2015

Astăzi se marchează Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

25 Nov
Astăzi, 25 noiembrie, este marcată Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor (International Day for the Elimination of Violence against Women). Comemorarea acestei zile este un bun prilej de a aminti întregii societăți că pentru a combate HIV-ul, trebuie, inclusiv, să stopăm violența împotriva femeilor.
 
Potrivit Fondului Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei, legătura dintre violență și HIV a fost bine demonstrată. Incapacitatea femeii de a negocia sexul protejat și de a refuza sexul nedorit este în strânsă corelație cu incidența ridicată a cazurilor HIV. Violența sexuală provoacă traume fizice și emoționate, iar problemele permanente de sănătate sporește vulnerabilitatea femeii la HIV. Astfel, femeile care sunt bătute de partenerii lor intimi sunt cu 48 % mai expuse riscului de a se infecta cu HIV.
 
Începând cu anul 2010, Fondul Global a sporit constant susținerea femeilor și fetelor. Aproximativ 55-60 la sută din investițiile Fondului Global sunt orientate spre programe care vizează femeile și fetele, inclusiv 50 milioane dolari SUA sunt investiți în programele care se referă la fenomenul violenței în bază gen în peste 30 de țări.
 
În Republica Moldova, astăzi a fost organizată Conferința de presă „Violența nu are justificare!” care dă startul Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în baza de gen” organizată de Uniunea informală a femeilor care trăiesc cu HIV și Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei al RM.
 
Totodată, în cadrul acestei conferinţei a fost lansat spotului social ”Violența nu are justificare!”, la realizarea căruia au participat în premieră femei care trăiesc cu HIV fără a-și ascunde statutul, precum și persoane publice.

Violența împotriva femeilor constituie o încălcare a drepturilor omului, care împiedică progresele în multe domenii, inclusiv combaterea HIV/SIDA, eradicarea sărăciei, pacea și securitatea în lume.

Fondul Global a aprobat un nou cadru strategic

24 Nov

În perioada 16 – 17 noiembrie 2015, Consiliul de Administrare al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei s-a întrunit în cea de-a 34-a ședință la care a fost aprobat un nou cadru pentru strategia 2017-2022. Aceasta își propune scopul de a spori impactul, de a consolida sistemele de protecție a sănătății, de a promova și proteja drepturile omului și egalitatea de gen, precum și de a mobiliza resurse suplimentare.

În cadrul celor două zile de reuniune la Geneva, membrii Consiliului de administrare au decis să acorde prioritate inițiativelor care vor fi accesibile mai multor persoane și care vor genera un impact mai mare prin abordări inovatoare care să răspundă nevoilor țării. Fondul Global investește anual circa 4 miliarde de dolari SUA în programele implementate la nivelul comunităților din întreaga lume pentru a câștiga lupta împotriva epidemiei HIV/SIDA, tuberculozei și malariei.
 
Potrivit membrilor Consiliului, dezvoltarea noului cadru strategic a avut loc pe parcursul unui an de zile, iar sute de parteneri s-au implicat activ în discuțiile organizate pentru consultarea documentului în cadrul Forumului de parteneriat, care a avut loc la Addis Abeba, Bangkok și Buenos Aires, precum și în cadrul unui e-Forum, care a oferit posibilitatea de a colecta propunerile celor interesați din întreaga lume.
 
Noul cadru strategic este în deplină concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă adoptate, în septembrie 2015, de statele membre ale Organizației Națiunilor Unite și își propun să susțină tot mai mulți oameni aflați în dificultate și care au nevoie de ajutor, să reducă inegalitățile și să susțină țările aflate în tranziție în procesul de autofinanțare a programelor.
 
Totodată, noul cadru strategic afirmă angajamentul Fondului Global de a dezvolta sisteme viabile pentru menținerea sănătății și politici naționale durabile de sănătate în fiecare țară.
 
În cadrul reuniunii, membrii consiliului au ajuns și la un consens cu privire la necesitatea extinderii programelor care vizează eliminarea barierelor ce împiedică accesul la serviciile medicale și susținerea în continuare a protecției drepturilor omului în ciclul de granturi și strategii de finanțare.
 
Consiliul a recomandat continuarea procesului de îmbunătățire a modelului de alocare a resurselor cu scopul de a spori eficacitatea implementării strategiei pentru țările cu risc sporit de pandemie și capacitate redusă de plată a serviciilor, dar și pentru grupurile vulnerabile și populațiile-cheie care sunt afectate în mod disproporționat de cele trei boli.
 
Ținem să menționăm că din Consiliul de Administrare a Fondului Global face parte și un reprezentant din Republica Moldova - Alexandru Curașov, delegat din partea comunității persoanelor care trăiesc cu HIV (PTH).
 
 

Consultări publice pe marginea proiectelor de programe naționale pentru controlul TB și HIV/SIDA/ITS în anii 2016-2020

19 Nov

Recent, Ministerul Sănătății al R. Moldova a publicat pe pagina http://particip.gov.md/ proiectele celor două programe naționale pentru controlul TB și HIV/SIDA/ITS în anii 2016-2020. 

Cele două proiecte sunt accesibile la http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=2698 și http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=2699. Termenul limită stabilit pentru consultările publice – 07/12/2015.  

Republica Moldova va realiza două cercetări în domeniul controlului HIV/SIDA

19 Nov
În contextul susținerii răspunsului național HIV/SIDA, conform Planului Național de Monitorizare și Evaluare a Programului Național de Prevenire și Control HIV/SIDA și ITS, în Republica Moldova vor fi realizate  două studii relevante pentru planificarea ulterioară a intervențiilor și implementarea Programului național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA . 
 
Studiul Integrat Biocomportamental în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare este realizat cu suportul Fondului Global de Combatere SIDA, Tuberculozei şi a Malariei și are ca scop Evaluarea comportamentului şi factorilor de risc care contribuie la transmiterea virusului HIV, virusului hepatic B şi C şi a infecţiilor cu transmitere sexuală în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare pentru o mai bună pledoarie, planificare şi design al intervenţiilor.
 
Acest studiu este parte a supravegherii de generația a doua pentru colectarea datelor relevante în grupurile cu risc sporit de infectare (utilizatorii de droguri injectabile, lucrătoarele sexului comercial, bărbații care practică sex cu bărbați), care vin în completarea datelor programatice colectate pe baza statisticii de rutină și evaluează calitatea intervenţiilor implementate pentru prevenirea HIV/SIDA. Studiul include și componenta biologică care vine să aprecieze prevalența infecțiilor HIV, HVB, HVC și sifilisului în grupulie cu risc sporit de infectare. Cercetarea este realizată sub supravegherea unui Grup de lucru multisectorial instituit de Ministerul Sănătății, iar prezentarea raportului final este planificată pentru luna februarie 2017.
 
Studiul comportamental Cunoştinţele, atitudinile şi practicile cu referire la HIV/SIDA, hepatitelor Virale B şi C şi Sifilisului în rândul șoferilor de cursă lungă este realizat la solicitarea UNFPA și are scopul de a evalua comportamentele cu risc de infectare, cunoștințele și atitudinile față de infecția HIV în rândul șoferilor de cursă lungă pentru a elabora și realiza intervenții care ar contribui la reducerea consecinţelor asupra sănătăţii a comportamentului cu risc sporit asociat transmiterii HIV/SIDA şi Hepatitelor Virale B şi C în rândul grupului ţintă.
 
Cercetarea va fi desfășurată în rândul șoferilor de curse lungi licenţiaţi care traversează frontiera vamală a Republicii Moldova. Această cercetare este o parte a inițiativei Regionale cu privire la răspuns la HIV pe Drumul Mătăsii în cadrul Oficiului Regional al UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală și în cadrul Programului Lumea de Lucru pentru șoferii de cursă lungă în calitate de clienți ai lucrătoarelor sexului comercial în Ucraina Georgia, Moldova, Belarus și Turcia.
 
Rezultatele acestor studii vor fi utilizate pentru elaborarea intervențiilor viitoare în prevenirea HIV în rândul populației cheie - grupurile cu risc sporit de infectare.

CNC TB/SIDA din Moldova – parte a unui studiu internațional privind fezabilitatea CCM-urilor

11 Nov

În perioada 9-12 noiembrie 2015, la Chișinău se află expertul European Health Group (EGH) pentru realizarea studiului de fezabilitate a CNC TB/SIDA

Actualmente, Fondul Global de combatere a Tuberculozei, SIDA și Malariei (FG) este în proces de elaborare a viitoarei sale Strategii de activitate 2017-2021. CNC TB/SIDA (sau CCM – Country Coordinating Mecanism) joacă un rol central în procesele susținute de FG la nivel de țară. Pentru Noul Model de Finanțare implementat de Fond, CNC reprezintă platforma cea mai potrivită pentru dialogul de țară și asumarea angajamentelor bilaterale întru susținerea răspunsului național în controlul TB și HIV.

Viitoarea strategie a FG se vrea să prevedă un cadru și mai clar de cooperare între donator și recipenții granturilor sale. In acest context, FG realizează (prin intermediul European Health Group/EHG) o evaluare a CCM-urilor pentru a vedea nivelul de sustenabilitate a acestora si opțiunile de integrare în/cu alte structuri/mecanisme de coordonare existente în sistemul național de sănătate. CCM-urile din cinci țări din întreaga lume, inclusiv Moldova, au fost selectate pentru studiul de fezabilitate. Studiul va fi realizat în 2 etape:

  • Etapa I (9-12/11/2015) presupune o analiză situațională și evaluare globală a CCM-urilor  participante și factorii contextuali care influențează performanța și durabilitatea acestora.
  • Etapa 2 (mijlocul decembrie 2015) - studiul de fezabilitate axat pe evaluarea posibilităților de consolidare și integrare a CNC în organisme naționale eficiente de coordonare.

Agenda vizitei curente include întâlniri cu membrii CNC și structurile sale din toate grupurile constituente – ministere și instituții publice, agenții internaționale, societatea civilă și comunitatea persoanelor afectate de TB și HIV din întreaga republică, inclusiv regiunea de est. 

Tsovinar Sakanyan: „Donatorii nu vor ține cont de faptul că Moldova are deficit și mari probleme cu banii"

11 Nov
De curând, Tsovinar Sakanyan coordonează procesul de implementare a granturilor Fondului Global în Georgia, Serbia, dar și în Republica Moldova.
Deși în ultimii ani Moldova a înregistrat progrese în lupta cu HIV și TB, instabilitatea politică ne face să stagnăm mult. Despre ce se poate întâmpla cu țara noastră după plecarea Fondului Global, dar și ce trebuie să facă autoritățile pentru a evita o catastrofă, citiți în interviul dnei Sakanyan acordat e-sanatate. 
 
Sursa: http://www.e-sanatate.md/News/5112/tsovinar-sakanyan-donatorii-nu-vor-tine-cont-de-faptul-ca-moldova-are-deficit-si-mari-probleme-cu-banii-sa-fim-seriosi-cu-totii-stim-cum-s-a-ajuns-aici

Masă rotundă privind rezultatele evaluării managementului programelor naționale de control HIV și TB

20 Oct

La 22 octombrie a.c. va fi organizată o masă rotundă pentru prezentarea rezultatelor preliminare ale exercițiului de evaluare a managementului programelor naționale in domeniul HIV si TB. 

Evaluarea a fost realizată de către expertul internațional - Peter Godwin, în cadrul grantului oferit de Fondul Global pentru 2015-2017 și gestionat de Recipientul Principal - IP UCIMP DS.

Masa rotunda își va ține lucrările în incinta Centrului Național de Management în sănătate, începând cu ora 10.00. 

Sedința CNC TB/SIDA

09 Oct
La 16 octombrie curent, ora 13.00, în Sala de ședințe a Ministerului Sănătății (str. Vasile Alecsandri 2) va avea loc ședința Consiliului național de coordonare a programelor naționale de control TB și HIV/SIDA/ITS.

Agenda ședinței va include subiecte legate de:

  • Implementarea granturilor pentru susținerea răspunsului național TB și HIV în anii 2015-2017 oferite de către Fondul Global pentru combaterea SIDA, TB si Malariei.
  • Elaborarea proiectelor de programe naționale pentru controlul TB și HIV în perioada 2016-2020
  • Implementarea grantului regional privind Reducerea Riscurilor în șase țări din Europa de Est și Asia Centrală, inclusiv R. Moldova.
  • Diverse.

Ședința CNC TB/SIDA este una deschisă.

Rezultatele ședinței grupului constituent al FG pentru EEAC

08 Oct

La 29 martie curent, grupul constituent al țărilor din Europa de Est și Asia Centrală (GC EEAC) din cadrul Fondului Global (FG) s-a întrunit la Geneva.

Participanții la întrunirea premergătoare ședinței 33 a Consiliului Administrativ al FG (30/03-01/04) au discutat si agreat: reprezentativitatea constituentei în structurile de conducere ale FG; rezultatele studiului privind aspectele guvernării în cadrul constituentei și necesitatea actualizării regulamentului de activitate al grupului; eforturile de susținere a demersului parvenit din partea comunităților persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din Ucraina; și pregătirea constituentei pentru ședința 33 a Board-ului FG, desfășurată în zilele 31/03-01/04/2015.

Liderii constituentei au informat reprezentanții EEAC că in 2015 expirară termenul de doi ani de președinție și vicepreședinție a Consiliului Administrativ (CA) al FG pentru Dr Nafsiah Mboi (Indonezia) și respectiv, Ambassador Mireille Guigaz (Franța). De la 1 aprilie curent, aceste funcții vor fi preluate de către Norbert Hauser (Germania) și Aida Kurtovic (Bosnia & Herțegovina). De menționat că Aida Kurtovic – fost membru al CA al FG din partea constientei EEAC, până în aprilie 2015 a fost membru al Comisiei FG pentru Strategii, Investiții si Impact.

Totodată, ca urmare a demisiei prezentate de membrul alternant in CA din partea Muntenegrului, CG EEAC a aprobat pentru această funcție candidatura reprezentantului Macedoniei. Iar în urma demisiei dnei Kurtovik din funcția de membru SIIC, aceasta a fost preluată de către dna Sandra Elisabeth Roelof, reprezentantul Georgiei.

Actualități din activitatea comisiilor CA AL FG!

Comisia pentru Finanțe și Performanță Operațională (FOPC):

  • FOPC discutat Indicatorii cheie de performanță (KPI) pentru anul 2015, la ultima sa intalnire. KPI pentru anul 2015 vor fi prezentați la a 33 ședință a CA ca o recomandare comună a FOPC, AEC și SIIC. Din cei 16 KPI, evaluarea de performanță a fost prevăzută pentru 12 de indicatori. Este lăudabil faptul că există o performanță puternică în 11 din cei 12 indicatori. Performanța este sub tinta pentru KPI 11 (costuri & debursări de granturi).
  • Privind mobilizarea resurselor - sunt angajamente suplimentare de donații publice în 2015, în valoare de 190 de milioane de dolari și peste 40 de milioane de angajamente suplimentare din sectorul privat. FOPC a discutat stadiul implementării politicii restricționiste de contribuții financiare, care a fost aprobată la ședința din noiembrie 2014. Această politică vă permite donatorilor din sectorul privat să aloce contribuții anumitor țări, în funcție de interesul lor politic. Obstacolelor existente și probleme de aplicare a acestei politici au fost discutate. FOPC așteaptă să primească o propunere din partea Secretariatului FG privind revizuirea acestei politici.
  • Cu privire la următorul (al 5-lea) ciclu/Conferință de colectare a fondurilor. În decembrie 2015 va avea loc o intalnire a donatorilor în Japonia. Al cincilea ciclu de colectare a fondurilor este de asteptat sa se lanseze in trimestrul II-III al anului 2016.  

Comisia FG pentru Strategii, Investiții si Impact (SIIC):

  • Cu privire la managementul riscurilor: SIIC a avut o discuție dură cu privire la gestionarea riscurilor, cauzate de accidente IT din 2014 și, de asemenea, fluctuațiile cursurilor de schimb valutar care a produs Fondului Global pierderi financiare considerabile. În opinia SIIC aceste lucruri puteau fi prevăzute de către GF, ele însă nu intrau în top 10 riscuri care au fost monitorizate atent.
  • SIIC a avut, de asemenea, o prezentare cu privire la Forumul parteneriatelor privind dezvoltarea strategică. A fost o idee pentru trei forumuri regionale de parteneriat, EECA fiind propusă ca regiune pentru un forum separat.  

 Din activitatea Comisiei pentru Guvernare Tranzitorie (TGC) - Două subiecte majore au făcut ordinea de zi a TGC:

  • Prima - dezvoltarea unui cadru de evaluare a performanței, realizarea evaluării și raportarea în cadrul reuniunii 34 a Consiliului Administrativ al FG din noiembrie 2015. Evaluarea ar trebui să acopere toate structurile de guvernare ale Fondului Global: comisii, Consiliu, conducerea comisiilor și conducerea Consiliului.
  • A doua problemă este îmbunătățirea structurii de guvernare. Ideea este de a avea trei comisii, care vor fi remodelate. Ca un exemplu, problemele de performanță operaționale ar trebui să fie transferate la SIIC, chestiunile de audit va fi transferat înapoi la Comitetului de Finanțe, și comitetul al treilea va fi responsabil de etică și guvernare. Acest lucru este în proces de discuții și consultări cu toate grupurile constituente și comisiile CA al FG.
  • În plus, TGC trebuie să - dezvolte propuneri privind dimensiunea viitoare a Consiliului și compoziția acestuia, supravegherea aspectelor legate de CCM, dezvolte componente cheie ale cadrului de guvernanță pentru aprobare de către consiliului de administrație și de monitorizare și supraveghere a activităților. 

Реформа наркополитики как ключевой компонент отклика на эпидемию ВИЧ инфекции. Информация для заявителей и получателей грантов

08 Oct
Настоящий информационный документ предназначен для специалистов, занимающихся разработкой концептуальных записок, заявок и грантов в Глобальный фонд по борьбе со СПИДом, туберкулезом и малярией, а также в целом для содействия реализации комплексных программ в сфере ВИЧ-инфекции.

Документ подготовлен Международным консорциумом по наркополитике (International Drug Policy Consortium, IDPC), Международным альянсом по ВИЧ/СПИДу (International HIV/AIDS Alliance) и Фондом «Открытое общество» (Open Society Foundations) при участии коллег из Глобального фонда и других партнеров.

Pentru detalii vizitati: https://dl.dropboxusercontent.com/u/64663568/library/IDPC-Briefing-Paper_Global-Fund-information-note_RUSSIAN.pdf
 
Sursa: www.idpc.net