Eligibilitatea țărilor pentru granturile FG în perioada 2017-2019 și granturile de tranziție la finanțarea locală

Eligibilitatea pentru granturile Fondului Global ia în considerare situația țărilor în domeniul sănătății și cel economic, și este orientată spre optimizarea investițiilor financiare.

Politica de eligibilitate a Fondul Global este concepută pentru a se asigura că resursele disponibile sunt alocate țărilor cu cea mai înaltă povară a maladiilor și capacitate economică redusă, precum și vulnerabilitatea sau afectarea disproporționată a populațiilor-cheie de către cele trei infecții. Totodată, eligibilitatea este determinată și ținându-se cont de clasificarea nivelului de venit al țării, măsurată prin venitul național brut (VNB) pe cap de locuitor, prin metoda "Atlas", aplicată de Banca Mondială.

De menționat că, alocările se fac o dată la fiecare trei ani. În Lista țărilor eligibile 2017 pentru finanțare din partea Fondului Global sunt indicate componentele programelor de țară (HIV, tuberculoză și malarie) care pot beneficia de granturi în perioada 2017-2019. Cu toate acestea, eligibilitatea nu garantează alocarea resurselor, iar țara care nu are componente eligibile nu apare în lista menționată.

În virtutea nivelului VNB și a poverii maladiilor, R. Moldova este considerată eligibilă pentru granturile FG necesare controlului TB și HIV în anii 2017-2019.
 
Fondul Global susține în mod proactiv țările în procesul de planificare a sustenabilității programelor și a tranzițiilor cu succes de la finanțarea donatorului. Acest lucru este realizat cu scopul de a menține și de a accelera rezultatele orientate împotriva celor trei maladii.
 
Cu toate acestea, o tranziție de succes necesită pregătire/planificare și timp. Prin urmare, componentele țărilor cu venituri medii, indiferent de povara bolii, precum și componentele țărilor cu venituri medii inferioare, ar trebui să înceapă trecerea sau pregătirea procesului de tranziție la finanțarea locală în perioada 2017-2019.

În scopul susținerii planificării avansate pentru tranziția la finanțarea locală, Fondul Global a publicat o Listă a componentelor programelor de țară, prevazute pentru tranziția completă de la finanțarea Fondului Global la cea locală până în 2025, ca urmare a îmbunătățirii clasificării veniturilor și în baza criteriilor de eligibilitate actualizate. Aceste prognoze nu sunt condiții obligatorii sau declarații ale politicii Fondului Global, ci trebuie considerate ca o resursă suplimentară pentru a sprijini țările în pregătirea pentru tranziție.

Mai multe detalii găsiți: