2013

Moldova participă la concursul de selectare a țărilor în cadrul EHRN

18 Oct
La 6 septembrie 2013, Rețeaua Euroasiatică de Reducere a Riscurilor (EHRN) a depus o cerere regională de finanțare, la invitatia Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG) de a participa la testarea noului model de finanțare.
 
Prin aplicația propusă (Programul Regional), EHRN își propune drept scop prevenirea răspândirii epidemiei HIV în Europa de Est și Asia Centrală (EEAC) prin îmbunătățirea eforturilor de advocacy în domeniul reducerii riscurilor. Unul dintre obiectivele majore ale acestui Program constă în consolidarea comunităților consumatorilor de droguri, inclusiv a persoanelor care traiesc cu HIV.
 
La concursul de selectare a subrecipienților Programului Regional, lansat de EHRN, sunt invitate să aplice ONG-uri din următoarele țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Tadjikistan. În urma concursului vor fi selectate 5 ONG-uri din 5 țări, care vor participa în calitate de subrecipienți pentru implementarea activităților Programului Regional la nivel național.

Termenul limită pentru aplicare - 15 octombrie 2013.

Consultări regionale pentru țările EEAC beneficiare de granturile Fondului Global

18 Oct
La 26 septembrie, la Geneva, s-au desfășurat consultările regionale pentru țările din regiunea Europei de Est și Asia Centrală (EEAC), beneficiare de granturi din partea Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG).

Evenimentul a avut drept scop planificarea și dezvoltarea unui cadru regional al Fondului Global și al unui plan strategic, pentru a răspunde mai eficient epidemiei HIV în regiunea Europei de Est și Asiei Centrale.
 
Documentele respective se bazează pe Strategia Fondului Global pentru perioada 2012-2016 "Investing for Impact" și sunt aliniate acelor inițiative și programe care există deja: Planul European de acțiune pentru HIV/SIDA pentru anii 2012-2015; Raportul UNAIDS "Tratamentul în 2015"; Planul comunității persoanelor care trăiesc cu HIV în regiunea EEAC (ECUO) privind accesul universal la tratamentul antiretroviral în regiune.
 
Produsele consultărilor regionale urmează să fie dezvoltate și implementate, cu sprijinul Fondului Global,  în baza unor dialoguri de țară, a colaborărilor inter- și multisectoriale, pentru a contribui la o mai bună informare a membrilor Consiliilor Naționale de Coordonare (din fiecare țară)/a factorilor de decizie în scopul trasării unor politici și programe naționale cu un impact cât mai mare pentru HIV/SIDA.
 
Consultările regionale s-au axat pe următoarele subiecte: Viziunile pe termen mediu și lung ale FG pentru regiunea EEAC; Investițiile pentru regiunea EEAC și pentru sub-regiuni; Modele de parteneriat, care promovează mediile favorabile și ajută țările să își dezvolte și să implementeze programe eficiente de control HIV/SIDA; Asistența tehnică și clarificarea responsabilităților;  Planuri de durabilitate pentru Fondul Global din regiunea EEAC; Aspecte de gestionare diferită a granturilor Fondului Global.
 
La consultările regionale au participat reprezentanți ai Consiliului Fondului Global din regiunea EEAC, constituenți ai FG, parteneri regionali și internaționali, reprezentanți ai secretariatului FG. Delegația Republicii Moldova a fost reprezentată de Viorel Soltan (directorul Centrului PAS), Alexandru Curașov (comunitatea PTH) și Violeta Teutu (secretariatul CNC TB/SIDA).

Spune DA pentru sănătatea TA! - ediţia a treia

10 Oct
Startul campaniei de comunicare şi sensibilizare a populaţiei Spune Da pentru sănătatea ta! la cea de a 3-a ediţie, a fost dat prin lansarea spotului video a cărui protagonist este Ion Paladi, Artist Emerit al poporului. La conferinţa de presă, de lansare au participat directorul general al CNAM, Mircea Buga, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, coordonatorul proiectului, Vlad Costandoi, directorul Centrului strategii și politici de sănătate, Inga Pasecinic.

Startul campaniei de comunicare şi sensibilizare a populaţiei Spune Da pentru sănătatea ta! la cea de a 3-a ediţie, a fost dat prin lansarea spotului video a cărui protagonist este Ion Paladi, Artist Emerit al poporului. La conferinţa de presă, de lansare au participat directorul general al CNAM, Mircea Buga, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, coordonatorul proiectului, Vlad Costandoi, directorul Centrului strategii și politici de sănătate, Inga Pasecinic.

Mircea Buga, directorul general al CNAM în luarea sa de cuvânt a evidenţiat importanţa realizării campanii pentru promovarea valorilor de sănătate prin informare, care costă mai ieftin decât cheltuielile pentru tratament.

Schimbarea opiniei prin informare, înseamnă prevenire şi nu servicii de sănătate, lucruri simple de făcut, pe care adesea le punem la sfârşitul listei agendelor personale. Ceea ce facem noi în cadrul Campaniei ţine de comunicare pentru sănătate şi educaţie sanitară - un instrument de lucru al cooperării între specialişti din diferite domenii experţi medicali, profesori, artişti, producători agricoli şi mass media. Intenţiile noastre sunt să reuşim după 3 ediţii de campanie să atingem nivelul de 60% de sensibilizare a populaţiei, a mai spus directorul general al CNAM.

Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, care este un promotor activ al campaniei a menţionat despre necesitatea practicării sportului, alimentaţiei sănătoase, gestionarea stresului, respectarea igienei personale şi adresarea regulată la medic. Andrei Usatîi a atenţionat asupra faptului că nutriţia corectă este investiţia de bază pentru păstrarea bugetului familiei în favoarea sănătăţii.

Artistul Emerit al poporului, Ion Paladi a spus că a fost ales imaginea campaniei, pentru că depune efort să ducă un mod sănătos de viaţă şi creaţia sa îl ajută să menţină această importantă valoare – sănătatea.

În acest an, noutatea ediţiei campaniei Spune Da pentru sănătatea ta! este componenta de promovare a modului sănătos de viaţă care ţine de igiena personală. Celelalte componente, vor rămâne neschimbate: alimentaţia sănătoasă, modul activ de viaţă, controlul stresului, examinarea profilactică la medicul de familie, abandonarea viciilor.

Comunicat de presă al CNAM



CNC Uzbekistan se află într-o vizită de lucru în Moldova

07 Oct
O delegație din partea Consiliului Național de Coordonare (CNC) TB/SIDA Uzbekistan se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 7-11 octombrie curent. Vizita este organizată cu susținerea PNUD Uzbekistan și are drept scop realizarea unui schimb de experiență între aceste două țări în domeniul promovării implicării multisectoriale în activitatea CNC.

CNC TB/SIDA Moldova a fost propus de către Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG) drept exemplu de bune practici, ce pot fi împărtășite colegilor din Uzbekistan.
 
Delegația din Uzbekistan include 8 persoane, reprezentanți ai: Centrului Național pentru combaterea HIV/SIDA, Ministerul Sănătății; Centrului Municipal de combatere a HIV/SIDA, Tașkent; Departamentului legislație penală, administrativă și socială / Ministerul Justiției al Republicii Uzbekistan; Centrului de Epidemiologie / Departamentul Medicină / Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Uzbekistan; Oficiului Națiunilor Unite și organizațiilor internaționale/Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Uzbekistan; Programului de sănătate publică, PNUD Uzbekistan; Direcției pentru protecția drepturilor și libertăților cetățenilor și intereselor societății / Procuratura Generală a Republicii Uzbekistan.
 
Potrivit agendei, pe parcursul săptămânii curente, delegația din Uzbekistan va avea un șir de întâlniri cu partenerii principali ai organizațiilor reprezentate în Consiliul Național de Coordonare TB/SIDA Moldova - reprezentanții sectorului guvernamental (Ministerul Sănătății; Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei;  Ministerul Educației, Ministerul Justiției); reprezentanții societății civile/ONG-urilor active în domeniul TB/SIDA (ONG „AFI”, „Inițiativa Pozitivă”, Liga persoanelor care trăiesc cu HIV, Centrul Regional Chișinău); agențiile internaționale (Biroul OMS de coordonare în Moldova, PNUD, UNDOC); Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”; Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile; Dispensarul Republican de Narcologie; recipienții și sub-recipienții granturilor Fondului Global în Moldova. Membrii delegației Uzbekistan vor întreprinde și câteva vizite în teren pentru a se familiariza pe viu cu implementarea programelor de prevenire HIV și tratament antiretroviral (Spitalul Penitenciarului nr.16, Centrul de suport psihosocial pentru consumatorii de droguri „Pas cu Pas” Chișinău). Cu detalii vom reveni.

ONG-urile din Moldova vor presta servicii de consiliere și testare la HIV prin utilizarea testelor rapide pe salivă

03 Oct
În perioada 10 septembrie – 18 octombrie curent, reprezentanții ONG-urilor care activează în domeniul prevenirii HIV și reducerii riscurilor din Republica Moldova (inclusiv regiunea transnistreană) participă la cursul de instruire: “Consilierea și testarea la infecția cu HIV (CTV) prin utilizarea testelor rapide pe salivă”.

Potrivit Luciei Pîrțînă, coordonator al Programului Național de prevenire și control HIV/SIDA/ITS, tematica instruirii este foarte diversă și include prezentări generale despre HIV și SIDA (terminologie, situația epidemiologică; căile de transmitere, evoluţia, diagnosticul, tratamentul etc.); precum și informație de referință ce ține de consiliere și testare – intervenţii de prevenire și formare a comportamentelor care să protejeze de infectarea cu HIV.
 

Necesitatea acordării acestor servicii de către reprezentanții ONG-urilor este argumentată prin faptul că adresabilitatea grupurilor cu risc sporit de infectare la cabinetele de consiliere și testare voluntară la HIV (CTV), care funcționează în cadrul instituțiilor  medico-sanitare publice (IMSP) spitalele raionale și municipale, este mică. Chiar dacă în anii precedenți, personalul acestor cabinete a fost instruit să acorde servicii de consiliere și testare voluntară, experții din sănătatea publică susțin că accesul tinerilor, adolescenților și a populației din grupurile cu risc sporit de infectare (utilizatorii de droguri/UDI, lucrătoarele sexului comercial/LSC și bărbaţii care practică sexul cu bărbaţii/BSB) este destul de limitat.

În Republica Moldova, serviciul de consiliere și testare voluntară la infecția cu HIV a fost creat în anul 2007 prin Ordinul Nr. 344 al Ministerului Sănătății RM, care a aprobat conceptul serviciului CTV și regulamentul tip de funcționare a cabinetului CTV. La 01 aprilie 2013, pe teritoriul țării noastre, inclusiv în regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia, funcționau 62 cabinete CTV. Persoanele care se adresează la cabinetele CTV sunt consiliate pre- și post-testare, iar testul la infecția HIV este efectuat prin analiza sângelui sau, la necesitate, prin utilizarea testelor rapide pe salivă (TSR). Durata determinării rezultatului HIV pozitiv sau negativ prin TSR este de 20 minute.

Svetlana Plămădeală, coordonatorul Programului HIV, IP UCIMP RSS /Recipient Principal al Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG), a menționat că Republica Moldova are experiența utilizării testelor rapide pe salivă, în special, în maternități. Acestea sunt utilizate pentru testarea femeilor gravide, care se internează în procesul nașterii, neavând statutul HIV determinat, pentru a preveni transmiterea infecției HIV de la mamă la făt.
 
În cadrul cabinetelor CTV, testele rapide pe salivă se utilizează în anumite situații. Astfel, în scopul asigurării unui acces mai larg al persoanelor din rândul grupurilor cu risc sporit de infectare, în această vară, cu suportul Fondului Global, în Republica Moldova a fost procurat un lot nou de 6750 teste rapide pe salivă, ceea ce permite ca serviciile de consiliere și testare la HIV să fie extinse și în cadrul ONG-urilor ce activează în domeniul prevenirii HIV și reducerii riscurilor. Apropierea serviciilor CTV de grupurile vulnerabile la infecția cu HIV ne va permite să depistăm infecția în termeni oportuni și să ne orientăm mai bine în aspectele epidemiologice ale infecției (să aflăm în ce grupuri de populație este concentrată infecția).
 
Cursurile de instruire sunt destinate asistenților sociali, lucrătorilor outreach, educatorilor de la egal la egal și psihologilor din cadrul ONG-urilor, precum și specialiștilor de la Dispensarul Republican de Narcologie și Departamentul Instituții Penitenciare (MJ), care începând cu luna noiembrie curent vor presta servicii de consiliere și testare prin utilizarea testelor rapide pe salivă.
 
Instruirile sunt organizate de către și cu suportul  Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile (SDMC),  Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor "ATIS", Agenției Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității (UNODC), Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS), UNICEF, ONG "Tinerii pentru Dreptul la Viață" (TDV), în parteneriat cu A.O. "Inițiativa Pozitivă" și Centrele Sociale Regionale din Chișinau, Bălti și Tiraspol.
 

Informație de Victoria Tataru

Consultări regionale pentru țările EEAC beneficiare de granturile Fondului Global

26 Sep
Astăzi, 26 septembrie, la Geneva, se desfășoară consultările regionale pentru țările din regiunea Europei de Est și Asia Centrală (EEAC), beneficiare de granturi din partea Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG).

 
Evenimentul are drept scop planificarea și dezvoltarea unui cadru regional al Fondului Global și al unui plan strategic, pentru a răspunde mai eficient epidemiei HIV în regiunea Europei de Est și Asiei Centrale.
 
Documentele respective urmează să fie elaborate în baza Strategiei Fondului Global pentru perioada 2012-2016 "Investing for Impact" și aliniate acelor inițiative și programe care există deja: Planul European de acțiune pentru HIV/SIDA pentru anii 2012-2015; Raportul UNAIDS "Tratamentul în 2015"; Planul comunității persoanelor care trăiesc cu HIV în regiunea EEAC (ECUO) privind accesul universal la tratamentul antiretroviral în regiune.
 
Produsele acestor consultări urmează să fie dezvoltate și implementate, cu sprijinul Fondului Global,  în baza unor dialoguri de țară, a colaborărilor inter- și multisectoriale, pentru a contribui la o mai bună informare a membrilor Consiliilor Naționale de Coordonare (din fiecare țară)/a factorilor de decizie în scopul trasării unor politici și programe naționale cu un impact cât mai mare pentru HIV/SIDA.

Consultările regionale se vor axa pe următoarele subiecte:
• Viziunile pe termen mediu și lung ale FG pentru regiunea EEAC
• Investițiile pentru regiunea EECA și pentru sub-regiuni
• Modele de parteneriat, care promovează mediile favorabile și ajută țările să își dezvolte și să implementeze programe eficiente de control HIV/SIDA
• Asistența tehnică și clarificarea responsabilităților
• Planuri de durabilitate pentru Fondul Global din regiunea EEAC
• Aspecte de gestionare diferită a granturilor Fondului Global.
 
La consultările regionale participă reprezentanți ai Consiliului Fondului Global din regiunea EEAC, constituenți ai FG, parteneri regionali și internaționali, reprezentanți ai secretariatului FG. Delegația Republicii Moldova este reprezentată de Viorel Soltan (directorul Centrului PAS), Alexandru Curașov (comunitatea PTH) și Violeta Teutu (secretariatul CNC TB/SIDA).

Training pentru avocați și juriști, organizat de "Gender Doc-M"

24 Sep
Centrul de Informaţii "Gender Doc-M", în parteneriat cu ABA ROLI, invită avocaţii şi juriştii din Republica Moldova să participe la un training cu tematica "Consultare juridică şi litigare strategică", ce se va desfășura pe data de 27 septembrie curent.
 
Traningul va fi axat pe experienţa existentă a organizaţiei "Gender Doc-M" în litigare strategică în domeniile: libertatea de exprimare; libertatea întrunirilor; crime bazate pe ură; discriminare. Suplimentar, participanții vor primi informaţii despre ce este orientarea sexuală şi identitatea de gen.
 
Programul trainingului şi informaţia despre locul desfăşurării evenimentului va fi expediată doar persoanelor care vor confirma participarea.
 
Persoanele interesate de training sunt rugate să contacteze pe Angela Frolov, reprezentanta "Gender Doc-M", la adresa frolova_anjelika@yahoo.com sau la tel.de contact: 37322/ 288861/63; fax: 37322/ 280194.

Masă rotundă: “Proprietatea intelectuală și accesul la tratamentul ARV în RM”

24 Sep
La 23 septembrie curent, Liga persoanelor care trăiesc cu HIV  (PTH) din Republica Moldova a organizat o masă rotundă cu tematica “Proprietatea intelectuală și accesul la tratamentul antiretroviral în Republica Moldova”.
 
La eveniment au participat reprezentanți ai Agenției Medicamentului, Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Fundației Soros-Moldova, PNUD, IP UCIMP RSS, Centrului PAS, Asociației “Inițiativa Pozitivă”, membri ai Centrelor Sociale Regionale pentru PTH din Republica Moldova, coordonatorul Programului Național de prevenire și control HIV/SIDA/ITS, precum și experți de la Uniunea PTH din Europa de Est și Asia Centrală (Ucraina).
 
Acțiunea este parte a proiectului “Promovarea accesului universal la tratament a persoanelor care trăiesc cu HIV ca drept fundamental al omului”, implementat cu suportul AIDSfonds.
 
În cadrul evenimentului, Constantin Lejențev (expert din Ucraina) a prezentat raportul “Accesul la medicamente și punerea în aplicare a mecanismelor flexibile ale Acordului TRIPS în legislația din Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina”.
 
Raportul analizează principalele obligații internaționale ale statelor legate de accesul de bază al bolnavilor la tratamentul ARV în contextul respectării drepturilor privind proprietatea intelectuală a producătorilor farmaceutici odată cu adoptarea Acordului TRIPS în aceste țări.
 
Prin acest eveniment, organizatorii au dorit să sensibilizeze factorii de decizie asupra  dificultăților și potențialelor soluții, din punct de vedere al accesului la medicamente antiretrovirale, prin punerea în aplicare a Acordului TRIPS pentru asigurarea unui echilibru între protejarea drepturilor deținătorilor de patente și interesele pentru sănătatea publică. De asemenea, participanții au discutat și alte aspecte ce țin de problemele privind accesul la medicamentele antiretrovirale în acordurile de liber schimb R.Moldova - Uniunea Europeană.
 
Cu detalii vom reveni în cadrul Buletinului Informativ, ediția lunii septembrie.

Supravegherea programatică

19 Sep
Program de instruire pentru membrii CNE și CNC TB/SIDA
 
În perioada 19-20 septembrie, la Chișinău, se desfășoară un seminar de două zile pentru membrii Consiliului Național de Coordonare (CNC) a Programelor Naționale de control și prevenire a tuberculozei și control și prevenire HIV/SIDA/ITS și cei ai Comisiei Naționale de Experți (CNE).
 
Seminarul are drept obiectiv creşterea şi consolidarea capacităţilor CNC şi CNE în domeniul supervizării programelor naţionale /granturilor TB şi HIV.
 
Evenimentul se desfășoară în contextul actualității problemelor ce ţin de răspunsul naţional la HIV şi TB şi controlul acestora, evoluţia parteneriatului dintre CNC TB/SIDA şi Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (FG), care impun complexitate şi funcţiilor membrilor CNC. Supervizarea procesului de implementare a programelor naţionale TB şi HIV şi realizarea granturilor FG este una din funcţiile de bază ale fiecărui membru CNC și CNE. Exersarea acestei funcţii solicită cunoaşterea mecanismelor CNC şi ale Fondului Global de supervizare a programelor şi granturilor în domeniu - cadru de activitate, instrumente specifice şi principii de realizare.
 
Seminarul are loc la hotelul „ Vila Verde” (str. Grenoble 110, telefon: 022 288-003, 022 288-00), municipiul Chișinău.

Agenda seminarului

Invitatie seminar de instruire

Atelier de lucru pentru medicii infecționiști și lucrătorii sociali

19 Sep
În perioada 25-26 septembrie 2013, Centrul Social Regional pentru persoane care trăiesc cu HIV din municipiul Chișinău, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile (SDMC), Asociaţiile Obşteşti ,,Credinţa” și ,,Viaţa Nouă”, cu sprijinul financiar şi tehnic al Fundaţiei ,,Soros-Moldova”, organizează un atelier de lucru cu genericul: ,,Creşterea accesului la servicii de îngrijire şi suport pentru persoanele cu HIV”.

Obiectivele atelierului de lucru:
 
• Sporirea vizibilităţii activităţilor în cadrul proiectului ,,Creşterea accesului la servicii de îngrijire şi suport pentru pentru persoanele care trăiesc cu HIV ”.
• Oferirea unei platforme de socializare şi de împărtăşire a bunelor practici pentru medicii și lucrătorii sociali şi sporirea accesului la informare a acestora;
• Oferirea unei tribune pentru identificarea şi formularea unor soluţii concrete la câteva probleme actuale cu care se confruntă lucratorii sociali pentru creşterea accesului la servicii de îngrijire şi suport pentru pentru persoanele care trăiesc cu HIV.
 
Evenimentul este desfășurat în cadrul Proiectului „Reducerea impactului infecţiei cu HIV în Republica Moldova” (grantul Fondului Global, faza a doua, componenta HIV/SIDA).
 
Atelierul de lucru este destinat medicilor-infecţionişti și lucrătorilor sociali și se va desfășura în incinta Institutului Muncii (mun. Chişinău, str. Zimbrului 10).

Începutul evenimentului – ora 10.00.

Programul de lucru

Lista participanților

Ordinul MS nr. 966