2013

Cât de potrivit este noul mecanism de salarizare pentru medicina primară?

16 Jan
Opinii de: Mihai Moldovanu, Viceprimier pe probleme sociale; Mircea Buga, Directorul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină; Viorel Soltan, Directorul Centrului de politici şi analize în sănătate


Mihai Moldovanu, Viceprimier pe probleme sociale

Noul mecanism de salarizare pentru medicina primară, care a intrat în vigoare din 1 ianuarie curent, este un stimul pentru medicii de familie de a acorda servicii mai calitative. Astfel, este un stimul pentru ei de a ridica un salariu mai mare. Noul mecanism nu este o problemă mai ales pentru medicii de familie de la sate, unde adresările la medic sunt mai frecvente decât în oraşe.

De exemplu, noi avem centre ale medicilor de familie raionale, avem centre ale medicilor de familie autonome, dar şi neautonome. Din ultimele fac parte medicii de familie, care deservesc câte un sat sau două, deoarece avem lipsă de medici în localităţileâ rurale. Astfel, acest medic, când ajunge în localitatea pe care o are în gestiune, are un număr foarte mare de adresări. În baza noii metodologii, aceasta ar însemna că poate ridica şi un surplus la salariu. Este adevărat că şi până acum aceşti medici lucrau pe 1,25-1,5 salarii.

De asemenea, nu cred că noua metodologie lasă loc pentru „vânătoare” de pacienţi. Un medic bun este găsit şi solicitat de pacienţi. Or, acum aceştia vor fi motivaţi să acorde servicii mai bune, pentru a fi solicitat în continuare. Actualmente, 60 la sută din bugetul global al unii instituţii este acordat pentru salarii. Iar indicatorii de performanţă vor îmbunătăţi remunerarea lucrătorilor medicali. Bani în aceste scopuri sunt prevăzuţi pentru anul curent.


Mircea Buga, Directorul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină

Noul mecanism de finanţare, intrat în vigoare din 1 ianuarie, nu schimbă mecanismul de salarizare. Instituţiile medicale primare primesc bani pentru numărul de persoane înregistrate la acest centru (85%) şi pentru indicii de performanţă înregistraţi (15%). În anul curent se atrage o atenţie suplimentară indicilor de performanţă. Astfel, instituţiile medicale, care asigură o calitate mai bună a serviciilor, vor beneficia de un bonus suplimentar. Salarizarea nu se face în baza acestei metodologii, ci în baza unei hotărâri de Guvern anterioare.

Fiecare instituţie medicală are indicatorii săi de performanţă. La medicina primară este vorba despre calitatea serviciilor pe care le acordă medicii de familie mamelor, copiilor, persoanelor cu hipertensiune arterială, celor bolnavi de tuberculoză. Aceştia sunt patru indicatori la care trebuie să se atragă atenţie, iar în capul listei trebuie să fie puse necesităţile pacienţilor.

Metodologia dată nu este una defectuoasă şi nu lasă loc pentru acţiuni ilegale, deoarece fiecare instituţie prezintă rapoarte de activitate, inclusiv pe indicii de performanţă, care ulterior se verifică. Şi dacă se înregistrează nereguli, atunci banii sunt reţinuţi. Este o practică mai veche şi instituţiile medicale sunt conştiente când depun aceste rapoarte.


Viorel Soltan, Directorul Centrului de politici şi analize în sănătate

Nu este corectă informaţia apărută în presă privind numărul obligatoriu de pacienţi, care trebuie să fie examinaţi de medic, pentru a-şi ridica salariul deplin. Este vorba despre indicii de performanţă ai instituţiei, nu a medicilor, or aceşti indici sunt introduşi din anul 2005. De aceea, ministerul Sănătăţii nu a făcut mare treabă acum. Iar norma metodologică despre care se vorbeşte a fost aprobată încă în decembrie 2012 şi tot nu prezintă mari schimbări.

Moldova are nevoie de câţi mai mulţi indicatori de performanţă, pentru că doar astfel vom merge înainte şi vom asigura calitate serviciilor prestate. Ceea ce trebuie să se cunoască este faptul că metodologia de calculare a indicatorilor de performanţă nu are nicio treabă cu salarizarea medicilor. Salarizarea cadrelor medicale se face în baza unei hotărâri de Guvern anterioare, iar ministerul Sănătăţii nu va face mare lucru în acest domeniu până nu va duce până la capăt reforma salarizării în domeniu.

Deci ce reprezintă această metodologie? Este o formă de a stimula instituţia medicală să acorde servicii mai bune, iar în baza acestor indicatori centrul medicilor de familie primeşte mai mulţi sau mai puţini bani de la CNAS. Astfel, pentru fiecare pacient cu hipertensiune arterială, care este depistat şi pus la evidenţă Centrul primeşte trei puncte bonus, ceea ce stimulează medicii să fie atenţi şi să depisteze aceşti pacienţi. Pentru fiecare bolnav de diabet depistat şi luat la evidenţă, Centrul primeşte patru puncte bonus. Pentru fiecare gravidă, care stă la evidenţă într-o instituţie medicală se dau 10 puncte bonus, etc. Astfel, la sfârşit să acumulează toate aceste bonusuri şi se calculează indicele de performanţă.

Nu are treabă această metodologie cu salariul medicului, care investighează pacienţii. Medicul poate fi premiat doar, dacă managerul instituţiei este bun. Dacă managerul este unul prost, atunci aceşti medici rămân la salariu anterior, sau poate la unul mai mic, chiar dacă instituţia beneficiază de o finanţare mai bună.

Sursa: allmoldova

 

 

Cerere pentru depunerea Scrisorii de intenţie

15 Jan
A.O. ”Viaţa Nouă” recrutează două persoane pentru prestarea serviciilor de consultanţă pentru elaborarea următoarelor proiecte de documente:

Numele Beneficiarului: AO „Viața Nouă”

Adresa: Chişinău, str.Independentei 6/2, tel. 66-45-86

Numele Proiectului: Proiectul ”Reducerea impactului infecției HIV în Republica Moldova” (grantul consolidat al Fondului Global de combatere a SIDA, Malariei şi Tuberculozei, recipient principal Centrul PAS, subrecipient A.O. ”Viața Nouă”

 
Stimată Doamnă/Stimate Domn,

A.O. ”Viaţa Nouă” recrutează două persoane pentru prestarea serviciilor de consultanţă pentru elaborarea următoarelor proiecte de documente:

       1. Analiza situaţiei actuale în Republica Moldova privind prestarea serviciilor destinate persoanelor consumatoare de substanţe psihoactive;

      2. Revizuirea Conceptului Centrului social regional pentru consumatorii de substanţe psihoactive

       și elaborarea ordinului de aprobare a acestuia;

      3. Regulament cadru de organizare şi funcţionare a Serviciului social pentru consumatorii de substanţe psihoactive;

      4. Standarde minime de calitate a Serviciului social pentru consumatorii de substanţe psihoactive;

      5. Notă informativă pentru promovarea proiectului  hotărîrii de Guvern pentru aprobarea Regulament cadru de organizare şi funcţionare a Serviciului social pentru consumatorii de substanţe psihoactive şi a Standardelor minime de calitate a Serviciului social pentru consumatorii de substanţe psihoactive;

      6. Estimarea costurilor necesare pentru funcţionarea Serviciului social pentru consumatorii de substanţe psihoactive (30 beneficiari în cadrul serviciului de zi şi 10 beneficiari inclusiv plasament).

       Scrisoarea, cuprinzând un Curriculum Vitae (CV), va fi trimisă prin fax sau poştă sau prezentată la adresa noastră de mai sus, până la termenul limită de 21 ianuarie 2013, orele 17.00.

      CV-urile vor fi evaluate comparând şi verificând calificarea şi experienţa candidaţilor, în conformitate cu criteriile descrise în Termenii de referinţă. Candidatul care obţine rezultatele cele mai bune va fi invitat pentru semnarea contractului.

     După informaţii suplimentare referitoare la sarcina alocată, vă puteţi adresa: 

      Dlui Alexandru Curaşov, Director de program, A.O. ”Viaţa Nouă”

      Adresa: Republica Moldova, str.Independentei 6/2, tel. 66-45-86, director@positivepeople.md

 Anexa 1. - Termeni de referinţă

 

Invitaţie la Sesiunea de consultări naţionale privind agenda de dezvoltare a ţării Post-2015

14 Jan

La 17 ianuarie curent va avea loc o sesiune de consultări naţionale privind agenda de dezvoltare a țării Post-2015, la care sunt invitaţi să participe reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile din domeniul combaterii şi prevenirii HIV/SIDA, tuberculozei, alte domenii ce ţin de protecţia sănătăţii populaţiei.

 

În cadrul reuniunii, participanţii vor avea posibilitatea să îşi expună liber opinia şi să-şi facă auzită vocea cu privire la viitorul pe care şi-l doresc pentru Republica Moldova după anul 2015.

Sesiunea este desfăşurată în cadrul proiectului ONU „Consultaţii Naţionale post-2015: viitorul pe care şi-l doreşte Moldova”. 

Evenimentul este planificat pentru orele 10:00-12:00, la hotelul „JAZZ” (Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 72, sala de conferinţe „Guitar ”).

Pentru mai multe detalii o puteţi contacta pe Irina Ursu, asistent comunicare la Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP: Tel: + 373 22 92 99 94, Email: irina@expert-grup.org, www.expert-grup.org

Fondul Global raportează progrese pentru anul 2012

11 Jan
Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei a făcut publice rezultatele activităţii sale pentru anul 2012.
În comunicatul de presă, difuzat special cu această ocazie la sfârşitul anului trecut, se menţionează că progresul obţinut în creșterea numărului de persoane care se află în tratament antiretroviral HIV și în prevenirea transmiterii infecţiei cu HIV de la mamă la făt este substanţial pe parcursul anului 2012. Rezultatele arată o creștere de 900.000 a numărului de persoane care primesc terapie antiretrovirală de la sfârșitul anului 2011. "Sunt încântat că pe parcursul unui an s-a reușit încadrarea în tratament aproape a unui milion de persoane, care au nevoie de tratament", a declarat Gabriel Jaramillo, Director General al Fondului Global. Creșterea a fost determinată, în mare măsură, de extinderea accesului la tratament antiretroviral în țările subsahariene, cum ar fi Zimbabwe și Zambia, dar şi a creşterii nivelului de investiții pentru acoperirea cheltuielilor de tratament în aceste țări cu sprijinul Fondului Global.

Noile rezultate arată un progres notabil al tuturor intervențiilor legate de HIV, finanțate prin intermediul granturilor Fondului Global. Astfel, numărul de femei gravide, care primesc medicamente antiretrovirale pentru a preveni transmiterea HIV la copii lor nenăscuţi, a crescut de la 1.300.000 la 1.700.000 la sfârșitul anului 2011. Numărul sesiunilor de consiliere și de testare la HIV a crescut de la 190 milioane la 250 milioane, în aceeași perioadă de referinţă. Intervențiile ce ţin de informare şi comunicare pentru schimbarea comportamentului aproape s-au dublat, de la 160 milioane ajungând la 300 milioane. Serviciile de îngrijire și suport acordate pacienților infectaţi cu HIV au crescut de la 13 milioane la 19 milioane, iar serviciile oferite grupurilor de populație cele mai expuse la riscul de a se infecta a crescut de la 23 milioane la 30 milioane (lucrătorii sexului comercial, consumatorii de droguri injectabile, bărbații care fac sex cu barbati). 

În comunicatul de presă se mai arată, că progrese semnificative au fost obţinute şi în lupta împotriva tuberculozei și malariei. Astfel, numărul cazurilor noi depistate şi tratate de tuberculoză a crescut de la 8,6 milioane la sfârșitul anului 2011, la 9,7 milioane la sfârșitul anului 2012. În aceeași perioadă, 80 de milioane de noi plase tratate cu insecticide au fost distribuite, numărul total de plase oferite de către Fondul Global până în prezent fiind de 310 milioane.

De la crearea sa în 2002, Fondul Global a aprobat finanțarea a 22.9 miliarde dolari SUA pentru mai mult de 1.000 de programe din 151 de țări.

Fondul Global este o instituție financiară internațională, dedicată atragerii şi disbursării resurselor financiare pentru prevenirea și tratamentul HIV/SIDA, tuberculozei și malariei. În activitatea sa, Fondul Global promovează parteneriatele între guverne, societatea civilă, sectorul privat și comunitățile afectate. Fondul Global lucrează în strânsă colaborare cu alte organizații bilaterale și multilaterale pentru a completa eforturile existente în controlul celor trei maladii.

Pentru mai multe detalii, consultați http://www.theglobalfund.org/en/mediacenter/newsreleases/2012-11-29_Global_Fund_support_extends_antiretroviral_treatment_to_4,2_million_people/).

 

11 ianuarie - şedinţa GTL M&E HIV/TB

11 Jan
La 11 ianuarie curent, membrii Grupului Tehnic de Lucru mixt pe monitorizare şi evaluare  HIV/TB (GTL M&E HIV/TB) a Consiliului naţional de coordonare TB/SIDA, se întrunesc într-o şedinţă de lucru pentru a discuta următoarele chestiuni:

 

  1. Prezentarea rezultatelor evaluării sistemului de monitorizare şi evaluare a activităţilor colaborative HIV/TB.
  2. Prezentarea draftului formei de colectare a datelor pentru pacienţii cu TB şi statutul HIV-pozitiv.
  3. Diverse.

Şedinţa este planificată pentru orele 15.00 şi va avea loc în incinta Centrului Naţional de Management în Sănătate (str. Cozmescu 3).

Serviciile “mSănătate” în beneficiul cetăţenilor din Republica Moldova

04 Jan

La 20 decembrie, la Chişinău, a avut loc conferinţa „Intervenţii în scopul promovării compleanţei la tratament a pacienţilor cu tuberculoză”, în cadrul căreia a fost lansat proiectul „mSănătate”, menit să ofere ajutor informaţional pacienţilor pentru îmbunătăţirea accesului şi creşterea eficienţei serviciilor de sănătate prin utilizarea tehnologiilor comunicaţiei mobile. Prezent la eveniment, dl Andrei Usatîi, Ministru al Sănătăţii, a menţionat că Proiectul „mSănătate” este absolut nou pentru Republica Moldova şi este implementat de către compania Moldcell, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate, Institutul de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială, Centrul Naţional de Management în Sănătate, sub egida Ministerului Sănătăţii.

Serviciile „mSănătate” includ: „mSupraveghere tratament” – adresat pacienţilor care se tratează de tuberculoză şi persoanelor care se află în tratament ARV şi tratament profilactic, precum şi „mGraviditate fără risc” – adresat femeilor gravide şi lăuzelor.

Rodica Verbeniuc, şef secţie comunicări corporative ÎM Moldcell SA a opinat că conceptul serviciilor „mSănătate” a fost iniţiat în urma studierii cazurilor de succes de implementare a asistenţei medicale prin SMS în alte ţări. Astfel, există dovezi clare că prin utilizarea tehnologiilor mobile (transmiterea mesajelor de notificare despre administrarea medicamentelor la ore exacte, conform indicaţiilor medicului; respectarea graficului vizitelor la medic; continuarea tratamentului până la vindecarea completă) se poate de redus rata abandonului şi de crescut rata de cazuri tratate cu succes. Referindu-se la costurile de implementare a serviciilor „mSănătate”, dna Verbeniuc a menţionat că Moldcell pune la dispoziţia pacienţilor cu tuberculoză şi celor care vor deveni beneficiari ai Proiectului, 2000 de telefoane mobile şi 3000 de cartele SIM. De asemenea, toate SMS-urile expediate pe parcursul a doi ani de beneficiarii Proiectului vor fi gratiuite.

Potrivit dlui Dorin Rotaru, director al Institutului de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială (ISAMS), serviciile „mSănătate” vor avea un rol de asistent medical, simplificând astfel munca medicilor, care sunt prinşi cu completarea unui volum prea mare de documentaţie medicală. Serviciile „ mSănătate” îşi propun să contribuie la sporirea calităţii actului medical prin intermediul unei administrări sistematice a informaţiilor, care se adresează direct pacienţilor.

Liliana Domente, director al Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”şi coordonator al Programului naţional de control al tuberculozei, a reiterat, la rândul său, că pune mari speranţe în implementarea cu succes a acestei aplicaţii, în special, în rândul pacienţilor mai puţin compleanţi până acum – consumatorii de alcool şi consumatorii de droguri. „Scopul noilor servicii este de a trezi interesul pacienţilor pentru urmarea până la vindecare a tratamentului tuberculozei, de a nu le permite să întrerupă şi să abandoneze tratamentul. Tuberculoza este o maladie care se tratrează o perioadă îndelungată, deaceea şi rezultatele vor fi vizibile peste 1-2 ani. Sper ca prin intermediul telefoniei mobile (a SMS-urilor de informare şi educare, transmise repetat, pe care le vor primi pe toată durata aflării în tratament) să fie sensibilizaţi şi influenţaţi pozitiv asupra aderenţei la tratament”, a concluzionat Liliana Domente.

Serviciile „mSănătate” în Republica Moldova sunt considerate cu un grad înalt de confidenţialitate şi vor fi disponibile exclusiv pentru abonaţii Moldcell.

Informaţie de Victoria Tataru

Asistente medicale instruite să consilieze eficient pacienţii cu tuberculoză

04 Jan

În perioada 19 noiembrie-6 decembrie 2012, Centrul de Dezvoltare în Sănătate “AFI” a organizat cursul: “Aderenţa la tratamentul antituberculos – educarea şi consilierea pacienţilor”, la care au participat circa 90 de asistente medicale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Scopul cursului de instruire a fost de a le forma asistentelor medicale nişte abilităţi mai bune de comunicare cu bolnavii de tuberculoză.

Timp de trei săptămâni, participantele au învăţat cât de importantă este comunicarea în prevenirea tuberculozei, cum să medieze şi să soluţioneze o situaţie de conflict; ce este ascultarea activă şi asertivitatea; cum pot fi diminuate efectele negative ale conflictelor etc. – toate prin prisma profilului psihologic al bolnavului de tuberculoză. Iată câteva opinii, înregistrate la sfârşitul cursului de instruire.

Rodica Nicoară, Chişinău: “Acest seminar ne-a învaţat să comunicăm mai eficient cu diferiţi pacienţi, în special, cu cei agresivi”.
Lidia Graur, Floreşti: “Cunoştinţele acumulate la training ne va ajuta să comunicăm mai uşor în activitatea noastră cu pacienţii”.
Lilia, Ocniţa: “Chiar dacă am experienţă de o viaţă în calitate de asistent medical, informaţiile pe care le-am primit sunt foarte binevenite”.

Cursul de instruire pentru asistentele medicale a fost organizat cu suportul Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate în cadrul proiectului: “Sporirea rolului pacientului şi a comunităţii în controlul tuberculozei în Moldova”, finanţat de către Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

Informaţie adaptată după www.afi.md

Premii pentru jurnaliştii care au abordat tematica HIV

04 Jan

La 21 decembrie 2012, la Centrul Naţional de Management în Sănătate, s-a desfăşurat ceremonia de premiere a jurnaliştilor participanţi la concursul: „HIV şi SIDA – documentează-te, informează-te, protejează-te!”. Potrivit Silviei Munteanu, director al Reprezentanţei în Moldova a Fundaţiei SIDA Est-Vest (AFEW), la concurs au aplicat 16 reprezentanţi mass media (jurnalişti care activează în presa scrisă, la posturile de radio, televiziune, agenţiile de presă şi reviste electronice naţionale şi locale), care au prezentat peste 80 de materiale la tematica HIV/SIDA.

Scopul concursului a fost de a intensifica rolul mass-media în elucidarea tematicii HIV/SIDA/infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS) pentru informarea publicului larg despre necesitatea şi importanţa prevenirii infecţiei HIV/SIDA/ITS, reducerea stigmei şi discriminării faţă de persoanele infectate cu HIV.
Membrii juriului (specialişti din domeniul sănătăţii şi specialişti în comunicare) au apreciat materialele expediate la concurs prin prisma următoarelor criterii: relevanţa informaţiei, documentarea profundă, veridicitatea şi imparţialitatea informaţiei, respectarea normelor etice şi a terminologiei internaţionale aprobate vis-a-vis de HIV şi SIDA, accesibilitatea informaţiei pentru auditoriul ţintă şi conlucrarea cu specialiştii în domeniu. În rezultatul examinării şi evaluării materialelor înaintate la concurs, au fost oferite 7 premii şi o menţiune, după cum urmează:

Secţiunea TV
Locul I – Maria Marian, Jurnal TV
Locul II – Irina Şlaeva, LIK TV, Râbniţa

Secţiunea Radio
Locul I – Iulia Buzenco, Radio Moldova
Locul II – Olga Stăvilă, Radio Moldova

Presa scrisă
Locul I – Artiom Radu, corespondent la ziarele: „Drapelul Muncii”, „Tribuna Copiilor”, „Adevărul de Anenii-Noi”, revistele: „Orizont” şi „Fără tabu” din Anenii-Noi.
Locul II – Marina Coval, ziarul „Spros i predlojenie”, Bălţi

Categoria agenţii de presă/reviste electronice

Locul I - Natalia Ghilaşcu, Portalul Discriminare.MD

Menşiune specială
Tatiana Guţu, Radio Vocea Basarabiei

Violeta Teutu, consultant în coordonare şi comunicare din cadrul Secretariatului Consiliului Naţional de Coordonare TB/SIDA, membră a juriului, a felicitat premianţii, remarcând calitatea materialelor prezentate la concurs şi numărul mai mare de participanţi la ediţia din acest an, inclusiv de pe malul stâng al Nistrului. Dna Teutu a remarcat faptul că jurnaliştii au lucrat mai mult în teren, au consultat mai multe surse, informaţia fiind mult mai documentată şi argumentată.

Jurnaliştii, la rândul lor, au mulţumit organizatorilor pentru posibilitatea de a participa la un asemenea concurs, exprimându-şi opinia că vor rămâne fideli acestei teme în activitatea lor de mai departe.

Concursul „HIV şi SIDA – documentează-te, informează-te, protejează-te!” a fost organaizat de Reprezentanţa în Moldova a Fundaţiei SIDA Est-Vest (AFEW), cu suportul financiar al Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei, sub egida Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova.

Studiul IBBS va fi continuat în 2013

04 Jan

În perioada 2012-2013, în Republica Moldova, se efectuează, repetat, “Studiul Integrat Biocomportamental şi de Supraveghere de sentinelă  (IBBS) la HIV, hepatitele virale B (HVB), hepatitele virale C (HVC) şi sifilis” în rândul populatiei cu risc sporit de infectare: consumatorii de droguri injectabile (CDI), femeile care practică sexul comercial (FSC), bărbaţii care practică sexul cu bărbaţii (BSB), deţinuţii.

 

Potrivit Liliei Todiraşcu, şef secţie „Studii comportamentale” (Centrul Naţional de Management în Sănătate), colectarea datelor pentru acest Studiu a început în octombrie 2012 în contingentele deţinuţi şi consumatorii de droguri. Colectarea datelor în rândul FSC şi BSB este planificată pentru luna februarie 2013.

Studiul este bazat pe chestionar (interviu faţă în faţă) pentru componenta comportamentală, combinat cu testarea calitativă la prezenţa anticorpilor la infecţii – componenta biologică. Instrumentul de colectare a datelor este ajustat la necesităţile de raportare naţională şi internaţională (indicatorii UNGASS pentru epidemiile concentrate) şi asigură comparabilitatea regională a rezultatelor.

Conţinutul chestionarului a fost prezentat şi discutat la sedinţele GTL „Grupuri vulnerabile” (CNC TB/SIDA), după care a fost supus pre-testării şi ajustării la rezultatele pre-testării. În scopul asigurării respectării condiţiilor de anonimat/confidenţialităţii, ca urmare a participării în studiu, instrumentul de colectare a datelor este codificat.

În dependenţă de contingentul populaţiei participante la studiu, există mai multe locaţii de desfăşurare a colectării datelor pentru cercetare: pentru CDI (Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Râbniţa); pentru FSC (Chişinău, Bălţi); pentru BSB (Chişinău, Bălţi); pentru deţinuţi (14 penitenciare de pe malul drept al râului Nistru).

Studiul IBBS se desfăşoară în cadrul Programului naţional de prevenire şi control al HIV/SIDA/ITS pentru anii 2011-2015. Partenerii de implementare ai acestui studiu sunt organizaţiile guvernamentale (Centrul Naţional de Management în Sănătate al Ministerului Sănătăţii al RM, Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile, Centrul Naţional de Sănătate Publică, Centrul de Sănătate Publică Bălţi, Centrul SIDA Tiraspol, Departamentul Instituţii Penitenciare al Ministerului Justiţiei al RM); organizaţiile neguvernamentale („Reforme medicale”, „Viata Noua”, Centrul Prietenos Tinerilor „ATIS”, „Gender Doc_M”, „Zdorovoe budushee”, „Trinity”).

Rezultatele Studiului vor oferi dovezi despre impactul proiectelor desfăşurate pentru grupurile populaţiei cu risc de infectare; vor prezenta indicatorii de succes ai proiectelor şi vor elucida domeniile problematice ale acestor contingente ale populaţiei; vor identifica intervenţiile prioritare pentru grupurile respective. De asemenea, se preconizează ca cercetarea respectivă să constituie un instrument de politici şi pledoarie pentru generarea datelor comparative cu privire la riscurile comportamentale.

Studiul este realizat cu suportul financiar al Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (Granturile consolidate pentru TB şi HIV), prin intermediul IP UCIMP RSS şi suportul UNAIDS, UNICEF, UNODC şi Fundaţia Soros-Moldova.

Informaţie de Victoria Tataru

Republica Moldova a încheiat negocierile pe marginea acordurilor de grant TB şi HIV cu Fondul Global

04 Jan

La finele anului 2012, Republica Moldova a finalizat negocierile cu Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (FG) pe marginea Acordurilor de grant TB şi HIV pentru implementarea acestora în perioada 2013-2015. Negocierile au avut loc în luna noiembrie curent în cadrul vizitei la Chişinău a echipei FG pentru Europa de Est şi Asia Centrală (EEAC).

La baza negocierilor au stat: aplicaţiile CNC TB/SIDA pentru reînnoirea granturilor TB şi HIV în perioada a doua de implementare (2013-2015), depuse în aprilie şi mai 2012; rezultatele vizitei de monitorizare, efectuată de FG în Moldova în luna mai 2012; şi reforma instituţională, operată în 2012 de către Ministerul Sănătăţii în domeniul HIV. 

Fondul Global a apreciat pozitiv formatul constructiv al negocierilor şi eforturile naţionale de asigurare a durabilităţii răspunsului naţional la TB şi HIV. În opinia Tatyanei Vinichenko, Manager de Portofoliu al FG pentru EEAC, asigurările privind sporirea finanţării guvernamentale pentru programele comprehensive TB şi HIV, inclusiv asigurarea tratamentului ARV, din resurse naţionale, pentru pacienţii noi în 2014 şi pentru toţi pacienţii în 2015, reprezintă un moment de cotitură pentru asigurarea durabilităţii respective.

Totodată, donatorul principal al Republicii Moldova pentru controlul TB şi HIV, speră că în perioada a doua de implementare a granturilor sale, CNC TB/SIDA va reuşi să îmbunătăţescă cadrul de coordonare a programelor naţionale de control HIV/SIDA/ITS şi va urgenta aprobarea de către guvern a strategiei naţionale HIV actualizată, care a fost înalt apreciată în procesul de evaluare internaţionala din vara 2012. În ceea ce priveşte TB, OMS, cu sprijinul financiar al Fondului Global, va coordona o evaluare de mijloc de termen a Programului naţional de control al tuberculozei, care va avea loc în februarie 2013. Această evaluare se doreşte a fi axată pe îmbunătăţirea mecanismului de gestionare a cazurilor de tuberculoză şi consolidarea în continuare a serviciilor de îngrijire ambulatorie a pacienţilor cu TB.

Semnarea acordurilor de grant TB şi HIV de către FG, Recipientii Principali (Centrul PAS şi IP UCIMP RSS) şi preşedintele CNC TB/SIDA, la finele lunii decembrie 2012 - începutul lunii ianuarie 2013, va permite realizarea la timp a disbursărilor pentru trimestrul unu al anului 2013.

Violeta Teutu
Consultant Coordonare/Comunicare