2012

Pacienţii cu tuberculoză sprijiniţi de Bayer Health Care

17 Dec

Un grup de voluntari de la compania farmaceutică Bayer Health Care a efectuat o vizită de studiu cu privire la situația tuberculozei în Republica Moldova, care a avut loc în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2012. Voluntarii au vizitat în primul rând copiii care suferă de tuberculoză de la Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie. Oaspeții au venit nu doar cu bomboane, dar și cu o prezentare de teatru forum, în care au fost demonstrate două situații anti-model, înscenate de ei pe parcursul vizitei de studiu.

Primul anti-model a ilustrat o situație, în care un fost pacient cu tuberculoză este stigmatizat chiar de către prietenii săi.

Cel de-al doilea anti-model a reflectat o situaţie, în care un copil, fost bolnav de tuberculoză, este discriminate de către cei din jur. Scopul acțiunii a fost de a-i face pe copiii bolnavi de tuberculoză să găsească soluții pentru a elimina fenomenul stigmei și discriminării din societate.

Printre soluțiile propuse de copii, menționăm: ”Persoanele cu tuberculoză trebuie sprijinite mereu”, ”Mamele trebuie să permită copiilor să se joace cu alți copii, chiar dacă au fost bolnavi de tuberculoză”. O soluție a venit și din partea lucrătorului medical, care le-a spus că: ”Tuberculoza se tratează! Persoanele care s-au tratat de tuberculoză nu mai prezintă risc de infectare”.

Echipa de voluntari care a vizitat Moldova este creată din angajați ai echipei farmaceutice Bayer Health Care din Germania, România și Republica Moldova. Voluntarii sunt implicaţi în dezvoltarea unui proiect privind mobilizarea comunitară în sprijinul pacienților cu tuberculoză.

Informaţie după www.afi.md

În Moldova au fost lansate două ghiduri noi în domeniul controlului tuberculozei rezistente

17 Dec

La 30 noiembrie curent, la Chişinău, s-a desfăşurat conferinţa ştiinţifică “Diagnosticul microbiologic al tuberculozei rezistente. Măsuri de control al infecţiei în tuberculoza rezistentă”. Evenimentul a fost organizat de Societatea Ftiziopneumologilor din Republica Moldova, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu, Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS) şi Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizare a proiectului de Restructurare a Sistemului Sănătăţii (UCIMP RSS).

În cadrul conferinţei au fost prezentate două ghiduri noi: „Controlul infecţiei în instituţiile medicale implicate în managementul tuberculozei rezistente” şi „Diagnosticul microbiologic al tuberculozei rezistente”. Ghidurile au fost elaborate de un grup de specialişti din Republica Moldova în baza a două studii, realizate de Laboratorul Naţional de Referinţă în colaborare cu Laboratorul Supranaţional de Referinţă în Micobacteriologie din Borstel (Germania) şi Laboratorul de Biologie Moleculară din Centrul de Cercetări Ştiinţifice, Universitatea din Liubek (Germania). Lucrările au apărut în cadrul proiectului „Fortificarea controlului tuberculozei în Moldova”, implementat de către UCIMP RSS şi Centrul PAS, cu suportul Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

Potrivit dlui Valeriu Crudu, doctor în medicină, conferenţiar, unul dintre autorii ghidului privind controlul infecţiei în instituţiile medicale implicate în managementul tuberculozei rezistente, importanţa cercetărilor este foarte mare, aşa cum acestea au fost elaborate în baza unei analize ample a literaturii de profil, care a apărut pe parcursul ultimilor 15 ani, dar şi prin adaptarea unor publicaţii referitoare la controlul infecţiei tuberculoase la studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a Centrului privind controlul maladiilor (CDC), altor instituţii internaţionale. Ghidul privind controlul infecţiei în instituţiile medicale implicate în managementul tuberculozei rezistente prezintă date de actualitate şi poate fi utilizat în activitatea practică de medicii ftiziopneumologi, epidemiologi, lucrători din asistenţa medicală primară pentru întocmirea unui plan de control al infecţiei tuberculoase la nivelul instituţiei în care activează.

Importanţa celui de-al doilea ghid, elaborat de Valeriu Crudu şi Elena Romancenco împreună cu un grup de colaboratori de la Laboratorul Naţional de Referinţă din Moldova prezintă interes şi prin faptul că, potrivit OMS, este o cercetare de pionerat în lume, materialele prezentând interes pentru specialiştii care activează în domeniul diagnosticului microbiologic al tuberculozei din diferite ţări.

Relevanţa ghidurilor trebuie considerată şi sub aspectul analizei situaţiei epidemiologice a tuberculozei în ţara noastră, studierii fenomenului rezistenţei la medicamentele antituberculoase şi al factorilor ce influenţează dezvoltarea rezistenţei antituberculoase, precum şi a necesităţii de a găsi răspunsuri la întrebările ce ţin de dezvoltarea rezistenţei la medicamentele antituberculoase pentru tratamentul tuberculozei clasice, tuberculozei rezistente (MDR), tuberculozei cu rezistenţă extinsă (XDR).

Actualmente, Republica Moldova se situează printre primele locuri în Europa după numărul bolnavilor de tuberculoză şi după numărul bolnavilor cu tuberculoză rezistentă la medicamente. Anual, 700 de moldoveni decedează din cauza acestei maladii şi aproximativ 5000 persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză.

Informaţie de Victoria Tataru

Grupurile cu risc sporit de infectare – în vizorul specialiştilor

17 Dec

La 30 noiembrie curent, membrii grupului de lucru „Grupuri vulnerabile” (GTL) al CNC TB/SIDA s-au întrunit într-o şedinţă de lucru, pentru a examina câteva chestiuni importante ce ţin de: testarea rapidă în grupurile cu risc sporit de infectare - necesităţi, modalităţi de implementare, coordonare, monitorizare şi evaluare; implementarea studiului bio-comportamental în rândul grupurilor vulnerabile; prezentarea şi discutarea instrumentului de colectare a datelor pentru studiul respectiv.

Svetlana Plămădeală, coordonator al Programului HIV (IP UCIMP RSS) a reiterat asupra faptului că, în contextul îmbunătăţirii accesului grupurilor cu risc sporit de infectare (GRSI) la servicii de testare rapidă prin intermediul ONG-urilor specializate în domeniu, este necesar de elaborat, până la sfârşitul anului, criterii clare de acordare a acestor servicii de către ONG-uri. Această iniţiativă este una absolut nouă pentru Republica Moldova şi urmează a fi aplicată în practică începând cu anul 2013. Membrii grupului de lucru au discutat şi asupra modalităţilor de implicare şi integrare a ONG-urilor în sistemul/reţeaua cabinetelor de consiliere şi testare voluntară la infecţia HIV, care sunt deschise pe teritoriul ţării.

Întrucât la această etapă există mai multe întrebări legate de crearea unei viziuni şi platforme despre dezvoltarea acestui tip de servicii în ţară, s-a propus ca subiectul respectiv să fie examinat într-un grup restrâns, care să elaboreze un regulament de oferire a serviciilor de testare rapidă de către ONG-uri. IP UCIMP a solicitat, de asemenea, asistenţa instituţiilor (reprezentanţii cărora sunt membri ai GTL) în estimarea, în cel mai scurt timp, a cantităţii de teste pe salivă necesare pentru a fi procurate.

În cadrul discuţiilor, membrii GTL au reconfirmat necesitatea implicării ONG-urilor în oferirea serviciilor de testare rapidă, opinie susţinută şi de Fondul Global de luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei. În opinia specialiştilor, dificultatea realizării acestei acţiuni, la moment, ţine de cadrul normativ, care, deocamdată, nu include astfel de prevederi.

Referitor la următoarele două subiecte din agendă, Lilia Todiraşcu, şeful secţiei „Studii comportamentale” de la Centrul Naţional de Management în Sănătate, a informat membrii GTL despre progresul realizării Studiului Integrat Biocomportamental (IBBS) în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi extinderea acestuia asupra altor grupuri cu risc sporit de infectare (lucrătoarele sexului comercial, bărbaţii care fac sex cu bărbaţi). Pentru definitivarea chestionarului şi coordonarea mai multor chestiuni tehnice, ce ţin de efectuarea studiului în aceste contingente, s-a decis convocarea unui grup de lucru restrâns, care să asigure implementarea cu succes a acestei cercetări. Participanţii la discuţii au menţionat că este necesar de a efectua o reconceptualizare a serviciilor sau ajustarea acestora la rezultatele studiului, ce va fi efectuat.

În concluzie, s-a menţionat că este necesară o consultanţă locală şi internaţională (pentru realizarea unei cercetări calitative ca parte componentă a studiului dat) privind oferirea serviciilor de prevenire HIV/SIDA în cadrul programelor de reducere a riscurilor în Republica Moldova.

Informaţie de Victoria Tataru

Banca Mondială a reiterat angajamentul de a continua acordarea suportului Republicii Moldova în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale şi eficientizării sistemului de sănătate

17 Dec

În contextul consultărilor Strategiei de Parteneriat a Băncii Mondiale (BM) cu Republica Moldova pentru anii 2014-2017, managerul sectorului de sănătate pentru Europa şi Asia Centrală al BM, dl Daniel Dulitzky şi coordonatorul sectorului de dezvoltare umană al BM în Republica Moldova, Ucraina şi Belarus, dl Paolo Carlo Belli, au reiterat angajamentul de a continua acordarea suportului în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale şi eficientizării sistemului de sănătate.

În cadrul vizitei sale, în perioada 26-28 noiembrie curent, echipa Băncii Mondiale a evaluat procesul de modernizare şi eficientizare a sistemului de sănătate, fiind demarate consultările cu Ministerul Sănătăţii şi actorii implicaţi în scopul identificării priorităţilor şi domeniilor din sistemul de sănătate, care vor beneficia în continuare de suportul Băncii Mondiale.

Andrei Usatîi, Ministrul Sănătăţii, a prezentat situaţia actuală a sistemului de sănătate din Republica Moldova, măsurile care se întreprind şi cele planificate. În cadrul întrevederii oficialii au discutat şi priorităţile de asigurare a unui sistem performant de ocrotire a sănătăţii, bazat pe accesul larg al cetăţenilor la servicii medicale eficiente şi pe calitatea înaltă a serviciilor prestate.

Reprezentantul Băncii Mondiale a menţionat buna cooperare pe care o are cu Ministerul Sănătăţii, subliniind că echipa ministerului are capacităţi suficiente şi viziuni clare în implementarea proiectelor internaţionale. Oficialii Băncii Mondiale consideră că pentru a continua eficientizarea sistemului de sănătate urmează a acorda suport în modernizarea sectorului spitalicesc şi îmbunătăţirea asistenţei medicale primare.

Menţionăm că în cadrul Proiectului „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială", gestionat de către Ministerul Sănătăţii (MS), în perioada 2007-2013 se realizează un şir de măsuri importante incluse în Planul de activitate a Guvernului şi Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate.

Pentru detalii, consultaţi rapoartele şi materialele elaborate în cadrul Proiectului „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială" pe pagina oficială a MS la link-ul:

http://ms.gov.md/public/international/AsistentaOficiala/comics/Multilaterali23/comic.2/2009.1/assis/

La Comrat s-a deschis un Centru Social Regional

17 Dec

La 22 noiembrie, la Comrat, a avut loc inaugurarea oficială a Centrului Social Regional „Împreună pentru viaţă”, al treilea centru deschis pe parcursul anului current. Scopul centrului este de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi aderenţa la tratamentul antiretroviral (ARV) al persoanelor cu HIV/SIDA, precum şi de a oferi oportunităţi mai bune pentru incluziunea socială a acestor persoane şi membrilor familiei lor.

Primele două centre de acest fel au fost deschise la Bălţi (pentru regiunea de nord) şi la Tiraspol (pentru regiunea transnistreană), până la finele anului curent urmând să mai fie inaugurat un centru social regional la Chişinău, care va deservi populaţia din municipiu şi din regiunea centru a ţării.

Conform statutului de funcţionare, Centrul din Comrat va presta o gamă largă de servicii sociale şi de suport, printre care: asistenţă psihosocială şi de aderare la tratamentul ARV, consiliere psihosocială şi medicală, referire pentru obţinerea unei profesii sau a unui loc de muncă, cursuri de instruire, activităţi inclusiv de la egal la egal.

Pentru realizarea activităţilor, edificiul Centrului Social Regional a fost reparat, mobilat şi dotat cu aparate electrocasnice, echipament logistic şi informaţional; a fost amenajată o sală de instruiri şi şedinţe şi o cameră (ludotecă) pentru copii. În posesia Centrului există, de asemenea, o unitate de transport pentru organizarea mai eficientă a muncii.

Centrele Sociale Regionale sunt deschise printr-un parteneriat dintre autorităţile publice locale şi centrale şi Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS), în cadrul proiectului „Reducerea impactului infecţiei cu HIV în Republica Moldova”, finanţat de Fondul Global de combatere a SIDA, Malariei şi Tuberculozei.

www.pas.md

Centrul PAS: Cerere pentru depunerea Scrisorii de intenţie

12 Dec
Solicitare adresată ONG-urilor active în domeniul HIV/SIDA în scopul asigurării angajării societăţii civile și populaţiilor cheie în răspunsul naţional la HIV/SIDA

 

În scopul desfășurării în condiții optime și în termenii stabiliți a unor activități planificate pentru anii 2013-2014 în cadrul Programului ”Reducerea impactului infecției HIV în Republica Moldova”, finanțat de Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei și Malariei, Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) lansează o competiție deschisă pentru ONG-urile active în domeniul HV/SIDA în vederea asigurării angajării societății civile și populațiilor cheie în răspunsul național la HIV.

Centrul PAS solicită scrisori de intenție din partea organizaţiilor non-guvernamentale (ONG-uri) din Moldova, lideri în domeniul HIV/SIDA, care vor stabili o platforma clară de implicare a ONG-urilor din domeniu în răspunsul național la HIV/SIDA, vor dezvolta și realiza campanii de pledoarie în vederea promovării intereselor și drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV (PTH) și vor consolida capacitățile comunității PTH din Moldova.

ONG-urile interesate sunt invitate să depună Scrisori de intenție în scopul asigurării angajării societății civile și populațiilor cheie în răspunsul național HIV, care are la bază următoarele obiective:

-        identificarea problemelor şi lacunelor de politici în domeniul HIV/SIDA și implicarea PTH în luarea deciziilor și implementarea programelor şi politicilor din domeniul HIV/SIDA;

-        dezvoltarea și realizarea campaniilor de pledoarie în vederea promovării intereselor și drepturilor PTH și consolidarea capacităților comunității PTH din Moldova, grupurilor de inițiativă și organizațiilor non-guvernamentale, în acest sens;

-        constituirea reţelelor intrasectoriale şi intersectoriale.

În scopul realizării acestor obiective, ONG-ul  selectat va ţine cont de următoarele:

-        Abilitarea organizațiilor non-guvernamentale active în domeniul HIV/SIDA în cunoaşterea şi revendicarea drepturilor PTH, inclusiv prin intermediul campaniilor de informare şi sensibilizare;

-        Identificarea, analiza, promovarea şi diseminarea de bune practici privind promovarea drepturilor PTH;

-        Dezvoltarea și desfăşurarea campaniilor de pledoarie privind necesităţile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA;

-        Identificarea soluţiilor pentru problemele din domeniul HIV/SIDA;

-        Constituirea rețelei sectoriale şi transsectoriale din domeniul dat;

-        Promovarea parteneriatelor dintre organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale în procesul de luare a deciziilor publice;

-        Reprezentarea intereselor comunității PTH în cadrul Grupurilor Tehnice de Lucru ale Consiliului Național de Coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei și altor grupuri relevante;

-        Asigurarea susținerii din partea mass-media;

-        Facilitarea comunicării și informării în cadrul rețelei PTH, inclusiv, elaborarea și publicarea buletinului informativ al comunității PTH;

-        Realizarea activităților de consolidare a capacităților comunității PTH și populațiilor cheie (instruiri, ateliere etc.).

Profilul depunătorului: ONG, lider în domeniul HIV/SIDA, cu experiență vastă în pledoarie, crearea şi consolidarea rețelelor PTH, precum și mobilizarea comunității PTH și populațiilor cheie. Eligibile de a participa în cadrul acestei competiții deschise sunt organizaţiile neguvernamentale apolitice, nonprofit, legal constituite în Republica Moldova, care sunt active în promovarea drepturilor PTH şi au experienţă de lucru în domeniul HIV/SIDA. În cazul formării unui parteneriat dintre organizaţia aplicantă şi alte organizaţii neguvernamentale din domeniul dat, vor fi clar indicate activităţile şi responsabilităţile asumate de către partener/parteneri în cadrul proiectului.

Scrisoarea de intenție va include următoarele documente:

  1. Curriculum Vitae (CV) al ONG-ului aplicant și a ONG-urilor partenere, dacă se aplică în parteneriat, cu indicarea competenței și expertizei relevante scopului cererii de depunere a scrisorii de interes;
  2. Copia certificatului de înregistrare a organizaţiei şi a statutului ei;
  3. CV-urile persoanelor cheie (directorul de organizație, echipa de implementare a proiectului şi experţii care vor fi implicați în proiect, contabilul);
  1. Lista fondatorilor, componenţa consiliului director al organizaţiei;
  1. Raportul pentru ultimul an de activitate cu indicarea surselor de finanţare, confirmat de consiliul de administrare al organizaţiei sau a constituenților;
  2. Alte materiale pe care le consideraţi necesare.

Scrisorile de intenție vor fi examinate de către Comisia de Selecție în conformitate cu condiţiile de eligibilitate și criteriile de evaluare enumerate mai jos:

-        Experienţa organizaţiei aplicante în domeniul HIV/SIDA și lucru cu comunitatea PTH și grupurile vulnerabile, inclusiv  consolidarea comunității (pondere 20%);

-        Experienţa organizaţiei aplicante în gestionarea proiectelor cu finanțare externă (pondere 10%);

-        Experiența organizației în promovarea intereselor PTH și realizarea activităților de desfăşurare a campaniilor de sensibilizare și pledoarie privind necesităţile PTH și grupurilor vulnerabile (pondere 40%);

-        Resurse umane adecvate pentru implementarea proiectului (pondere 30%);

Scrisorile de intenție (în limba română sau engleză) vor fi prezentate nu mai târziu de 26 decembrie 2012, ora 18.00 la adresa: Str. Vasile Alecsandri 99/1, Chişinău, MD-2012, Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Versiunea electronica a scrisorii de intenție va fi prezentată la adresele de email: liliana.caraulan@pas.md, cezar.captaciuc@pas.md

Dosarele incomplete sau depuse după data limită nu se vor lua în considerare. Dosarele depuse nu se restituie, cu excepţia fotografiilor şi copiilor materialelor video şi audio.

Sursa: Centrul PAS

 

Anunţ IDOM: Training pentru avocaţi şi jurişti

04 Dec
În perioada 7-9 decembrie curent, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) organizează un training pentru avocati (inclusiv avocatii stagiari) şi juriştii care activează în domeniul drepturilor omului. Tematica trainingului este axată pe confidenţialitatea, nediscriminarea, repararea prejudiciilor morale ale persoanelor care trăiesc cu HIV în Republica Moldova.

Costurile ce ţin de cazare, alimentare şi transport sunt acoperite integral de către IDOM.

Persoanele interesate sunt rugate să completeze un formular de participare, pe care-l pot solicita până la data de 04 decembrie a.c. (orele 17.00), la următoarele date de contact: Liliana Talpa,
tel.: 244 911, 838 409, 838 408, 079 464 198, liliana.talpa@idom.md, www.idom.md

Instruirea este organizată în cadrul proiectului Reducerea poverii infecţiei HIV în Republica Moldova”, finanţat de Fondul Global de luptă împotriva SIDA, Tuberculozei, Malariei (runda a opta).

Oportunităţi de colaborare pentru ONG-urile active în domeniul HIV din Republica Moldova

04 Dec
Oficiul PNUD Bratislava (Czech Trust Fund) este interesat de noi proiecte de colaborare în domeniul HIV/SIDA pentru anul 2013.

 

Schimbul de expertiză (know-how) și bune practici în domeniul prevenirii HIV/SIDA cu partenerii din ţările cu oficii PNUD din Belarus, Moldova, Ucraina, Bosnia şi Herţegovina şi alte organizaţii din ţările menţionate au fost considerate în mare parte pozitive până acum, ceea ce determină CTF să continue să ofere fonduri pentru servicii de consultanță şi expertize individuale în doomeniul HIV.

Pentru mai multe informaţii accesaţi: http://europeandcis.undp.org/ourwork/hivaids/show/4F040117-F203-1EE9-BC2813B3DB39EE5F


Fondul Global de luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei (FG) a aprobat continuarea granturilor TB şi HIV în Republica Moldova pentru anii 2013-2015

03 Dec

În luna octombrie curent, FG a anunţat CNC TB/SIDA despre decizia de a reinnoi granturile consolidate TB şi HIV, bugetând  14,885,636 Euro şi respectiv, 11,825,643 Euro pentru realizarea acestora în perioada a doua de implementare (2013-2015). Cele două granturi vor fi implementate și în continuare de către Recipienţii Principali – IP UCIMP RSS şi Centrul PAS, şi subrecipienţii acestora, printre care: Liga PTHS, ONG Viaţa Nouă, AO ”Iniţiativa Pozitivă”, Uniunea pentru prevenirea HIV şi reducerea noxelor (UORN), Fundatia Soros-Moldova, AO ”AFI”, Spitalul de Dermatologie şi Boli Comunicabile, IMSP IFP ”Chiril Draganiuc”, IDOM etc.

Acordurile de grant urmează a fi negociate în luna noiembrie şi semnate până la finele anului 2012, ţinându-se cont de condiţiile şi recomandările Secretariatului FG expuse pentru fiecare Recipient Principal. Dată fiind austeritatea resurselor atât la nivel de FG, cât şi naţional, resursele alocate pentru 2013-2015 vor fi direcționate spre asigurarea, fără întreruperi, a serviciilor esenţiale (îngrijire, tratament şi suport) pentru bolnavii de TB şi HIV.

Trebuie să menţionăm că, în ultimii ani, FG a operat mai multe modificări la politica şi mecanismul de acordare a granturilor pentru controlul TB, HIV/SIDA şi malariei în ţările recipiente, acestea trecând printr-un proces de consolidare a granturilor oferite în cadrul rundelor precedente. În prezent, FG este în proces de finalizare a mecanismului nou de finanţare a ţărilor recipiente, care probabil va fi făcut public la începutul anului 2013.

Reînnoirea granturilor FG în perioada a doua de implementare atestă performanţe şi rezultate pozitive, înregistrate de către implementatorii din republică şi recunoaşte încrederea investită de către FG în CNC TB/SIDA privind eforturile măsurabile de control al tuberculozei şi HIV/SIDA la nivel naţional şi local. Acest lucru îl demonstrează rezultatele revizuirii periodice pentru Moldova, realizate de către FG în 2012. Totodată, CNC TB/SIDA şi implementatorii nemijlociţi ai granturilor vor trebui să stăruie asupra unor condiţii şi să depaşească anumite neajunsuri de ordin tehnic şi procedural identificate de către donator. Atât rezultatele pozitive şi punctele slabe ale granturilor din prima perioadă, cât şi condiţiile impuse de FG pentru semnarea Acordurilor de grant în perioada a II-a sunt chestiuni abordate, analizate şi agreate de către Ministerul Sănătăţii al R. Moldova şi partenerii CNC TB/SIDA cu reprezentanţii FG.

De menţionat că în 2012 CNC TB/SIDA a urmat un parcurs complex de consultări în parteneriat pe marginea resurselor necesare pentru realizarea Programelor naţionale de control al TB şi HIV/SIDA (2011-2015), acestea soldându-se cu aplicaţii de finanţare per maladie, depuse la FG în lunile aprilie şi mai. Ulterior, au urmat câteva luni de analiză a aplicaţiilor şi ajustarea fondurilor solicitate şi, recent, aprobarea acestora de către Consiliul de administrare al Fondului Global.

Violeta Teutu
Consultant coordonare/comunicare, secretariataul CNC TB/SIDA

Întrunire consultativă "Rolul MAI în prevenirea HIV şi a serviciilor oferite UDI"

03 Dec

În perioada 17-18 octombrie 2012, o delegaţie din partea Republicii Moldova, constituită din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Sănătăţii (MS), Fundaţiei Soros-Moldova (FSM) şi Uniunii pentru prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor (UORN) au participat la prima intrunire regională de consultare cu genericul "Rolul MAI în prevenirea infecţiei HIV/SIDA şi a serviciilor oferite utilizatorilor de droguri injectabile", organizată la Kiev (Ucraina).

Fiind ferm convinşi de faptul că rolul colaboratorilor organelor de drept este unul esenţial în vederea implementării cu succes a Programelor de prevenire HIV şi reducere a riscurilor, organizatorii întrunirii, UNODC (Agenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea drogurilor şi criminalităţii) şi LEAHN (ONG "Organele de drept şi HIV/SIDA") au avut grijă să pună în valoare experienţa pozitivă a ţărilor participante la eveniment şi să creeze o platformă interactivă de discuţii. Printre cele mai importante subiecte, menţionăm: importanţa fortificării implicării MAI în programele de prevenire şi control HIV, asigurarea nivelului necesar de instruire a colaboratorilor MAI, interacţiunea cu organizaţiile societăţii civile. Un spaţiu considerabil în cadrul dialogului a fost dedicat durabilităţii şi integrării programelor HIV în cadrul sistemului de instruire al MAI.

Întrunirea consultativă s-a desfăşurat la recomandarea Comitetului ONU pentru droguri, în cadrul iniţiativei "Consolidarea relaţiilor de cooperare la nivel naţional între experţi, reprezentanţi ai organelor de drept, ocrotire a sănătăţii, sferei sociale şi control asupra drogurilor - element extrem de important în elaborarea măsurilor eficiente de prevenire HIV, tratament şi ingrijiri pentru consumatorii de droguri."

Participanţii la eveniment şi-au asumat obligaţiunea de a contribui, fiecare în ţările lor, la fortificarea rolului MAI în prevenirea HIV şi asistenţa consumatorilor de droguri, considerând întrunirea consultativă catalizator al acestui îndemn.

Sursa: www.uorn.aids.md