gates, cofondatorul Fundației Bill&Melinda Gates, a anunțat o nouă contribuție majoră la Fondul Global de până la 500 milioane dolari pentru perioada 2014-2016, inclusiv 300 milioane dolari anunțate anterior, și până la 200 milioane dolari, care vor fi utilizați pentru a egala alte angajamente ale donatorilor.

Pascal Canfin, ministrul pentru Dezvoltare al Franței, a reafirmat angajamentul Franței de 1,08 miliarde Euro (1,4 miliarde dolari) oferite Fondului Global pentru perioada 2014-2016 și a reamintit de președintele John F. Kennedy cu un apel la obiectivul ambițios de a învinge SIDA. “Vom face acest lucru, vom reuși împreună!” a spus domnul Canfin.

De asemenea, Marea Britanie a promis un miliard de lire sterline pentru suplinirea fondurilor.

Canada a anunțat că contribuie cu 650 milioane dolari canadieni (555 milioane dolari SUA) pentru Fondul Global pentru perioada 2014-2016, profitând de oportunitatea de a pune capăt amenințării la adresa sănătății publice reprezentate de SIDA, Tuberculoză și Malaria în țările în curs de dezvoltare. Angajamentul reprezintă o creștere cu mai mult de 20% din 2010, atunci când Canada a contribuit cu 540 milioane CAD pentru Fondul Global pentru perioada 2011-2013.

Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei a salutat anunțul de astăzi al Guvernului Japoniei de a contribui cu 800 de milioane de dolari în următorii ani, subliniind angajamentul ferm și susținut către Fondul Global.


"Nu lăsați banii pe masă" a fost îndemnul Președintelui Obama în cadrul acestei conferințe. “Acum este momentul pentru a reface Fondul Global”.