La Chişinău s-a desfăşurat a V-a conferinţă cu tematica HIV/SIDA
26
Dec
Peste 180 de reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale și societăţii civile, reprezentanți ai agenţiilor internaționale şi parteneri de peste hotare au participat în perioada 16-18 decembrie 2013 la cea de-a cincea ediţie a Conferinţei HIV/SIDA.Conferinţa Naţională HIV/SIDA a urmărit abordarea celor mai importante probleme cu privire la mecanismele de implementare a programelor îndreptate spre realizarea dezideratului: „Zero infecții noi, Zero stigmatizare, Zero decese cauzate de SIDA”. În opinia participanţilor, acest scop poate fi atins dacă toate eforturile depuse în domeniul HIV/SIDA de organizaţiile guvernamentale, neguvernamentale, comunitatea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, precum şi alţi parteneri strategici - vor fi orientate spre atingerea obiectivelor comune în baza cărora se vor desfăşura activităţile în viitor. Acestea ar fi: sporirea investițiilor strategice şi de lungă durată pentru
domeniul HIV/SIDA, inclusiv prin creșterea ponderii resurselor domestice în finanțarea răspunsului național la epidemia HIV/SIDA; oferirea accesului universal la servicii medicale și sociale de calitate (diagnosticare, tratament, îngrijire şi suport).
domeniul HIV/SIDA, inclusiv prin creșterea ponderii resurselor domestice în finanțarea răspunsului național la epidemia HIV/SIDA; oferirea accesului universal la servicii medicale și sociale de calitate (diagnosticare, tratament, îngrijire şi suport).Agenda de lucru a Conferinței a inclus subiecte de actualitate, prezentate în cadrul sesiunilor plenare, dar şi a sesiunilor tematice, oferind participanţilor oportunitatea de a discuta şi a se expune liber pe marginea prezentărilor raportorilor. Propunerile şi recomandările identificate pe durata lucrărilor Conferinţei au fost incluse într-o Declaraţie, textul căreia poate fi accesat la linkul http://www.ccm.md/news/727/79/Declaratia-Conferintei-HIV-SIDA-2013
Printre oaspeţii de onoare ai Conferinţei au fost: Michel Kazatchkine, reprezentantul special al Secretarului General ONU pentru HIV/SIDA în Europa de Est și Asia Centrală; Nicola Harrington Buhay, reprezentant Permanent ONU în Republica Moldova. Mesaje oficiale în deschiderea Conferinţei au mai adresat: Andrei Usatîi, Ministrul Sănătăţii al Republicii Moldova; Ruslan Poverga, reprezentantul comunităţii persoanelor care trăiesc cu HIV şi a grupurilor cu risc sporit de infectare.În amintirea tuturor persoanelor care au decedat de SIDA în Moldova, participanţii la Conferinţă au păstrat un minut de reculegere.
Conferinţa Naţională HIV/SIDA 2013 a fost organizată de către Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA), cu suportul Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate în cadrul programului „Reducerea impactului infecției HIV în Republica Moldova”, finanțat de Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei.

explains.
Blitz-interviu al Buletinului Informativ CNC TB/SIDA cu Alexandrina Ioviţă, Cartierul General UNAIDS, coordonator Programe Drepturile Omului şi Legislaţie, Elveţia
precum şi posibilitatea de a compara situaţia din alte ţări, mi-au cristalizat câteva concluzii importante. Ai noştri sunt cea mai importantă valoare în contextul răspunsului naţional, pentru că pun suflet în tot ceea ce fac, muncesc cu dedicaţie, depun eforturi complementare, iar participativitatea a devenit o normă, astfel că răspunsul naţional este cu adevarat multisectorial. Există realizări, dar nu este cazul de oprit la acestea. Rămân problem, rezolvarea cărora necesită concentrarea eforturilor comune a tuturor sectoarelor. Se cere un angajament puternic din partea Guvernului, implicarea constructivă a societăţii civile, identificarea pârghiilor pentru cointeresarea sectorului privat, astfel ca în final să fie oferite servicii de calitate, disponibile acolo unde şi pentru cine este nevoie; medicamentele şi alte bunuri să fie procurate în mod transparent şi la timp; să fie dezvoltate mecanismele de asigurare a durabilităţii. În acelaşi timp, experienţele pozitive realizate în cadrul răspunsului naţional la infecţia HIV trebuie să fie preluate ca exemple bune de urmat şi pentru alte programe naţionale.
impresionat de dedicaţia persoanelor care activează în acest domeniu. Apreciez foarte mult faptul că reprezentanţii ministerelor (structurilor guvernamentale) au participat la această platformă de discuţii cu societatea civilă. M-a impresionat şi felul în care reprezentanţii ONG-urilor conştientizează problemele existente şi se implică în rezolvarea lor. Pe de altă parte, am observat şi barierele care există, în special cele financiare. Recunosc o situaţie similară din România. Ministerul Sănătăţii este obligat să prioritizeze şi să distribuie banii nu doar pentru HIV, dar şi pentru celelalte maladii, pentru că are responsabilitate pentru întreaga populaţie din Moldova. La fel, cum şi Ministerul Sănătăţii din România are aceeaşi responsabilitate în faţa cetăţenilor. Totuşi, fondurile financiare necesare pentru gestionarea crizei infecţiei HIV şi tuberculozei sunt insuficiente şi este necesar să fie crescute pe viitor, deoarece vorbim despre o problemă de sănătate publică. Diferenţa între sănătatea publică şi alte maladii este că infecţia HIV (asemeni tuberculozei, hepatitei C) nu afectează doar nişte grupuri vulnerabile, ci au potenţialul de a afecta întreaga societate. Din această cauză, pe termen lung, este obligatoriu ca autorităţile să gândească strategic şi să ţină cont de colaborarea cu organizaţiile societăţii civile şi de susţinerea lor. Până în prezent ONG-urile au reuşit să atragă fonduri internaţionale pentru soluţionarea problemelor, dar aceasta nu va mai fi atât de uşor în viitor.
Pe parcursul lunii decembrie, Asociația “Tinerii pentru Dreptul la Viață” (filiala Bălți) a lansat acțiunea de binefacere „De Crăciun să facem loc în viaţa noastră carității”.
sărbătorilor de iarnă. Darurile vor fi oferite în cadrul unui matineu de Crăciun, organizat la finele lunii decembrie. Donațiile vor fi aduse la sediul Asociației (Palatul Municipal de Cultură, aripa dreaptă, etajul 3, bir. 21) sau vor fi expediate la adresa: mun. Bălți, str. Dostoevschi 3/21. La necesitate, reprezentanții Asociației se vor apropia să preia lucrurile donate.
Circa 200 de reprezentanţi ai instituţiilor medico-sanitare publice de nivel central şi raional (centre de sănătate, centre ale medicilor de familie, spitale etc.) au participat la 18 decembrie curent la Conferinţa ştiinţifico-practică moldo-germană cu tematica: “Tuberculoza multidrogrezistentă – problemă majoră de sănătate publică”.
Institutului de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc” şi prof. Christoph Lange de la Centrul de cercetare Borstel din Germania.
ambulator în contextul implementării metodelor rapide de diagnosticare “Gene Xpert”.
Panglicii Roşii – Dara şi „Art Group Briosonores”. În cadrul evenimentului a fost prezentată o colecție de articole vestimentare, creată de producătorii autohtoni special pentru acest eveniment. Banii câștigați din vânzarea articolelor de vestimentaţie au fost donaţi copiilor din familii HIV-pozitive.
pentru HIV/SIDA în Europa de Est și Asia Centrală, rostită în mesajul de deschidere a Conferinţei: „Ne aflăm în aşa o perioadă, când recunoaştem că epidemia nu este la început şi noi suntem în acest domeniu de mult timp”. Dl Kazatchkine mai spunea că se simte un fel de oboseală a celor care activează în domeniu, explicată de faptul că până în prezent au fost investite multe eforturi, multe resurse de orice fel, mult timp, iar rezultatele încă nu sunt cele aşteptate. Ceea ce trebuie să înţelegem este că această oboseală se face resimţită pe toate segmentele domeniului HIV/SIDA şi nu va dispărea de la sine atât timp, cât nu vom depune silinţă să obţinem mai multe rezultate bune astăzi. Mâine această oboseală va fi şi mai multă.
că am găsit contact în sensul de a ne auzi unii pe alţii, dar am înţeles că înainte ne aşteaptă discuţii sincere, fără de care nu ne vom putea mişca nicăieri înainte. Am înţeles şi responsabilitatea pe care o avem cu toţii pentru ca schimbările aşteptate să se producă cu adevărat.
Membrii Consiliului naţional de coordonare (CNC) TB/SIDA şi ai Comisiei Naţionale de Experţi (CNE) şi/sau reprezentanţii acestora au efectuat la 11 decembrie o vizită de supervizare a granturilor Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (FG) în oraşul Cahul.